Secţiuni » Arii de practică » Business » Banking
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti

DELOITTE România și REFF ȘI ASOCIAȚII au asistat Patria Bank în vânzarea unui portofoliu de creanţe neperformante în valoare de 245 de milioane de lei


17.10.2018 | JURIDICE.ro
Secţiuni: Banking, Comunicate profesioniști, Content, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

DELOITTE România și REFF ȘI ASOCIAȚII, membră a rețelei globale DELOITTE Legal, au asistat Patria Bank în vânzarea unui portofoliu de creanțe neperformante constând în credite de consum negarantate acordate persoanelor fizice, în valoare nominală de aproximativ 245 de milioane de lei, către InvestCapital LTD, companie membră a Grupului KRUK.

Daniela Iliescu, membru al CA al Patria Bank: „În premieră pentru istoria sa recentă și în linie cu planul de afaceri pentru acest an, Patria Bank a finalizat vânzarea unei prime tranșe de credite neperformante și se află în proces de vânzare a unei noi tranșe. Asistența și expertiza echipelor DELOITTE România și REFF ȘI ASOCIAȚII au o contribuție importantă la succesul acestor tranzacții, ce vizează îmbunătățirea performanței financiare a băncii pe termen scurt în parcursul recent către o creștere profitabilă”. 

Echipa de consultanți financiari DELOITTE România a asigurat servicii complete de asistență pentru structurarea tranzacției, pregătirea bazelor de date, planificarea și coordonarea procesului de vânzare. Echipa a fost condusă de Radu Dumitrescu, Partener Servicii Suport în Tranzacții, iar Bogdan Mazilu, Assistant Director, a asigurat coordonarea serviciilor de asistență financiară cu sprijinul consultanților Crina Ciudin și Radu Constantin.

Radu Dumitrescu, Partener Servicii Suport în Tranzacții, DELOITTE România: „Sperăm ca acest proiect să fie semnalul unui nou început într-o piață care a stagnat în ultimul an și care necesită o adaptare la schimbările legislative cu impact semnificativ. Este important să ne aliniem tendințelor europene, având în vedere un cadru de reglementare armonizat care să ofere posibilitatea menținerii un sistem financiar sănătos.”

REFF ȘI ASOCIAȚII a fost implicată în toate etapele procesului competitiv de selecție a unui cumpărător, de la structurarea juridică preliminară, la redactarea contractului de cesiune propus de către bancă potențialilor investitori, precum și pe parcursul sesiunilor de negociere. De asemenea, societatea de avocați va asista Patria Bank până la finalizarea formalităților post-transfer. Proiectul a fost condus de Andrei Burz-Pînzaru, Managing Partner la REFF ȘI ASOCIAȚII, și coordonat de Andreea Șerban, Managing Associate, cu implicarea Lorenei Roșia (Butușină), Senior Associate, și a Dianei Rotaru, Associate.

Andrei Burz-Pînzaru, Managing Partner la REFF ȘI ASOCIAȚII, membră a rețelei globale DELOITTE Legal„Din punctul meu de vedere, tranzacția este importantă atât pentru noi, cât și pentru sistemul bancar local, care, în ciuda climatului legislativ nefavorabil, trebuie să mențină rata de credite neperformante în linie cu recomandările Autorității Bancare Europene și ale BNR. Chiar și în cursul anului 2018, în care piața locală a stagnat din cauza acestui climat legislativ nefavorabil, REFF ȘI ASOCIAȚII a asistat clienții în vânzări de portofolii neperformante în cuantum total de aproximativ 300 milioane de euro.”

DELOITTE România și REFF ȘI ASOCIAȚII sunt unii dintre cei mai activi consultanți din România pe piața creditelor neperformante, având o experiență solidă în astfel de mandate. În perioada 2014-2018, REFF ȘI ASOCIAȚII a asistat atât bănci, cât și investitori și entități de recuperare creanțe, în vânzări de portofolii de credite neperformante în valoare totală de circa 6 miliarde de euro.

DELOITTE furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți DELOITTE, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul DELOITTE este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor 286.000 de profesioniști ai săi.

DELOITTE România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu REFF & ASOCIAȚII SCA, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.200 de profesioniști.

Cu o echipă de peste 70 de avocați, REFF ȘI ASOCIAȚII este una dintre cele mai mari societăți de avocați din România și una dintre cele mai active în asistarea clienților în tranzacții complexe de fuziuni și achiziții, drept imobiliar, finanțări bancare și tranzacții cu portofolii de credite.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑
Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro