ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

O bombă cu ceas: OUG nr. 54/2010

07.10.2018 | Daniel UDRESCU
Abonare newsletter
Daniel Silviu Udrescu

Daniel Udrescu

Având în vedere necesitatea stabilirii unor standarde minime comune persoanelor impozabile care efectuează operaţiuni de comerț intracomunitar, Comunitatea Europeană a stabilit un set de norme transpuse în Directivele Europene.  Pentru TVA, avem Directiva 2006/112/CE, iar pentru accize avem Directiva 2008/118/CE, cu termene de implementare ample pentru ţările membre. Drept pentru care, ori de câte ori folosirea termenului de aliniere la reglementările internaționale în motivarea unei OUG, ca să ne arate urgenţa sau situaţia extraordinară, este eronat şi necesită atenţie la identificarea acestui aspect care scapă multora prin folosirea OUG ca mijloc de a fenta legea. Adică Parlamentul este legiuitor, nu „administratorul” – Guvernul este dator să modifice legea.

CSAT-ul din 2010, necompetent, introduce nelegal prin HCSAT nr. 69/2010, evaziunea fiscală în elementele de siguranţă naţională ale Legii nr. 51/1991. Este abuz în serviciu?

Principiul legalităţii presupune că AUTORITATEA acţionează în baza competenţei pe care legiuitorul a conferit-o, iar, subsecvent, acestea trebuie să respecte atât dispoziţiile de drept substanţial, cât şi cele de drept procedural incidente, inclusiv a normelor de competenţă. OUG nr. 54/2010 a distrus capitalul românesc, oferind unui grup de interese, prin Hotărârea CSAT nr. 69/2010, modalitatea de a controla toate autorităţile, economia privată, Parlamentul, Justiţia şi Guvernul, cu ajutorul protocoalelor şi planurilor de măsuri.

Condiţii ce depăşesc cadrul Directivei 2008/118/CE privind regimul general al accizelor

OUG nr. 54/2010 a adus modificări în domeniul accizelor ce depăşesc cadrul Directivei 2008/118/CE privind regimul general armonizat al accizelor – Problemă de drept fiscal cu finalitate în contenciosul administrativ, dar şi cu implicaţii penale

Accizele sunt taxe speciale percepute direct sau indirect asupra consumului aplicabil anumitor produse. „Regim suspensiv de accize” înseamnă un regim fiscal aplicat producerii, transformării, deținerii sau deplasării de produse accizabile care nu fac obiectul unei proceduri sau al unui regim vamal suspensiv, accizele fiind suspendate. Pentru a nu se periclita efectul util al normelor comunitare privind impozitele indirecte, statele membre ar trebui să respecte anumite elemente esențiale ale normelor în cauză. Directiva 2008/118/CE a Consiliului Europei din 16 decembrie 2008, privind regimul general al accizelor nu are dispoziţii cu privire la revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal pentru categoria alte obligaţii fiscale restanțe.

În domeniul accizelor operează 3 sancțiuni administrative:

– anulare autorizaţie de antrepozit fiscal (cea mai gravă); atunci când au fost oferite informaţii inexacte/incomplete la autorizare. Această măsură produce efecte încă de la data autorizării, ceea ce echivalează cu faptul că operatorul economic nu a avut autorizaţie;

– revocare autorizaţie de antrepozit fiscal (în situaţiile prevăzute de lege). Situaţia în care se înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat de natura celor administrate de ANAF, mai vechi de 60 de zile, atrage revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal; Efectele se produc de la data comunicării deciziei de revocare sau de la o altă data cuprinsă în aceasta.

-suspendare autorizaţie de antrepozit fiscal (în situaţiile expres prevăzute de lege). Efectele sunt temporare.

OUG nr. 54/2010 a introdus acciza în cotă zero şi a încălcat individualitatea autorizaţiilor de antrepozit fiscal – Problemă de drept fiscal cu finalitate indirectă de consituţionalitate

OUG nr. 54/2010 a introdus acciza în cotă zero pentru produse ce rezultă din recolte agricole anuale, pentru care nu există necesitatea unor garanţii sau obligaţii fiscale, dar prin introducerea dispoziţiilor cu privire la anularea autorizaţiei de antrepozit fiscal, pentru alte obligaţii fiscale restante, numeroase segmente agricole au suferit lezarea dreptului de proprietate, atunci când legea restricţionează accesul liber, impunând condiţii suplimentare excesive şi împovărătoare, altele decât cele Europene stabilite prin Directive, la stabilirea pe cale legală a unui impozit. OUG nr. 54/2010 a încălcat individualitatea autorizaţiilor de antrepozit fiscal modificând unicitatea autorizării unei locaţii, pentru care a forţat răspunderea societăţii ca un întreg, deci există probleme de legalitate.

OUG nr. 54/2010 a introdus conflicte de termene şi neclarităţi ale legii. Este Certificatul de atestare fiscală valabil pentru termenele introduse de OUG nr. 54/2010 or acestea sunt neconstituţionale?

Cererea pentru autorizare prevede un termen de 30 de zile pentru ANV şi unul de 60 de zile pentru Comisie de autorizare a antrepozitului fiscal, dar aceste termene depăşesc termenul de valabilitate al certificatului de atestare fiscală de 30 de zile. Pentru termenul normal de 60 de zile de autorizare a antrepozitului fiscal nu există în lege o solicitare de certificat de atestare fiscală după termenul intermediar de 30 de zile de la Norma metodologică 84. Alin. (17) la art 20622 prevede un termen de soluţionare ANV. În cazul de faţă se aplică argumentul de analogie, bazat pe identitate de raţiune şi motive, ca argument de interpretare logică, pentru rezolvarea „lacunelor legii.” În cazul în care legea nu dispune o sancţiune cu privire la procedură (termen de 30 de zile ANV şi 60 de zile de autorizare conform cu art. 20624 (1) CF, comparat cu termenul de 30 de zile de valabilitate al Certificatului de atestare fiscală de la art 112. alin. (4) CPF 2010, Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii şi poate fi utilizat de persoana interesată pe o perioadă de până la 30 de zile de la data eliberării), nu poate să considere legea încălcată până nu clarifică legea.

Condiţii de derogare de la lege, de urgenţă sau de situaţie extraordinară

OUG nr. 54/2010 nu a respectat derogarea expresă de la art. 4 alin. (1) Cod fiscal, nu a îndeplinit condiţiile de urgenţă sau de situaţie extraordinară, nu a fost adoptată de Camera Deputaţilor, ca şi cameră decizională, în regim de urgenţă şi s-a cerut anularea ei de către Guvernul Grindeanu – Problemă de drept fiscal cu finalitate indirectă de consituţionalitate, inclusiv de încălcare a procedurii parlamentare

Curtea Constituţională este în eroare, pentru că în domeniul fiscal Guvernul nu are calitatea de legiuitor delegat. Acest aspect nu a fost adresat corect la nivel naţional, atât politicul (Parlamentul şi Guvernul), cât şi Curtea Constituţională complăcându-se într-o conivenţă ce a permis ca mii de societăţi să fie devalizate printr-o legislaţie pătată de interese. Primul Ministru Grindeanu, prin Adresa 83/27.01.2017, şi MRP cu Adresa nr 478/03.02.2017, au trimis către Parlament un tabel cu proiecte de lege în diferite stadii de aprobare la Senat şi Camera Deputaţilor, unde la poziţia 67 figurează OUG nr. 54/2010 cu propunere de respingere din partea MFP. OUG nr. 54/2010 nu a fost niciodată aprobată de Parlament, dar a fost aplicată de 8 ani, pe baza unui abuz, neîndeplinind condiţia de urgenţă sau situaţie extraordinară, modificând Codul fiscal.

Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000, Curtea a statuat că „posibilitatea Guvernului ca, în cazuri excepţionale, să poată adopta ordonanţe de urgenţă, în mod limitat, chiar în domeniul rezervat legii organice, nu poate echivala cu un drept discreţionar al Guvernului şi, cu atât mai mult, această abilitare constituţională nu poate justifica abuzul în emiterea ordonanţelor de urgenţă. Posibilitatea executivului de a guverna prin ordonanţe de urgenţă trebuie să fie, în fiecare caz, justificată de existenţa unor situaţii excepţionale, care impun adoptarea unor reglementări urgente”.

De asemenea, prin Decizia nr. 544 din 28 iunie 2006, Curtea a constatat că „reglementarea pe calea ordonanţelor de urgenţă constituie, aşa cum se prevede expres în art. 115 din Constituţie, o atribuţie exercitată de Guvern în temeiul delegării legislative, iar depăşirea limitelor acestei delegări, stabilite prin însuşi textul Constituţiei, reprezintă o imixtiune nepermisă în competenţa legislativă a Parlamentului, altfel spus, o violare a principiului separaţiei puterilor în stat”.

Dacă ordonanţele de urgenţă nu îndeplinesc cerinţele adoptării în regim de urgenţă şi nu cuprind elementele de fapt şi de drept care să motiveze situaţia extraordinară şi urgenţa ce se impune la ordonanţa de urgenţă, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţia României, ne aflăm în faţa unei nelegalităţi administrative NESANCŢIONATE. Avizul dat de Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare nr. 21/313/PL-x 592, pentru Proiectul de Lege pentru aprobarea OUG nr. 54/2010 arată că proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, deci OUG nr. 54/2010 modifică o LEGE ORGANICĂ, fără a fi urgenţă sau situaţie extraordinară, deci NECONSTITUŢIONAL.

Spre a arăta încălcarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 (Prezentul cod se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia), trimitem la Avizul Consiliului Legislativ 686/02.06.2010, care indică faptul că OUG nu respectă condiţiile legii cu privire la urgenţă şi situaţie excepţională, deci este NELEGALĂ.

Art. 115 alin. (8) din Constituţia României: Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.

OUG nr. 54/2010 a introdus nelegal art. 233 indice 1 în Codul de procedură fiscală, colaborarea cu organele de urmărire penală – Problemă de drept fiscal coroborată cu dreptul penal ce modifică relaţia ANAF/DGAF şi Ministerul Public

În Decizia CCR nr. 654/2017, Curtea a observat că, la momentul intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2010, art. 135 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aceasta cuprindea un număr de 3 alineate. În acest context, Curtea a constatat la punctul 42, că dispozițiile art. 233 indice 1 alin. (1) din Codul de procedură fiscală făceau referire la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, acesta din urmă text nemaifiind în vigoare.

Dacă dispozițiile art. 233 indice 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituționale, atunci alin. (2), care trimite ca normă la alin. (1), ar trebui să fie şi el neconstituţional, dacă alin. (1) este nul. La fel şi alin. (5), care trimite la alin. (2), nu poate fi constituțional. Dar Curtea a zis ca sunt. Să nu mai menţionez că alin. (1) se referă strict la accize şi este extrapolat pentru toate creanţele fiscale. Mai merita mentionat că în niciunul din alin. (3)-(5) nu se face referire la organele cu atribuții de inspecție fiscală din cadrul ANAF, fiind de la sine înțeles că se referă la organele cu atribuții de control operativ din cadrul ANAF precizate la alin. (2), întrucat organele de inspecție fiscală, care își exercită atribuțiile conform Titlului VII din Codul de procedură fiscală, nu efectuează “verificări fiscale”.

OUG nr. 54/2010 a introdus nelegal art. 233 indice 1Procesele-verbale ANAF nu sunt mijloace de probă conform legii – Problemă de drept penal

Decizia CCR nr. 654/2017 nu a analizat acest aspect, dar Ministerul Public şi ANAF au indicat, în mod vădit greşit, art. 233 indice 1 alin. (3)-(5) ca fiind baza legală a colaborării, întrucât o atare colaborare, aşa cum aceasta este instituită de legiuitor prin acest text de lege, nu poate avea loc decât între organul de urmărire penală şi autoritatea vamală în vederea constatării faptelor ce pot constitui infracţiuni la regimul produselor accizabile, aşa cum acestea sunt descrise la art. 296 indice 1 din Codul fiscal. Colaborarea dintre organul de inspecţie fiscală şi organul de urmărire penală este efectuată în mod nelegal, baza legală invocată fiind inaplicabilă, întrucât nu prevedere efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice, ci verificări fiscale, adică o cu totul altă instituţie juridică.

Echipele de control au încheiat acte de control în baza prevederii legale ce le conferă atribuţii de serviciu în acest sens, respectiv Proces-verbal de control inopinat sau încrucişat conform art. 97 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, fiecare echipă de control inserând această bază legală, direct sau prin evidenţierea Titlului VII Inspecţie fiscală.

În mod evident, echipele de control nu au încheiat un Proces-verbal de “verificări fiscale” în sensul prevederilor art. 233 indice 1 alin. (5).

Procesul-verbal de control inopinat sau încrucişat, în calitatea sa de act rezultat ca urmare a aplicării procedurii de control inopinat sau încrucişat, aşa cum au fost încheiate de toate echipele de inspecţie, nu constituie mijloace de probă, întrucât legea, adică Codul de procedură fiscală, nu prevede acest lucru. În consecinţă, devin incidente prevederile art. 90 alin. (2) din Codul de procedură penală în vigoare la data administrării acestor probe.

OUG nr. 54/2010 a extins nelegal aplicarea art. 233 indice 1 de către Autoritatea Naţională a Vămilor către alte structuri DGAF şi Ministerul Public

Baza legală a art. 233 indice 1 din Codul de procedură fiscală invocată de către ANAF şi Ministerul Public este aplicabilă exclusiv pentru verificări fiscale ce vizează fapte ce pot constitui infracţiuni în sfera bunurilor accizabile conform art. 296 indice 1 din Codul fiscal cu privire la care competentă este autoritatea vamală. Prevedere legală art. 233 indice 1 nu se aplică cu privire la bunuri neaccizabile și nici nu are în vedere organele cu atribuţii de inspecţie fiscală din cadrul ANAF, ci se aplică cu privire la anumite infracţiuni săvârşite în sfera bunurilor accizabile şi are în vedere organele cu atribuţii de control din cadrul ANAF, respectiv Autoritatea Naţională a Vămilor.

Verificările fiscale de care se face vorbire în acest articol se referă la acele verificări efectuate de către inspectorii din cadrul autorităţii vamale cu privire la respectarea regimului produselor accizabile şi vizează o colaborare între această autoritate şi organele de urmărire penală de la locul săvârşirii infracţiunii.

Vizate sunt infracţiunile detaliate la art. 296 indice 1 din Codul fiscal privind nerespectarea sau încălcarea regimului produselor accizabile: regimul de antrepozit, marcarea produselor energetice, timbrarea produselor din tutun, timbrarea produselor din alcool, transport, depozitare, producţie, sisteme de siguranţă şi supraveghere, metrologie etc.

Potrivit Notei de fundamentare a acestei ordonanţe de urgenţă, asa cum aceasta se regăseşte în arhiva electronica a Guvernului României (aici), se constată că modificările propuse s-au ivit necesare întrucât întregul regim al produselor accizabile precum şi inspecţia fiscală cu privire la respectarea acestui regim a trecut la Autoritatea Naţională a Vămilor, încă din anul 2008, iar vechea prevedere a art. 233, cu privire la acest regim, în constatarea faptelor ce pot fi infracţiuni era în competenţa Gărzii Financiare. Ori prin modificările introduse de art 233^1 se elimină această competenţă a Gărzii Financiare şi se stabileşte în clar competenţa exclusivă în sarcina Autorităţii Naţionale a Vămilor, în calitate de organ fiscal din cadrul ANAF cu atribuţii exclusive la regimul produselor accizabile.

Datorita faptului ca art. 233 astfel modificat conform competenţelor noi, prevedea că, constatarea faptelor de această natură sunt efectuate doar de către VAMĂ, prin introducerea unui nou articol art. 233 indice 1 s-a prevăzut și situația în care, datorită specificului acestor infracțiuni – respectiv surprinderea momentului operativ, competenţă să fie şi a organului de urmărire penală şi să existe o relaţie de feedback între poliţie şi vamă. Astfel, organul de urmărire penală a primit competenţa de a efectua în materie anumite “activităţi de constatare, cercetare şi conservare de probe” cu privire la infracţiunile la regimul produselor accizabile.

În concluzie, aşa cum uşor se poate observa din lectura acestui articol, colaborarea are loc între organele de urmărire penală şi “organele cu atribuţii de control” din cadrul ANAF – alin. (2), recte Autoritatea Naţională a Vamilor, cu privire la bunurile “ce intră în sfera de aplicare a accizei” – alin. (1) şi utilizează în continuare noţiunea de “verificări fiscale”. În mod evident, verificările fiscale la care se face vorbire la art. 233 indice 1 sunt cele care surprind momentul infracţiunii fiind prin natura lor verificări operative, nici pe departe constatări tehnico-ştiinţifice aşa cum s-a utilizat această prevedere legală. Instituţia juridică “verificări fiscale” strict din punct de vedere legal, la nivelul anului 2012, nu se regăseşte în Codul de Procedură fiscală, decât pentru persoane fizice cu averi mari.

OUG nr. 54/2010 a modificat nelegal art. 2 lit. g) din Legea nr. 241/2010, permitând Ministerului Public prin propriile organe să facă verificări fiscale – Problemă de drept penal care afectează dreptul fiscal

Legea nr. 241/2005 are caracter organic, deci nu poate fi modificată prin Ordonanţe de Urgenţă, fără să respecte art. 115 alin. (5) din Constituţie, adică să fie modificată LEGEA ORGANICĂ cu majoritatea prevăzută de art. 76 alin. (1); Citez: Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată (adoptată de Senat în condiţiile art. 115 alin. (5) teza a III-a din Constituţie) şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Avem un Regulament al Camerei Deputaţilor care spune la art. 115 alin. (3) că OUG se adoptă în regim de urgenţă, dar nu avem un termen care să definească acest regim de urgenţă. Deci avem un proiect de lege de adoptare a OUG nr. 54/2010, care trenează în Camera Deputaţilor „în regim de urgenţă” din 2010. Deci o modificare NELEGALĂ, NECONSTITUŢIONALĂ afectează de 8 ani modul în care Parchetul prin organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare îşi asumă efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale. Competenţa de stabilire a creanţelor fiscale este dată de Codul de procedură fiscală şi aparţine exclusiv ANAF. Deci un text nelegal a fost solicitat de HCSAT nr. 69/2010, prin intermediul unui act neconstituţional OUG nr. 54/2010, modificând art. 233^1 din CPF, care nelegal a fost folosit de DNA cu ajutorul art. 2 lit. g) din Legea nr. 241/2005 în 15.000 de dosare, dând parchetului competenţe pe care nu le are, instanţele şi CCR permiţând amestecul SRI, Ministerului Public, MI, DGAF în treburile ANAF, pentru a decapitaliza şi controla oamenii de afaceri.

Daniel Udrescu

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “O bombă cu ceas: OUG nr. 54/2010”

  1. La articolul meu as fi putut adauga si acest aspect:

    OUG 54/2010 a modificat nelegal articolul 2 litera b) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate, punctul 16, permiţând Ministerului Public prin propriile organe să facă verificări fiscale – Problemă de drept penal care afectează dreptul fiscal

    Legea nr. 39/2003 are caracter organic, deci nu poate fi modificată prin Ordonanţe de Urgenţă, fără să respecte art. 115 alin. (5) din Constituţie, adică să fie modificată LEGEA ORGANICĂ cu majoritatea prevăzută de art. 76 alin. (1); Citez: Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată (adoptată de Senat în condiţiile art. 115 alin. 5 teza a III-a din Constituţie) şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Avem un Regulament al Camerei Deputaţilor care spune la art. 115 alin. (3) că OUG se adoptă în regim de urgenţă dar nu avem un termen care să definească acest regim de urgenţă. Deci avem un proiect de lege de adoptare a OUG 54/2010, care trenează în Camera Deputaţilor „în regim de urgenţă” din 2010. Deci o modificare NELEGALĂ, NECONSTITUŢIONALĂ afectează de 8 ani modul în care Parchetul prin organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare îşi asumă efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale. Nefiind competent funcţional, DIICOT include evaziunea fiscală cu grupul organizat pentru a-şi atrage competenţa, ştiind fiind că Legea 31/1990 nu poate genera un grup organizat, ci o răspundere pe scară ierarhică cu îndatoriri specializate delegate de lege compartimentelor economice ale societăţii comerciale. Competenţa de stabilire a creanţelor fiscale este dată de Codul de procedură fiscală şi aparţine exclusiv ANAF. Deci un text nelegal, a fost solicitat de HCSAT 69/2010, prin intermediul unui act neconstituţional OUG 54/2010, modificând art 233 indice 1 din Codul de procedura fiscala, care in mod nelegal a fost folosit de DNA cu ajutorul art. 2 lit. g) pct. 16 din Legea nr. 39/2003 în 400 de dosare, dând DIICOT competenţe pe care nu le are, instanţele şi CCR permiţând amestecul SRI, Ministerului Public, MI, DGAF în treburile ANAF, pentru a decapitaliza şi controla oamenii de afaceri: „Punctul 16. contrabanda, evaziunea fiscala, precum si celelalte infractiuni prevazute de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare;”.

    Oare Parlamentul va analiza corect protocoalele, incalcarile legii de catre procurori anuland efectele juridice ale OUG 54/2010 pe perioada de aplicare (prea lunga si nelegala)? Bineinteles ca este doar o aplicare a art. 115 alin. (8) din Constitutie: „Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week