Studii, opinii, interviuri ⁞⁞ RNSJ ⁞⁞ ESSENTIALSPovestim cărţi
 
 
Opinii
Înregistrările video sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj, Timiş, Prahova şi Sibiu. Se acordă 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti, membrii UNELM şi notarii Camerei Notarilor Publici Bucureşti.
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Principalele modificări ale Codului penal şi Codului de procedură penală

09.10.2018 | Radu-Bogdan CĂLIN
Radu-Bogdan Călin

Radu-Bogdan Călin

1. Introducerea art. 305 alin. (1) 1 C. proc. pen. 

Forma propusă: În termen de maximum un an de la data începerii urmăririi penale cu privire la faptă, organul de urmărire penală este obligat să procedeze fie la începerea urmăririi penale cu privire la persoană dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a dispune această măsură, fie la clasarea cauzei.

În primul rând, apreciem că acesta este cea mai nocivă modificare pentru buna înfăptuire justiţiei.

Prin aceste modificări se introduce un nou caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale, în sensul că dacă nu s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană în termen de un an de la dispunerea începerii urmăririi penale in rem cu privire la faptă, este obligatoriu să se dispună clasarea cauzei. Se observă, astfel, că se reglementează o nouă cauză de împiedicare a exercitării acțiunii penale, respectiv dacă în termen de 1 an nu se identifică autorul sau nu se administrează suficient material probatoriu pentru a se formula o acuzaţie în materie penală, cel care a săvârşit infracţiunea nu mai poate fi tras la răspundere penală.

Această modificare riscă să aducă mari dezavantaje înfăptuirii justiţiei şi drepturilor victimei. Astfel, de multe ori din cauza lipsei de logistică, a resurselor umane sau chiar a dificultăților întâmpinate în administrarea materialului probatoriu, anchetele întâmpină mari dificultăţi şi nu se soluţionează cu celeritate. Aceste aspecte nu pot fi imputate persoanei vătămate, dar care totuşi îi aduc vătămări, în cazul în care în interval de un an nu se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană. În plus, în cazul unor anumite categorii de infracţiuni, cu titlu exemplificativ infracţiunile economice sau malpraxis, administrarea probatoriului presupune automat trecerea unui lung interval de timp, expertize care presupun analiza unui mare volum de înscrisuri şi care sunt vitale pentru a se aprecia dacă se impune sau nu efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană. În cazul în care pentru administrarea acestor probe trece un interval mai mare de un an, automat persoanele care au săvârşit aceste infracţiuni nu vor mai putea fi trase la răspundere penale, ceea ce ar genera mari inechităţi şi ar aduce vătămări drepturilor victimelor infracţiunilor.

În urma unei scurte analize, se poate observa că există o suprapunere în ceea ce privește efectele între noua cauză de împiedicare a exercitării acțiunii penale și prescripția răspunderii penale. Astfel, în cazul ambelor instituții, în urma trecerii unui interval de timp, autorul infracțiunii nu mai poate fi tras la răspundere penală. În această ipoteză își va pierde din utilitate instituția prescripției, care prevede diverse termene în funcție de gravitatea infracțiunilor, unele infracțiuni fiind chiar imprescriptibile, spre deosebire de cauza reglementată de noul art. 305 alin. (1) 1 C. proc. pen., care are efect general în cazul tuturor infracțiunilor, fără a avea importanță gravitatea acestora sau alte aspecte.

Apreciem că nu este opotună această modificare al cărei efect principal va fi clasarea a peste 75% din totalul cauzelor penale, întrucât va afecta toate anchetele în curs și multe persoane care au săvârșit chiar și infracțiuni grave, cu violență, nu vor mai fi răspunde penal prin simpla trecere a unui interval de timp de un an.

Considerăm că această modificare legislativă își va produce efecte doar asupra cauzelor penale în curs de soluționare, fiind o instituție de drept procesual penal, iar legea procesual penală nu retroactivează, cu excepția situațiilor tranzitorii. Soluția de clasare sau încetare se va dispune în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., fiind vorba de lipsa unei condiții prevăzute de lege necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

În schimb, apreciem că ar fi oportună o altfel de modificare,  în sensul ca după ce dispun efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană, organele de urmărire penală să aibă la dispoziţie un termen de un an, în care fie să dispună punerea în mişcare a acţiunii penale, fie să dispună clasarea cauzei. Scopul acestei reglementări ar fi eliminarea unei stări de incertitudine pentru persoana faţă de care s-a dispus efectuarea în continuare a acţiunii penale, care echivalează conform jurisprudenţei convenţionale cu formularea unei acuzaţii în materie penală. Un interval de timp de un an ar fi suficient pentru administrarea probatoriului şi formarea convingerii organelor judiciare, iar pe de altă parte nu ar reprezenta o ingerinţă disproporţionată în drepturile persoanei acuzate. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în numeroase rânduri că acuzaţia în materie penală formulată faţă de o persoană trebuie să aibă o durată limitată, fapt pentru care apreciez ca ar fi oportună o astfel de modificare.

2.Modificările cu privire la conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu

Forma actuală: Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Forma propusă: Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu reglementate expres prin legi, ordonanţe de guvern sau ordonanţe de urgenţă, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea atribuţiilor astfel reglementate, a unor dispoziţii exprese dintr-o lege, ordonanţă de guvern sau ordonanţă de urgenţă, în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afin până la gradul II inclusiv, un folos material necuvenit şi prin aceasta cauzează o pagubă certă şi efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vătămate a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepseşte de la 2 la 5 ani sau amendă.

În primul rând, se observă o lăudabilă armonizare a legislaţiei cu decizia instanţei de contencios constituţional nr. 405/2016, prin modificarea conţinutului elementului material.

Prin celelalte modificări aduse infracţiunii de abuz în serviciu, practic se adaugă două condiţii ataşate elementului material al infracţiunii care trebuie a fi îndeplinite cumulativ, respectiv: să se urmărească obţinerea unui folos material necuvenit pentru sine, soţ, rudă sau afin până la gradul al II inclusiv şi să fie cauzată o pagubă certă şi efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.

Se observă că legiuitorul realizează o restrângere a cercului persoanelor în folosul cărora trebuie să se urmărească realizarea folosului material, respectiv doar în folosul personal, al soţului, rudelor sau afinilor până la gradul al II inclusiv. Apreciem că dispoziţiile legale pot fi uşor eludate de funcţionarul public, în situaţia în care acesta ar folosi un interpus care să nu aibă calitatea de soţ, rudă sau afin până la gradul II inclusiv, pentru care să urmărească realizarea folosului material, situație în care fapta sa nu ar reprezenta infracțiune.

Cu privire pragul valoric al infracţiunii de abuz în serviciu, mai mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie pentru îndeplinirea condiției de tipicitate, opinăm că acesta este un criteriu care ar putea genera inechități. S-ar ajunge la situații în care o persoană care ar săvârși o acțiune care să corespundă elementului material al infracțiunii de abuz în serviciu, în urma căreia s-ar crea un prejudiciu echivalent cu pragul valoric al unui salariu minim brut pe economie nu ar răspunde penal pentru aceasta, pe când o persoană care ar săvârși o infracțiune de abuz în serviciu în urma căreia s-ar crea un prejudiciu mai mare cu 1 leu decât acest prag, ar răspunde penal. Prin introducerea acestui plafon s-ar crea o diferența de tratament care ar putea să devină discriminatorie, din cauza faptului că autoritatea statală a introdus o distincție între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Fiind o infracțiune de serviciu, relațiile vătămate prin săvârșirea acesteia vor fi cele de serviciu, care, de multe ori, nu pot fi cuantificate în echivalent bănesc, spre deosebire de infracțiunile care se răsfrâng asupra patrimoniului unei persoane. Această modificare va produce efecte asupra proceselor penale care sunt în curs de soluționare, dar și asupra proceselor penale deja soluționate, astfel că se va aplica legea de dezincriminare, acolo unde este cazul.

În concret, va opera o dezincriminare a infracţiunii de abuz în serviciu simplă prev. de art. 297 C.pen. şi se realizează o incriminarea doar a unei forme de abuz în serviciu cu scopul de a obţine un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

3. Modificarea instituţiei confiscării extinse

Forma actuală: Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit; b) instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la alin. (1).

Forma propusă: Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit; b) din probele administrate rezultă că bunurile provin din  activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la alin. (1).

Principala modificare a instituţiei confiscării extinse se referă la standardul probaţiunii cu privire la provenienţa bunurilor. Dacă în forma actuală instanţa trebuie să aibă doar convingerea că bunurile provin din activităţile infracţionale enumerate de legiuitor, în forma propusă trebuie să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că bunurile au acea provenienţă. Prin conceptul de “convingere” a judecătorului, care se formează în urma analizei probatoriului, se înțelege puterea suverană a acestuia de a aprecia valoarea probelor penale și de a le reflecta în raționamente cu privire la veridicitatea probelor, în urma cărora cel chemat să soluționeze acțiunea penală dobândește un sentiment de certitudine cu privire la existența infracțiunii.[1]

În forma propusă se urmăreşte introducerea unui standard de probaţiune mai ridicat cu privire la provenienţa bunurilor, în sensul că nu doar instanţa trebuie să îşi formeze convingerea că bunurile provin din săvârşirea unor astfel de activităţi infracţionale, ci trebuie să existe probe apte că convingă un observator rezonabil de acest aspect, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Apreciem că în ipoteza modificării standardului de probațiune instituția confiscării extinse și-ar pierde din utilitate. În concret, dacă un inculpat este trimis în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni enumerate de legiuitor la art. 1121 C.pen., se poate dispune confiscarea specială, iar pentru activitatea activitatea infracţională pentru care nu s-a dispus trimiterea în judecată şi s-a dispus clasarea se poate apela la instituţia reglementată de art. 549 1 C. proc. pen.

Această modificare legislativă va produce efecte asupra cauzelor penale aflate în curs de soluționare, iar în procesele în care a fost pronunțată o soluție definitivă nu va opera.


[1] I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală, partea generală, Editura Hamangiu, București, 2014, p. 437.


Procuror Radu-Bogdan Călin


Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan