Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro
Print Friendly, PDF & Email

Victor Negrescu: Am intrat în etapa finală a negocierilor privind Brexit

12.10.2018 | JURIDICE.ro
Newsletter
Instagram
Facebook

Miercuri, 10 octombrie 2018, în cadrul reuniunii anuale a „Bucharest Forum“, Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a declarat, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe: „Am intrat în etapa finală a negocierilor privind Brexit, circa 90% din textul acordului de retragere fiind deja agreat. Ne dorim să ajungem la un acord de retragere echitabil pentru ambele părți care să asigure o retragere predictibilă a Regatului Unit și configurarea unui viitor parteneriat aprofundat între Uniunea Europeană și Marea Britanie, dar, în același timp, suntem pregătiți pentru toate scenariile posibile. Dacă acordul va fi agreat până la finalul acestui an, Președinția României la Consiliul Uniunii Europene ar putea gestiona negocierile privind viitoarele relaţii dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană. 

Coeziunea este unul dintre conceptele-cheie ale Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Trebuie să ne asigurăm că statele membre au un dialog constructiv și vom încerca, prin exercitarea rolului de mediator imparțial, dar și de facilitator de consens, să căutăm întărirea coeziunii blocului comunitar în fața provocărilor curente, dar și a nevoii de a redefini, împreună, viitorul Uniunii Europene.”

Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate