În 2017, 30% dintre lucrătorii din România au fost plătiți cu salariul minim
27 septembrie 2018 | JURIDICE.ro
Miercuri, 26 septembrie 2018, Valentina Vasile, director științific la Institutul de Economie Națională al Academiei Române, a declarat, la dezbaterea pe tema „Munca zilieră în România și alte tipuri de muncă ocazională în România„, organizată de Institutul European din România, în parteneriat cu Euractiv Network, potrivit business24.ro: „România a înregistrat în 2017 o ușoară creștere a ocupării, sub un procent, dar se poziționează între ultimele țări din punct de vedere al ratei de ocupare.
Deci, avem un indicator unde trebuie să lucram, avem foarte multe persoane care sunt într-o formă sau alta de inactivitate parțială sau totală, voită sau nu. Și, de asemenea, trebuie să vă spunem că avem, tot pentru anul 2017, o statistică. Aceasta ne arată că 30% dintre lucrătorii din România au fost plătiți la nivelul salariului minim. Îngrijorător. Îngrijorător chiar și în condițiile în care salariul minim a crescut.
Însă, dacă iar ne poziționăm față de țările Uniunii Europene, avem aceasta dilemă: ce dorim și cum reușim să facem? Pentru că niciodată creșterea de salariu nu trebuie să fie singulară, ci trebuie să fie însoțită de productivitate.
Ce este mai rău, am ajuns să crească sărăcia în muncă, lucru grav din această perspectivă. Ce este foarte interesant, pentru că nouă ne place statistica, dar este șocantă, am luat o ultimă constatare care ar trebui să ne pună pe gânduri pe absolut toți – și mai ales ar trebui să ne pună pe gânduri din perspectiva revigorării și dezvoltării unui nou dialog social între partenerii pe piața muncii – statistica este șocantă: 10% din populația cu cele mai mici venituri câștigă de 14 ori mai puțin decât 50% din populația cea mai săracă. În traducere, săracii săracilor. Și există o tendință de creștere a decalajelor.”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro