BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
Print Friendly, PDF & Email

Avocatul Poporului reamintește faptul că nu se implică în controlul de constituționalitate al actelor normative emise în materie politică și electorală

01.10.2018 | JURIDICE.ro
Abonare newsletter

Vineri, 28 septembrie 2018, Avocatul Poporului a anunțat că își exprimă opțiunea pentru respectarea principiului loialității constituționale și a voinței cetățenilor exercitată prin inițiativa legislativă cetățenească. Totodată, militează pentru o conduită independentă şi imparţială, fără a se implica în controlul de constituționalitate al actelor normative emise în materie politică și electorală, revenind, astfel, la poziția adoptată în decursul activității de persoanele care au ocupat funcția de Avocat al Poporului, potrivit unui comunicat.

Totodată, Avocatul Poporului precizează faptul că îşi exercită atribuţiile în limitele constituţionale şi legale stabilite în vederea îndeplinirii rolului său de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, fără a se substitui altor autorităţi publice, care, la rândul lor, trebuie să-şi îndeplinească propriile atribuţii, astfel cum sunt acestea reglementate în legislaţia în vigoare.

Astfel, Avocatul Poporului arată că Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, precum şi pentru unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei, a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere cu nr. b480 și se află în prezent în procedură parlamentară, legiuitorul urmând a identifica cea mai bună soluție menită să asigure echilibrul între oportunitatea reglementării prin ordonanță de urgență a unor aspecte organizatorice privind referendumul pentru revizuirea Constituției și necesitatea exprimării voinței cetățenilor cu privire la revizuirea Constituției, ca modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale, consacrată prin art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală.

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week