Suspendare din funcție judecător
26.10.2018 |
JURIDICE.ro
Joi, 25 octombrie 2018, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat suspendarea din funcţia de judecător a Elenei Burlan-Puşcaş, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, începând cu data de 18 octombrie 2018, data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 242/2018, ca urmare a luării măsurii preventive a controlului judiciar faţă de aceasta.
:: Ordinea de zi soluționată (pct. 1)
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi
aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare
Condiţiile de publicare,
Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail
redactie@juridice.ro!