CSALB. Numărul dosarelor soluționate, în creștere
10.10.2018 | JURIDICE.ro

Marți, 9 octombrie 2018, Centrul de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul bancar a informat că, în urma negocierilor purtate cu băncile, 252 de români au găsit o soluție în primele nouă luni ale anului pentru problemele pe care le aveau, față de 25 în aceeași perioadă din 2017.
Totodată, numărul de dosare rezolvate în trimestrul 3 al anului 2018 este de 10 ori mai mare decât numărul dosarelor rezolvate în perioada similară a anului 2017.
Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare al CSALB: „După primele nouă luni, am reușit să înregistrăm câteva rezultate notabile: am trecut de pragul de 400 de dosare constituite și 250 de dosare soluționate, ceea ce demonstrează o creștere certă a activității CSALB și, implicit, un grad de conștientizare și de interes tot mai mari, la nivelul cetățeanului, în ceea ce privește soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor cu băncile.”
:: Statistica