ASF. Analiza pentru identificarea gradului de dezvoltare și de acoperire a asigurării de risc cibernetic pe piața din România
05.10.2018 | JURIDICE.ro

Joi, 4 octombrie 2018, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că a realizat o analiză pentru a identifica gradul de dezvoltare și de acoperire a asigurării de risc cibernetic pe piața din România. Pentru a fundamenta această analiză, ASF a realizat un chestionar care a fost trimis către cele 16 societăți care practică asigurări generale, potrivit unui comunicat.
Analiza efectuată de către ASF a relevat faptul că printre riscurile acoperite de astfel de produse de asigurare se numără:
– răspunderea pentru scurgerea de informații, inclusiv pierderea datelor personale colectate;
– costurile generate de scurgerile de informații – inclusiv costuri legate de notificări și analiză criminalistică;
– răspunderea pentru securitatea rețelelor – pentru sisteme compromise, inclusiv cauzate de atacuri DOS;
– răspunderea media – pentru publicații digitale;
– întreruperea afacerii cauzată de un incident informatic;
– costurile de restaurare a datelor și a aplicațiilor rezultate în urma unui incident de natură să afecteze funcționarea afacerii;
– comunicarea de criză pentru reducerea riscului reputațional;
– răspunderea pentru plăți electronice, inclusiv amenzi și penalități;
– pierderile generate de furtul de proprietate intelectuală.
Totodată, principalele excluderi din asigurare, conform informațiilor furnizate de societățile de profil, sunt:
– Pierderi auto-provocate;
– Actele de terorism;
– Încălcarea obligațiilor profesionale; deficiențe ale furnizorilor de servicii; patent sau secret comercial; distrugerea bunurilor corporale; vătămare corporală; sechestru și confiscare; război, terorism și riscuri nucleare; declarații defăimătoare; insolvență; acte abuzive și penale; conduită iresponsabilă; cereri de despăgubire cu privire la răspunderea media formulate de angajați.
Analiza completă poate fi consultată aici.