ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Nu ar trebui să existe retroactivitate în ceea ce privește noua reglementare a dobânzilor

12.10.2018 | Marieta AVRAM
Abonare newsletter
Marieta Avram

Marieta Avram

Ar trebui să precizăm că în propunerea legislativă este o dispoziție tranzitorie, în sensul că, în vederea echilibrării riscurilor contractuale, deci aceeași expresie utilizată în Legea dării în plată, dispozițiile prezentei legi – deci toate – se aplică și contractelor aflate în curs de derulare. Din acest punct de vedere, mi se par foarte clar că suntem în prezența unei retroactivități. Și m-am dus iar la jurisprudența Curții Constituționale și am găsit Decizia nr. 79/2000 referitoarea la neconsituționalitatea unor prevederi din Ordonanța Guvernului nr. 19/1994, decizie elocventă pentru această problemă a dobânzilor.

În această decizie se spune că aplicarea dobânzilor prevăzute de Ordonanță, în redactarea dată prin legea care a modificat-o, deci aplicarea contractelor din noua lege contractelor de împrumut sau de vânzare încheiate anterior publicării acestei legi ar constitui o încălcare a neretroactivității legii civile, a principiului neretroactivității legii civile consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituție. Deci întrebarea ”cum vom aplica retroactiv?” nu ar trebui să existe, pentru că nu ar trebui să existe retroactivitate în ceea ce privește noua reglementare a dobânzilor dacă vă fi adoptată plafonarea acestor dobânzi.

În acest context, poate că ar trebui să punctăm și sancțiunea care intervine și care este sancțiunea nulității absolute. Nu este clar textul din proiectul de lege, din acest punct de vedere. De ce? De fapt, este vorba de o modificare a Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 și toate textele, în special cele care se referă la sancțiuni sunt, de fapt, texte de trimitere. Se trimite la un alt text, la art. 5 alin. (2) care, la rândul lui, trimite la art. 5 alin. (1) și din trimitere prin retrimiere ajungem la concluzia că s-ar aplica în măsura în care nu s-ar respecta plafoanele instituite prin lege sancțiunile prevăzute de această Ordonanță nr. 13/2011, sancțiuni care se aplică și în raporturile dintre particulari, dintre non-profesioniști. Bun și care e sancțiunea? Nulitatea absolută a clauzei, cu discuția care clauză din contract e lovită de nulitate, pentru că vorbim de DAE și cea de-a doua – mult mai gravă – ca sancțiune prevăzută de Ordonanța nr. 13/2011, decăderea creditorului din dreptul de a mai percepe dobânda legală. Bun, dacă nu poate pecepe dobânda legală, ce altă dobândă poate percepe? Că cealaltă este lovită de nulitate, cea din contract. Și atunci ajungem iar pe un tărâm foarte interesant și nou din această perspectivă, ajungem la un contract de împrumut fără dobândă.

Avocat prof. univ. dr. Marieta Avram
AVRAM LAW

* Opinie susținută în cadrul dezbaterii ”Trei, Doamne, și toate trei… Despre proiectele de legi în materia protecției consumatorilor în contractele de credit”, ediția 216organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week