Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul familiei
Dreptul familiei
DezbateriCărţiProfesionişti

Adunarea Națională Bisericească. Apel pentru participarea la referendum
01.10.2018 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Dreptul familiei
JURIDICE - In Law We Trust

Sâmbătă, 29 septembrie 2018, Patriarhia Română a anunțat că Adunarea Națională Bisericească a lansat un apel către toţi cetăţenii ortodocși români pentru participarea la Referendumul din 6-7 octombrie 2018, ”în scopul afirmării, apărării și promovării familiei ca instituție binecuvântată de Dumnezeu”, potrivit unui comunicat.

Apelul pe care îl face Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, este următorul:

1. Adunarea Naţională Bisericească, compusă din toţi ierarhii Sfântului Sinod, reprezentanţii clerului şi reprezentanţii credincioşilor mireni din eparhiile Patriarhiei Române, întrunită în şedinţa din 29 septembrie 2018, îndeamnă pe toţi cetăţenii ortodocși români să participe la referendum şi să spună DA clarificării textului articolului 48 din Constituţia României privind definirea căsătoriei, adică înlocuirea expresiei confuze: «uniunea liber consimţită între soţi», cu formularea clară şi precisă: «uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie».

2. Prin această precizare clară şi fără echivoc, în Constituţia României, se afirmă, se apără şi se promovează familia ca instituţie umană fundamentală creată şi binecuvântată de Dumnezeu pentru creşterea şi perpetuarea umanității, potrivit cuvintelor Sfintei Scripturi: «Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!» (Facere 1, 27-28). Această familie bazată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie a fost binecuvântată şi cinstită de Mântuitorul Iisus Hristos prin prezenţa Sa, a mamei Sale şi a ucenicilor Săi, la Nunta de la Cana Galileii, unde a săvârşit minunea transformării apei în vin (cf. Ioan 2, 1-11), arătând astfel valoarea sfântă a familiei conjugale pentru viaţa Bisericii. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel recomandă ca iubirea mirelui faţă de mireasă să fie asemenea cu iubirea lui Hristos faţă de Biserică (cf. Efeseni 5, 22-25, 32).

3. Familia binecuvântată de Dumnezeu, spre a cultiva iubirea reciprocă şi a da naştere la copii, este izvor de viaţă pentru fiecare popor şi pentru întreaga umanitate. Prin urmare, participarea la referendum, în zilele de 6 şi 7 octombrie 2018, este un act de mărturisire a credinţei în iubirea lui Dumnezeu pentru familie, un act de maximă responsabilitate pentru viitorul poporului român, precum şi un examen de maturitate spirituală pentru a alege între valori permanente şi ideologii efemere.

4. Cuvântul «referendum» înseamnă: «consultare directă a cetăţenilor chemaţi să se pronunțe prin vot asupra unui proiect de lege de o deosebită importanţă pentru stat sau asupra unor probleme de interes general» (DEX). Aşadar, participarea cetăţenilor statului la acest referendum decizional pentru definirea căsătoriei în Constituţia României este un act profund democratic şi patriotic-naţional, de o deosebită importanţă pentru întreg poporul român, deoarece se votează pentru apărarea familiei bazată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie şi pentru viitorul copiilor poporului român. De fapt, în articolul 2 din Constituţia României se precizează că prin referendum se exprimă suveranitatea naţională a României.

5. În pofida multor acţiuni de boicotare agresivă şi denigrare injustă a referendumului, trebuie să apărăm darul sacru al vieţii persoanei umane care se naşte din iubirea conjugală între un bărbat şi o femeie, preţuind astfel şi generaţiile de părinţi şi copii care au asigurat continuitatea poporului român de-a lungul veacurilor.”

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti