JURIDICE SELECTED
Înregistrările video sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj, Timiş, Prahova şi Sibiu. Se acordă 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti, membrii UNELM şi notarii Camerei Notarilor Publici Bucureşti.
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Secţia pentru judecători a CSM. Justiţia să fie înfăptuită de judecători independenţi

04.10.2018 | JURIDICE.ro

Joi, 4 octombrie 2018, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere solicitarea preşedinţilor curţilor de apel, a adoptat următoarea hotărâre (unanimitate):

HOTĂRÂREA SECŢIEI PENTRU JUDECĂTORI

Secţia pentru judecători ia act de declaraţia reprezentanţilor curţilor de apel, adoptată la întâlnirea preşedinţilor şi vicepreşedinţilor curţilor de apel cu reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei, eveniment ce a avut loc în perioada 27-28 septembrie 2018, la Suceava.

Semnatarii acestei declaraţii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la existenţa unor protocoale recent declasificate, încheiate între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, al căror conţinut ridică probleme privind potenţiala încălcare a normelor constituţionale vizând separaţia puterilor, respectarea normelor de procedură penală şi, implicit, a drepturilor omului.

În acest context, Secţia pentru judecători reafirmă necesitatea ca justiţia să fie înfăptuită de judecători independenţi, cu respectarea principiilor fundamentale care guvernează activitatea puterii judecătoreşti într-un stat de drept.

Independenţa justiţiei, asigurarea dreptului la un proces echitabil şi adoptarea deciziilor autorităţilor judiciare doar în temeiul legii constituie imperative pentru toate organele judiciare implicate în activitatea de înfăptuire a justiţiei.

Conformarea la exigenţele legii implică desfăşurarea de activităţi procesuale numai în temeiul acesteia, iar actele subsecvente încheiate în executarea legii trebuie să se conformeze întocmai dispoziţiilor normative, cu respectarea strictă a competenţelor atribuite de lege tuturor entităţilor implicate.

Evaluarea depăşirii acestor competenţe, precum şi a desfăşurării de activităţi judiciare în temeiul unor acte care nesocotesc aceste exigenţe legale este exclusiv în competenţa judecătorului chemat să aplicelegea la cazul concret şi să asigure toate garanţiile unui proces echitabil, hotărârea astfel pronunţată impunându-se a fi respectată.

Consiliul Superior al Magistraturii urmează să aprecieze dacă modalitatea de aplicare a Protocoalelor a produs efecte denatură să afecteze independenţa justiţiei după finalizarea de către Inspecţia Judiciară a controlului tematic dispus de Plen la data de 19 aprilie 2018.

:: Ordinea de zi soluţionată (pct. 7)


Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan