Operatorul economic în insolvență nu trebuie neapărat să fie omorât
5 noiembrie 2018 | Dumitru-Viorel PÂRVU
Dumitru-Viorel Pârvu
Când vorbim de participarea unui operator economic în insolvență în proceduri de atribuire a contractelor de achiziție publică, trebuie, totuși, să ne raportăm la cauze în mod particular. Adică, diferențierea între situațiile în care autoritatea contractantă poate să ia sau nu, fără să aibă dubii, o măsură de excludere trebuie asigurată.
Într-un contract de furnizare, care este un contract uno ictu, iar operatorul economic transmite imediat produsul, dacă este un produs care nu are folosință îndelungată – adică, poate se consumă la prima utilizare –, iar problemele de garanție a produsului nu sunt previzibile, achizitorul pare că nici nu ar putea să fie foarte interesat de situația economică viitoare pe următorii doi ani, trei ani ai acelui operator economic. Însă, dacă este vorba de un contract mare, cu execuție îndelungată – de lucrări, în principal, sau de servicii – atunci este evident că achizitorul are motive serioase să analizeze mai ’’drastic” situația operatorului economic respectiv.
Ce presupune aceasta? Evident că achizitorul ar trebui să aibă și capabilitatea, de asemenea, să evalueze dacă acele măsuri de redresare invocate sunt suficiente pentru a asigura certitudinea unei continuități a activității operatorului economic respectiv. În acest sens, am întâlnit situații în unele proceduri, de pildă, în care operatorii economici – în mod voluntar, nu neapărat la solicitarea autorității contractante – au adus dovezi că, chiar în cursul procedurii în care era pusă în discuție participarea lor (datorita insolventei), aveau în derulare contracte “serioase”, încheiate cu beneficiari privați sau publici și acestea “”dădeau” achizitorului niște garanții, să spunem, de seriozitate, de solvabilitate a lor. Contractele respective puteau face dovada certă a faptului că ei ar putea să continue un viitor contract de achiziție, dacă li se atribuie.
Operatorii economici aflați în insolvență nu trebuie neapărat să fie apreciați, la prima vedere, ca și ”carne de tun” pentru procedura de atribuire respectivă. O excludere imediată a lor este o “simplificare a procedurii”, să zicem, uneori automat dată și de comoditatea în analiza ofertelor. Însă, nu trebuie scăpat din vedere faptul că specificitatea unei proceduri de achiziții, mai ales după noile reglementări, ar trebui să conducă totuși la reducerea numărului unor astfel de excluderi automate, bazate doar pe înscrisurile preliminare. Adică, pe baza unei declarații cum că ofertantul/ții este/sunt în insolvență, se determină imediat autoritatea contractantă să se oprească doar asupra acestui fapt și să nu aștepte până când vede/constată dacă acel operator economic, totuși, are o ofertă serioasă, adică are propunere tehnică și financiară bune pentru ea.
Nu este obligatoriu pentru autoritatea contractantă să facă o astfel de excludere, imediat ce vede informația în documentul unic de achiziție european (DUAE), ci, așa cum impun regulile actuale, în toate procedurile deschise, solicită/acceptă documente doveditoare ale capacităților, inclusiv asupra faptului că un operator economic aflat într-o astfel de dificultate temporară, ar putea sau nu să execute contractul de achiziție publică, doar în cazul în care acesta se află pe locul I sau următorul în clasamentul ofertelor admisibile.
Prin urmare, insolventul nu trebuie neapărat să fie “omorât”, pentru că legea îi dă două garanții – la șansa a doua – atât Legea cu privire la insolvență, dar și Legea achizițiilor publice. Ele nu trebuie să fie privite separat, ci împreună (în sensul respectarii dreptului insolventului de a participa la achiziții publice).
Dumitru-Viorel Pârvu
Membru al Colegiului de Conducere CNSC
* Opinie susținută în cadrul dezbaterii ”Participarea insolvenților la achiziții publice”, ediția 221, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
