RIL admis. Instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei
24 octombrie 2018 | Andrei PAP
Andrei Pap
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 22 octombrie 2018, a fost publicată Decizia nr. 15/2018 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind stabilirea instanței competente să soluționeze cererile formulate de condamnați în timpul executării pedepsei în situația în care, la momentul formulării acestora, persoana condamnată se află tranzitoriu în alt loc de deținere decât cel stabilit pentru executarea pedepsei, conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare.
1. Obiectul recursului în interesul legii
Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ce face obiectul Dosarului nr. 1.318/1/2018 s-a arătat că există practică neunitară cu privire la instanța competentă să soluționeze cererile formulate de condamnați în timpul executării pedepsei în situația în care, la momentul formulării acestora, persoana condamnată se află tranzitoriu în alt loc de deținere decât cel stabilit pentru executarea pedepsei, conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare.
2. Practica instanţelor de judecată
În urma verificării jurisprudenței, la nivel național a fost evidențiată o practică neunitară, existând două opinii ale instanțelor de judecată cu privire la problema de drept mai sus menționată. Astfel:
a) Într-o primă orientare, s-a considerat că instanța competentă să soluționeze cererea formulată în etapa executării pedepsei de persoana condamnată aflată în stare de deținere este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere stabilit de Administrația Națională a Penitenciarelor, conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu modificările și completările ulterioare, și nu instanța în circumscripția căreia se află penitenciarul unde a fost transferat temporar condamnatul, la momentul formulării cererii, pentru „afaceri judiciare” sau tratarea unor probleme de sănătate.
În motivarea acestor hotărâri, instanțele au considerat că, potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013, cu modificările și completările ulterioare, penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate se stabilește de Administrația Națională a Penitenciarelor. La stabilirea penitenciarului se are în vedere că acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, ținându-se seama și de regimul de executare, măsurile de siguranță ce trebuie luate, nevoile de reintegrare socială identificate, sex și vârstă.
S-a apreciat că o altă interpretare nu are suport legal și tinde să adauge la lege, întrucât rațiunea pentru care legiuitorul a reglementat pentru cererile formulate de persoanele condamnate aflate în stare de deținere, în procedura de executare, competența soluționării acestora de către instanța corespunzătoare locului de deținere este aceea de a evita numeroasele deplasări ale persoanelor deținute, deplasări care implică riscuri pentru siguranța penitenciarelor și cheltuieli bugetare importante.
Totodată, s-a considerat că o altă interpretare contravine scopului legii, întrucât ar încuraja persoanele condamnate care se află în stare de deținere să formuleze cereri având același obiect din fiecare penitenciar de tranzit în care se află la un moment dat, existând riscul pronunțării unor soluții diferite, chiar și contradictorii, de instanțe diferite.
b) În cea de-a doua orientare jurisprudențială s-a stabilit competența de soluționare a cererilor formulate în favoarea instanței corespunzătoare locului de deținere în care se afla persoana condamnată la momentul formulării cererii.
În motivare, instanțele au apreciat ca lipsită de relevanță împrejurarea că Administrația Națională a Penitenciarelor a stabilit un loc de deținere, iar condamnatul se găsește, temporar, în alt loc de deținere.
S-a considerat că, întrucât legea nu face nicio distincție în acest sens, singurul criteriu care poate determina competența instanței este cel al locului de deținere în care persoana condamnată se află la momentul formulării cererii.
3. Opinia procurorului general al PÎCCJ
În ceea ce privește problema de drept ce face obiectul sesizării, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că soluția legală în materie este ilustrată de prima orientare jurisprudențială.
4. Soluţia ÎCCJ
Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului în interesul legii, pronunţând următoarea soluţie:
„Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, stabilește că:
Instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.
Obligatorie, potrivit art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2018.”
Andrei Pap
Avocat colaborator SVS & PARTNERS
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
