Secţiuni » Articole
ArticoleRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Inexistența dreptului la împăcare și mediere în caz de schimbare a încadrării juridice în faza de judecată. Neclaritate și neconstituționalitate
05.10.2018 | Ilie DORIN

Ilie Dorin

Ilie Dorin

Legislația penală permite judecătorului schimbarea încadrării juridice atunci când constată că o situație de fapt întrunește elementele constitutive ale altei infracțiuni decât cea indicată de procuror în Rechizitoriu. În acest sens, Codul de procedură penală reglementează lacunar instituția recalificării faptei penale relativ la drepturile care renasc pentru părțile din proces în noua situație juridică.

Schimbarea încadrării juridice a faptei este reglementată de art. 386 Cod procedură penală, articol care face referire doar la situația lipsei plângerii prealabile, neavând nici o mențiune privind împăcarea.

Art. 386 Cod procedură penală:
Schimbarea încadrării juridice
(1) Dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.
(2) Dacă noua încadrare juridică vizează o infracţiune pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, instanţa de judecată cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plângere prealabilă. În situaţia în care persoana vătămată formulează plângere prealabilă, instanţa continuă cercetarea judecătorească, în caz contrar dispunând încetarea procesului penal.

Voi analiza mai jos cele 2 situații care survin, ca urmare a recalificării faptei și consecințele juridice pe care le produce această recalificare.

1. Situația faptei recalificate într-o infracțiune unde acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă

Din conținutul articolului, observăm că situația este reglementată în ceea ce privește infracțiunile unde retragerea plângerii prealabile sau lipsa ei conduc la încetarea procesului penal. În acest sens, Codul instituie o obligație pentru instanță de a chema persoana vătămată și de a îi solicita punctul de vedere cu privire la introducerea unei plângeri prealabile. În fapt, instanța schimbă încadrarea juridică și, dacă persoana vătămată este prezentă la acel termen, o întreabă dacă formulează plângere prealabilă. Dacă persoana vătămată declară că face plângere prealabilă, instanța ia act de această decizie a persoanei vătămate și continuă procesul judiciar.  Dacă persoana vătămată nu este prezentă la termenul la care instanța a decis prin încheiere recalificarea, va dispune citarea persoanei vătămate cu mențiunile referitoare la decizia de a formula sau nu plângere prealabilă. În această situație, o astfel de plângere nu va putea fi făcută la alte organe judiciare, ci doar în fața instanței pe rolul căreia se află dosarul penal respectiv. Persoana vătămată se poate prezenta la termenul pentru care a fost citată și va declara în fața instanței că formulează plângere prealabilă, instanța luând act de această decizie și dispunând continuarea procesului. Codul nu menționează situația în care persoana vătămată nu se prezintă la termenul indicat de instanță prin citație, însă depune la dosar, până la acel termen, o declarație notarială prin care formulează plângere prealabilă. În acest caz, din punctul meu de vedere, instanța este obligată să ia act de decizia persoanei vătămate exprimată prin declarația notarială depusă la dosar și deci să continue procesul. O astfel de situație se poate întâlni când persoana vătămată nu se prezintă la proces datorită conflictului cu inculpatul și evitării contactului cu acesta în sala de judecată.

În cazul în care persoana vătămată prezentă declară în fața instanței că nu depune plângere prealabilă sau își exprimă această opțiune la termenul la care este citată verbal ori printr-o declarație notarială depusă la dosar până la acel termen, ori nu dă sub nici o formă curs solicitării judecătorului privind plângerea, instanța dispune încetarea procesului penal în baza lipsei plângerii prealabile, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală.

Din reglementarea art. 386 reiese că persoana vătămată, deși are încă puterea procesuală de a înceta procesul judiciar prin decizia ei unilaterală, ea pierde însă termenul de 3 luni stipulat la art. 296 Cod procedură penală. Astfel, ea are un termen mult mai scurt în care trebuie să se decidă dacă își formulează plângerea prealabilă, termen care curge de la comunicarea citației prin care este înștiințată de noua încadrare juridică și de noul ei drept de a formula sau nu plângere prealabilă, și care durează până la termenul de judecată indicat de instanță. În situația în care persoana vătămată este prezentă la termenul la care are loc decizia instanței de a schimba încadrarea juridică ea este întrebată atunci despre decizia ei, neavând nici un termen legal. La cerere și doar dacă judecătorul consideră oportun, persoana vătămată poate primi un termen de analiză a deciziei.

Necesitatea și importanța termenului de luare a deciziei de formulare sau nu a plângerii prealabile rezidă în efectul acestei decizii. Cu alte cuvinte, persoana vătămată trebuie să cunoască faptul că de această decizie depinde continuarea sau încetarea oricăror proceduri judiciare penale în cauză, fapt ce antrenează o serie de consecințe majore în ceea ce o privește, atât în condamnarea penală a inculpatului cât și în ceea ce privește condamnarea civilă a sa. Astfel, dacă persoana vătămată decide că nu formulează plângere prealabilă pierde orice drept raportat la soluționarea procesului penal, cu excepția dreptului de a-și recupera prejudiciul într-un eventual și viitor proces civil. Dacă persoana vătămată decide continuarea procesului, ea își menține drepturile de a-și valorifica în procesul penal pretențiile generate de conflictul penal. Printre aceste drepturi este și dreptul de a-și retrage oricând plângerea prealabilă, până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Consider că toate aceste consecințe vor trebui aduse la cunoștința persoanei vătămate de către instanță sau avocatul său, știut fiind că de regulă persoanele vătămate nu înțeleg procedurile, drepturile și consecințele unor atitudini procesuale. Mai mult decât atât, consider necesar stabilirea unui termen legal în cadrul acestui art. 386, termen în care persoana vătămată să analizeze și să ia o decizie în cunoștință de cauză, termen pe durata căruia procesul să poată fi suspendat, oricum persoana vătămată fiind cea care va decide continuarea sau încetarea procesului penal.

2. Situația faptei recalificate într-o infracțiune unde acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, dar persoana vătămată și inculpatul au dreptul la împăcare (și implicit la mediere)

Articolul indicat mai sus nu menționează nimic referitor la situația când instanța schimbă încadrarea juridică într-o faptă penală unde inculpatul are dreptul la împăcare/mediere. În aceste situații, considerăm că există o inegalitate de tratament juridic pentru părțile din aceste procese, după argumentele ce vor fi expuse mai jos, aducându-se grave prejudicii drepturilor și garanțiilor lor procesuale.

Articolul menționează doar o obligație a instanței de a pune în discuția părților noua încadrare și dreptul inculpatului de a cere amânarea cauzei ori lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței, pentru a avea timp să își pregătească apărarea. Nu se face mențiune despre împăcare și nici despre dreptul la un mediator, deși noua configurație juridică activează aceste drepturi.

Așadar, schimbarea încadrării juridice atrage o reconfigurare a cadrului procesual și, în același timp, o serie de noi drepturi și obligații pentru părțile din proces. O noua situație juridică ia naștere și se activează noi drepturi pentru părți, inexistente până la acel moment procesual. Dacă noua infracțiune este pretabilă împăcării, acest drept activează pentru inculpat posibilitatea de a negocia o soluția amiabilă cu persoana vătămată. Astfel, el nu mai este obligat și nu va mai depune diligențe să își pregătească apărarea în proces (așa cum îi indică art. 386), ci s-ar putea să fie mai interesat să își pregătească o mediere cu persoana vătămată, scop în care va depune eforturi de returnare a prejudiciilor ori de îndeplinire a alor pretenții ale persoanei vătămate, chestiuni care nu sunt legate cu nimic de o ”apărare” în sens procesual. Efectul unei împăcări ori medieri cu persoana vătămată ar fi acela al încetării procesului penal, însă aici există o serie de probleme legate de termenul la care poate avea loc împăcarea sau medierea. Codul penal instituie un termen limită la care aceste două instituții pot opera, și anume momentul citirii actului de sesizare, conform art. 159 alin. (3) Cod penal. În situația analizată, cum schimbarea încadrării juridice are loc întotdeauna după citirea actului de sesizare a instanței, se pune problema incidenței împăcării/medierii. Nicio normă din legislația actuală nu permite instanței de a lua act de un acord de mediere sau de o împăcare survenită după citirea actului de sesizare, nici chiar în situația schimbării încadrării juridice. Asta deoarece articolul care reglementează situația procedurală în situațiile schimbării încadrării nu face nicio mențiune despre acest aspect. Rezultă de aici că legiuitorul a omis aceste situații, creând o inegalitate de tratament între părțile din procesele în care se dispune trimiterea în judecată pentru o infracțiune pretabilă împăcării și părțile din procesele în care în timpul procesului se decide că infracțiunea lor este pretabilă împăcării. Părțile din prima situație au dreptul la împăcare/mediere, părțile din a doua situație nu mai au acest drept, pentru că a trecut momentul citirii actului de sesizare. În consecință, părți ale aceleași infracțiuni au mai multe drepturi în prima situație și mai puține drepturi în a doua situație. Dacă e să ne referim și la greutatea efectelor unei împăcări sau unui acord de mediere în aceste cazuri, mai ales cu privire la încetarea procesului penal, observăm gravitatea situației și echivocului.

Observăm, așadar, că norma de la art. 386 Cod de procedură penală este incompletă și tăcerea ei în privința drepturilor părților din conflictele ce se referă la infracțiuni pretabile împăcării conduce la privarea de drepturi fundamentale. Dreptul la un mediator în cauzele pretabile împăcării este un drept fundamental în legislația penală actuală, ori părțile din cauzele unde se decide schimbarea încadrării juridice a faptei sunt lipsite în mod injust de acest drept.

Omisiunea legiuitorului din art. 386 Cod de procedură penală considerăm că pleacă de la neconcordanța noii reglementări cu vechile norme. Astfel, împăcarea în Vechiul Cod penal era posibilă până la rămânerea definitivă a hotărârii, fapt ceea ce nu crea probleme privind dreptul la împăcare dacă pe parcursul procesului avea loc schimbarea încadrării juridice, părțile având în vechea reglementare în continuare acest drept pe tot parcursul procesului, inclusiv în faza de apel. Noua reglementare, care a limitat momentul procesual al împăcării la citirea actului de sesizare, a creat această neconcordanță și acest tratament inechitabil în astfel de procese.

Din punctul meu de vedere, situația are și o substanță de neconstituționalitate, însă până la acest moment nu s-a ridicat această problemă. Urmează ca, împreună cu avocații specializați în acest domeniu, să analizăm oportunitatea unei excepții de neconstituționalitate a articolului analizat mai sus.

În toate cazurile, este necesară o completare legislativă a art. 386 din Codul de procedură penală cu stabilirea consecințelor schimbării încadrării juridice într-o infracțiune pretabilă împăcării și stabilirea unor obligații clare pentru instanță și părți, așa cum este acum reglementată situația în cadrul schimbării încadrării juridice într-o infracțiune unde plângerea prealabilă este o condiție de procedibilitate. O altă variantă pentru soluționarea problemei ar fi aceea a revenirii la vechea reglementare a condiției temporale a împăcării, și anume la posibilitatea ca acest drept să poată fi exercitat pe toată durata procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii. În acest sens, ar trebuie modificat art. 159 alin. (3) Cod Penal.

Rămâne de văzut când și dacă va avea loc ridicarea unei excepții de neconstituționalitate pe acest subiect. De asemenea, rămâne de văzut când și dacă va alea loc o clarificare a acestor situații juridice prin completarea art. 386 din Codul de procedură sau modificarea art. 159 alin. (3) Cod penal, în sensul celor indicate mai sus.

Avocat și mediator Ilie Dorin


Aflaţi mai mult despre , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.