CSM. Selecție ref. ocuparea posturilor din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție. UPDATE: Programarea candidaților la interviu. Rezultatele interviului
22.10.2018 | JURIDICE.ro

22 octombrie 2018: Vineri, 19 octombrie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii a publicat rezultatele interviului.
Candidatul declarat admis pentru funcția de procuror șef este Florena Esther Sterschi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Candidații declarați admiși pentru funcția de procuror sunt:
– Codruța Simona Chindea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov
– Adina Florea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
– Sorin Eugen Iasinovschi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava
– Iuliana Magdalena Olteanu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6 București.
În cadrul interviului pentru ocuparea funcției de procuror-șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, Florena Esther Sterschi, candidatul declarat admis, a declarat, potrivit știripesurse.ro: „Am ca obiectiv, în primul rând, operaţionalizarea acestei secţii. Vreau să fie o secţie de elită pentru că, fiind o secţie operativă şi cu competenţă exclusivă, mi-aş dori să fie de elită, dar şi ocuparea posturilor de procurori şi celelalte categorii de personal fără care nu ne putem desfăşura optim activitatea, valorificarea potenţialului personalului care va activa în această secţie pentru că indiferent de cât de bine este pregătit un manager, fără ajutorul colegilor nu poate ajunge la obiectivele propuse.”
:: Tabelul cu rezultatele interviului
***
19 octombrie 2018: Joi, 18 octombrie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii a publicat programarea candidaților pentru susținerea interviului.
:: Programarea candidaților la interviu
***
Vineri, 12 octombrie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat că declanșează procedura de selecție a candidaților pentru funcția de procuror-șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și pentru ocuparea unui număr de cinci posturi de execuție de procuror in cadrul aceleiași secții, potrivit unui anunț semnat de Simona Camelia Marcu, președintele CSM.
Procurorii interesați se pot înscrie până la data de 17 octombrie 2018, urmând ca interviurile să se desfășoare în perioada 19-20 octombrie 2018.