Rețeaua judiciară română în materie civilă şi comercială, reunită la București, pe 27 septembrie 2018
1 octombrie 2018 | JURIDICE.ro
Vineri, 28 septembrie 2018, Minsiterul Justiției a anunțat că la data de 27 septembrie 2018 a fost organizată, la București, Reuniunea Rețelei judiciare române în materie civilă şi comercială, potrivit unui comunicat.
Întâlnirea a fost deschisă de conferențiar univ. dr. Marieta Safta, secretar de stat.
La întâlnire au luat parte judecători, membri ai Rețelei Judiciare Române în materie civilă și comercială, reprezentați din cadrul direcției de specialitate din Ministerul Justiției, precum și reprezentanți din cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici, Oficiului Național al Registrului Comerțului, Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Cu acest prilej a fost lansat cel de-al treilea Buletin al Rețelei Judiciare Române în materie civilă și comercială dedicat jurisprudenței Convențiilor de la Lugano privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, precum jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în domeniul cooperării judiciare în materie civilă şi comercială.
Agenda a cuprins prezentarea rapoartelor anuale de activitate ale membrilor Reţelei, pregătirea Buletinului nr. 4 al Rețelei, activitatea Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială, precum și prezentarea celor mai relevante și recente hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în domeniu. Totodată, au fost prezentate instrumentele Uniunii Europene și Conferinței de la Haga de Drept Internațional Privat, recent adoptate sau care fac și vor face obiectul negocierilor, inclusiv în perioada preşedinţiei române a Consiliului UE, în următoarele domenii: suprimarea procedurilor de legalizare și apostilare a actelor oficiale; comunicarea actelor judiciare şi extrajudiciare, precum și obținerea probelor; competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, matrimonială, a răspunderii părintești și răpirii internaționale de copii; regimurile bunurilor matrimoniale etc.
De asemenea, au fost prezentate noutățile legislative în domeniul protecției consumatorilor și aspecte legate de aplicarea regulamentelor în domeniul dreptului protecției datelor cu caracter personal, precum şi în cel al insolvenței, inclusiv proiectul „IRI for Europe” privind facilitarea aplicării Regulamentului (UE) 2015/848 privind procedurile de insolvență.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro