Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
CRAZNIC
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Rezoluțiunea unilaterală a contractului de cesiune de creanță, în condițiile existenței unei clauze compromisorii și procedura insolvenței. Studiu de caz

29.10.2018 | Ștefan PAVEL
Ștefan Pavel

Ștefan Pavel

To be or not to be, that is the question?

Nu îl parafrazam pe celebrul dramaturg William Shakespeare dacă nu îmi puneam și eu aceeași întrebare la momentul în care, într-un dosar, am recepționat din partea cedentului o solicitare de înlocuire a unui creditor în tabelul de creanțe întemeiată pe notificarea de către acesta a declaraţiei de rezoluţiune a contractului de cesiune de creanță, contract în care, creditorul ce se dorea a fi radiat din tabel avea calitatea de cesionar. Bine, bine, zic, dar contractul de cesiune are patru părți semnatare, condiții, transfer de proprietate a creanței, nu conține nicio prevedere referitoare la posibilitatea declarării rezoluțiunii unilaterale și mai mult decât atât există o convenție arbitrală între părți. După o analiză riguroasă și aprofundată a întregului context, am decis sa dau curs acestei solicitări și am procedat la modificarea tabelului de creanțe în sensul înlocuirii cesionarului cu creditorul inițial (cedentul). La scurt timp, această măsură a generat o dispută și un litigiu destul de complex pe care voi încerca să îl sintetizez în prezentul articol, ca studiu de caz, strict în ceea ce privește elementele juridice relevante și cu aplicabilitate practică care vor viza în principal următoarele teme de dezbatere:

– Atribuțiile și competențele organelor care aplică procedura insolvenței în cazul rezoluțiunii unilaterale a unui contract de cesiune de creanță în cuprinsul căruia există stipulată o clauză compromisorie și care este guvernat de legea română;

– Dispută, mecanisme, efecte față de participanții la procedură și aspecte privind obligativitatea părţilor de a se supune competenţei arbitrajului instituționalizat.

 I. Prezentarea situației de fapt:

(1) Între părțile A, B şi C a fost semnat un contract de cesiune de creanță în luna iulie 2016, în baza căruia C a preluat locul lui B, în cadrul contractului de cesiune încheiat anterior, între cedentul A și cesionarul B, devenind astfel creditorul lui D (debitor cedat), societate constituită şi funcţionând în conformitate cu legile din România. În cuprinsul contractului de cesiune s-a prevăzut expres faptul că B, în calitate de cedent nu a fost în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile convenite iniţial cu fostul creditor A şi a renunţat la orice drepturi cu privire la creanţa datorată fostului creditor. Creanţa cesionată a rezultat din acorduri de împrumut și dobânzi acumulate în temeiul acestora. O parte din creanţă a fost garantată prin gaj asupra bunurilor debitorului D în favoarea creditorului A, fiind înregistrat în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare din România.

(2) În aceste condiții a avut loc, practic, o cesiune a contractului inițial, cesionarul B fiind înlocuit de C – obligațiile de plată și de constituire a garanțiilor fiind asumate de C în favoarea lui A. Ca efect al acestui act juridic, B și-a substituit un terț, în speță – C, în raportul juridic născut în temeiul contractului de cesiune de creanță încheiat anterior, fiind aplicabile dispozițiile art. 13151320 Cod civil. Ca efect al încheierii acestui act juridic, conform art. 1318 alin. (1) [1] Cod civil, cedentul B a fost liberat de obligațiile sale față de contractantul cedat, A, din momentul în care substituirea își produce efectele față de acesta – în cazul de față de la data semnării contractului de cesiune când A și-a exprimat acordul pentru substituire. De la acest moment, raportul juridic inițial a continuat între A și C și, evident, efectele încetării contractului s-au produs între aceste părți.

(3) Conform contractului de cesiune încheiat între părțile A, B şi C, preţul cesiunii a fost de 30.000.000 euro şi cesionarul trebuia să plătească preţul în trei tranşe, în valoare de 10.000.000 euro fiecare, care se achitau în termen de 3, 4 şi 5 ani, respectiv, de la data încheierii contractului. De asemenea, s-a prevăzut faptul că, din ziua următoare datei încheierii contractului şi până la data la care obligaţia este adusă la îndeplinire de către cesionar, preţul creștea cu o dobândă de 5% (cinci la sută) pe an.

(4) Referitor la garanţiile şi obligaţiile instituite în sarcina cesionarului prin contractul de cesiune s-au prevăzut următoarele: „Pentru a asigura îndeplinirea obligaţiilor cesionarului faţă de fostul creditor în legătură cu preţul contractului, cesionarul se angajează să furnizeze fostului creditor în termen de 30 de zile lucrătoare de la data prezentului, o scrisoare de garanţie valabilă executată în conformitate cu legea românească care să ateste răspunderea comună a debitorului pentru rambursările legate de preţ şi fidejusiunea personală din partea domnului E (reprezentant al cesionarului C), care să garanteze executarea corespunzătoare a prezentului contract. Transferul creanţei şi înregistrarea gajului asigurător asupra activelor debitoarei în beneficiul cesionarului se suspendă până la executarea fidejusiunii personale menţionate şi a rambursării faţă de creditor.”

(5) În luna octombrie 2016, a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva debitorului cedat D, cesionarul C fiind înscris cu întreaga sumă solicitată în tabelul preliminar de creanțe, creanță rezultată din contractul de cesiune 2 încheiat în luna iulie 2016. La sfârșitul lunii martie 2017, administratorul judiciar a recepționat din partea lui A o cerere privind actualizarea tabelului preliminar de creanţe, în sensul de a înlocui creditorul C cu creditorul A, motivată de faptul că a fost desfiinţat contractul de cesiune de creanţă 2. Fostul creditor A a arătat faptul că în temeiul art. 4 din contractul de cesiune 2, societatea C s-a angajat să îi furnizeze o scrisoare de Garanţie valabil executată, în conformitate cu legea românească care să ateste răspunderea comună a debitorului cedat D pentru rambursările legate de preţul din cesiune şi că aceasta reprezintă o obligaţie esenţială a cesionarului C. În susţinerea cererii, A a anexat următoarele înscrisuri: notificarea prin care cesionarul C a fost pus în întârziere şi dovada de comunicare, declaraţia de rezoluţiune primită de cesionarul C, declaraţia notarială a reprezentantului legal al cedentului A privind rezoluţiunea contractului şi traducerea legalizată, avizul AEGRM de înscriere a declarației de rezoluțiune și comunicarea transmisă debitorului cedat D.

(6) Analizând înscrisurile depuse în susţinerea cererii formulate de către A şi a contractului de cesiune 2 între A (în calitate de fost creditor), B (în calitate de cedent) şi C (în calitate de cesionar), administratorul judiciar a procedat la actualizarea tabelului preliminar de creanţe, în sensul înlocuirii creditorului C cu creditorul A. Împotriva acestei măsuri, reclamantul C a formulat contestație în temeiul art. 59 alin. (5) și (6) [2] din Legea nr. 85/2014, prin care a solicitat anularea măsurii şi dispunerea reînscrierii sale în tabelul de creanţe.

II. Prezentarea principalelor argumente consemnate în punctul de vedere al administratorului judiciar cu privire la cererea privind actualizarea tabelului preliminar de creanţe formulată de societatea A

Constatări cu privire la demersurile privind rezoluţiunea unilaterală de către fostul creditor A prin raportare la conținutul, valabilitatea și întinderea efectelor clauzei compromisorii:

(1) Prin Notificarea transmisă şi primită de către C, A i-a solicitat lui C să-şi îndeplinească obligaţia de a furniza o Scrisoare de garanţie valabil executată în conformitate cu legea românească care să ateste răspunderea comună a lui D pentru rambursările legate de preţul din contractul de cesiune în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării. Deşi a fost pusă în întârziere, C nu şi-a îndeplinit obligaţia, astfel încât A a emis declaraţia de rezoluţiune unilaterală a contractului în temeiul art. 1552 [3] Cod Civil. Declaraţia a fost primită de către C cu respectarea termenelor legale prevăzute de lege. Rezoluţiunea contractului a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanţii Mobiliare. Ulterior, în temeiul art. 1578 [4] Cod Civil, A a notificat debitorul cedat D cu privire la faptul că a fost rezoluţionat contractul de cesiune de creanţă 2, devenind astfel noul creditor al acestuia din urmă.

(2) Art. 6 din contractul de cesiune de creanţă rezoluționat prevedea următoarele:

Având în vedere aceste prevederi, administratorul judiciar a considerat că problematica rezoluțiunii contractului de cesiune de creanţă este guvernată, potrivit art. 2637 alin. (1) [5] din Codul Civil, de legea stabilită de părţi pentru guvernarea fondului contractului, în cazul de faţă fiind legea română.

(3) În ceea ce priveşte incidenţa clauzei compromisorii, art. 548 alin. (1) Cod procedură civilă prevede următoarele:

Potrivit art. 549 alin. (1) din acelaşi act normativ, convenţia arbitrală se poate încheia “fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contractul principal ori stabilită într-o convenţie separată, la care contractul principal face trimitere, fie sub forma compromisului”, fiind evident faptul că ne aflam în prezenţa unei clauze compromisorii inserate de către părţi în contractul de cesiune de creanţă.

Raportat la dispozițiile art. 550 [6] din Codul de procedură civilă, administratorul judiciar constatat următoarele:
– Este aplicabilă în cauza pendinte teza a II-a de la art. 550 alin. (1) care se completează cu dispoziţiile art. 551 alin. (1)[7] teza a II-a din Codul de procedură civilă.
– Pentru a asigura supravieţuirea clauzei compromisorii în cazul în care este contestat însuşi contractul de care este legată, art. 550 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede că validitatea clauzei compromisorii este independentă de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă.” Astfel, în cazul în care contractul principal încetează, indiferent de motive, chiar prin rezoluţiunea unilaterală a contractului de către una dintre părţi, validitatea clauzei compromisorii nu este afectată. Părţile au convenit ca toate litigiile rezultate din contract să fie soluţionate de Curtea de Arbitraj Internaţional de la Londra, conform regulamentului.
– Rezoluţiunea unilaterală a contractului de cesiune reprezintă o modalitate de încetare a contractului din iniţiativa uneia dintre părţi şi are un caracter extrajudiciar, neimplicând un litigiu între părţile semnatare, astfel încât nu putea pune problema soluţionării prin arbitraj conform Regulilor Curţii de Arbitraj Internaţional de la Londra. Din punct de vedere juridic şi al prevederilor contractului de cesiune pus în discuţie, litigiul poate fi definit ca un conflict între persoane care poate forma obiectul unui proces sau unui arbitraj ori în prezenta cauză, cesionarul C nu a contestat demersul fostului creditor A de punere în întarziere prin notificarea comunicată și declaraţia de rezoluţiune primită

– Aspecte referitoare la respectarea dispoziţiilor art. 1552 Cod civil de către societatea A în aplicarea mecanismului rezoluțiunii unilaterale a contractului de cesiune încheiat:

Contractul de cesiune 2 nu conținea un pact comisoriu cu privire la rezoluţiune în înţelesul legii sau, după caz, o clauză de rezoluţiune unilaterală în favoarea cedentului B şi a fostului creditor A.

Pentru a fi în situaţia de invoca rezoluţiunea contractului trebuie îndeplinite în prealabil două condiţii cumulative:

– debitorul să fie în întârziere;
– să nu existe nicio justificare pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale.

(1) Referitor la prima condiţie a acţionării mecanismului rezoluţiunii, respectiv punerea în întârziere a debitorului, această operaţiune se realizează în conformitate cu dispoziţiile Secţiunii a 2-a „Punerea în intarziere a debitorului” din Capitolul II „Executarea silită a obligaţiilor” al Titlului V „Executarea obligaţiilor” din Cartea a V-a „Despre obligaţii” din Codul civil (art. 15211526) şi întarzierea poate opera de drept sau la iniţiativa creditorului (art. 1521). În cuprinsul contractului de cesiune, nu au fost identificate cazurile prevăzute de art. 1523 [8] din Codul Civil în care debitorul este de drept în întârziere. Astfel, fostul creditor A a făcut dovada punerii în întârziere a debitorului din contractul de cesiune, respectiv cesionarul C, prin transmiterea unei notificări, recepţionată de către acesta din urmă, cu respectarea dispoziţiilor art. 1522 [9] din Codul Civil, notificare prin intermediul căreia A i-a solicitat lui C să-şi îndeplinească obligaţia de a furniza o scrisoare de garanţie valabil executată în conformitate cu legea românească care să ateste răspunderea comună a lui D pentru rambursările legate de preţul din contractul de cesiune, în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării.

(2) Referitor la cea de-a doua condiţie a acţionării mecanismului rezoluțiunii, respectiv inexistenţa unei justificări pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale, aceasta nu este considerată îndeplinită dacă obligaţia nu a putut fi executată din cauza acţiunii sau omisiunii creditorului (art. 1517), dacă creditorul refuză plata (art. 1524), în caz de forţă majoră sau caz fortuit (art. 1351), în cazul faptei victimei sau a terţului (art. 1351) etc. În cazul de faţă, din datele furnizate şi documentele puse la dispoziţie de către debitoarea D, condiţia a fost îndeplinită, în sensul în care nu a fost identificat nici un demers de inițiere sau de constituire a unei garanții din partea lui D. Având în vedere faptul că cele doua condiţii au fost îndeplinite cumulativ, atunci cedentul creditor A avea vocaţia de a declanşa mecanismul prin care contractul de cesiune a fost rezoluţionat.

(3) Potrivit art. 155[10] din Codul Civil, rezoluţiunea contractului va putea fi dispusă de tribunalul arbitral sau poate fi declarată unilateral de către partea îndreptăţită. În ceea ce priveşte rezoluțiunea arbitrală aceasta va putea fi dispusă de tribunalul arbitral competent dacă sunt îndeplinite cele două condiţii cumulative de mai sus, precum şi dacă neexecutarea este semnificativă în cazul contractelor cu executare dintr-o dată (uno ictu), cum este cazul nostru. Raportat la clauzele contractului de cesiune, nu suntem în prezenţa unei rezoluţiuni arbitrale, ci a unei rezoluţiuni unilaterale.

Administratorul judiciar a constatat faptul că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1552 Cod civil:

(1) Dreptul la rezoluţiune al uneia dintre părţi se poate valorifica prin notificarea rezoluţiunii în trei cazuri, şi anume:

– când părţile au convenit astfel;
– dacă debitorul se află de drept în întârziere și
când debitorul nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere.

Declaraţia de rezoluţiune trebuie să îmbrace forma unei notificări, ţinând cont de următoarele aspecte:

– în primul rând, notificarea de rezoluţiune trebuie făcută „în scris”;
– în al doilea rând, ea trebuie să indice suficient de clar intenţia creditorului de a pune capăt relaţiei contractuale. Deşi această a doua condiţie nu este expres prevăzută de lege, ea este implicită şi trebuie reţinută raportat la gravitatea actului juridic în discuţie.

(2) Lipsa condiţiilor are drept urmare naturală ineficacitatea declaraţiei de rezoluţiune. Notificarea debitorului se face în scris, cu confirmare de primire, după caz, în termenul de prescripţie prevăzut de lege pentru acţiunea corespunzătoare declaraţiei de rezoluţiune.

 De reţinut este faptul că:

– Notificarea declaraţiei de rezoluţiune este diferită de notificarea pentru punerea în întârziere prin care se fixează termenul pentru executarea obligaţiei (atunci când nu s-a stipulat că simpla ajungere la termen valorează punere în întârziere), marcând cronologic două proceduri diferite.
Notificarea declaraţiei de rezoluţiune este cerută în toate cazurile, pentru a putea opera rezoluţiunea unilaterală, în timp ce notificarea pentru punerea în întârziere este cerută doar dacă părţile nu au stipulat că debitorul este de drept în întârziere în cazul neexecutării obligaţiei la termenul convenit prin contract.
– Mecanismul rezoluţiunii contractului este pus în funcţiune, în mod irevocabil, prin transmiterea unei notificări în acest sens, cu menţiunea că, în cazurile de întârziere de drept, încetarea contractului se produce la data comunicării, iar în celelalte situaţii la data expirării termenului acordat de creditor prin notificarea de punere în întarziere (şi fără alte formalităţi prealabile), dacă debitorul nu şi-a executat obligaţia.

Concluzii:

(1) A și-a înscris declaraţia de rezoluţiune (împreună cu dovada comunicării) în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare pentru a fi opozabilă terţilor. Raportat la prevederile art. 902, alin. (2), pct. 11 [11] Cod civil, dovada comunicării este importantă, deoarece declaraţia de rezoluţiune este considerată irevocabilă de la data comunicării ei sau de la data termenului fixat prin punerea în întârziere. În temeiul art. 1578 Cod civil, A a notificat debitorul cedat D cu privire la faptul că a fost rezoluţionat contractul de cesiune de creanţă devenind astfel noul creditor al acestuia din urmă.

(2) Indiferent de modalitatea în care se produce rezoluţiunea contractului, efectul acestei operaţiuni juridice este acela că respectivul contract este desfiinţat retroactiv. Ca urmare a notificării debitorului cedat D cu privire la intervenirea rezoluţiunii contractului, efectul acestei operaţiuni juridice fiind acela că respectivul contract este desfiinţat retroactiv, administratorul judiciar a considerat întemeiată cererea privind actualizarea tabelului preliminar de creanţe, în sensul de a înlocui creditorul C cu creditorul A.

III. Principalele critici aduse de contestatoare împotriva măsurii administratorului judiciar de actualizare a tabelului de creanțe și a considerentelor instanței de fond:

(1)Voinţa pe care şi-a manifestat-o cesionarul la încheierea contractului de cesiune, precum şi la asumarea dispoziţiilor art. 4, pct. 4 din contract, a fost înlăturată de un eveniment extern, imprevizibil, încadrându-se perfect în dispoziţiile art. 1351, alin. (1) din Codul civil, cu privire la forţa majoră.”

(2) Măsura administratorului judiciar de înlocuire a creditorului C cu fostul creditor A a fost efectuată abuziv, cu rea-credinţă şi cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 102, art. 105 alin. (1) [12], 106 alin. (1) şi (3) [13] și 108 [14] din Legea nr. 85/2014 coroborate cu prevederile art. 113 alin. (1) [15] din Legea nr. 85/2014 şi art. 14, alin. (1) din OUG nr.  80/2013.

(3) Nu tot contractul de cesiune 2 se subordonează legii române, ci doar partea de executare a contractului, partea cu litigiile, validitatea sau încetarea contractului fiind guvernată de legea Marii Britanii.

(4) Contestatorul a invocat prevederile art. 6, pct. 2 din contractul de cesiune 2 şi a afirmat că rezilierea/rezoluţiunea/încetarea contractului nu se poate face decât prin Curtea de Arbitraj de la Londra, iar fostul creditor A a încălcat această dispoziţie a contractului şi a reziliat /rezoluţionat/încetat unilateral şi abuziv contractul de cesiune. Părțile au inclus în contractul de cesiune de creanță o clauză compromisorie stabilind competența pentru soluționarea litigiilor în favoarea Curții de Arbitraj din Londra. În aceste condiții, în temeiul art. 553 Cod procedură civilă, este exclusă competența instanțelor judecătorești.

(5) Administratorul judiciar nu a analizat aplicarea dispoziţiilor art. 1552 la general, alegând din lege şi analizând numai părţi din capitolele care îl ajută, eliminându-le pe cele contrare. „Doctrina juridică este unitară şi explicită când se pronunţă asupra modului în care rezoluţiunea unilaterală operează asupra unui contract, mai precis, aceasta operează fără intervenţia instanţelor judecătoreşti doar atunci când există o convenţie a părţilor sau un pact comisoriu, acesta fiind în realitate modul corect şi legal de interpretare a dispoziţiilor art. 1552 şi art. 1553 din Noul Cod civil, iar nu cel dat administratorul judiciar şi judecătorul sindic.”

(6) Atât judecătorul sindic, cât şi administratorul judiciar, ca organ de aplicare a procedurii, nu aveau competenţă să analizeze şi să hotărască asupra unui litigiu ivit între doi creditori, litigiu independent de debitoare şi că ambii trebuiau să respingă cererea de înlocuire. Contractul de cesiune este un contract de drept privat, sinalagmatic, cu executare uno ictu, încheiat între trei persoane juridice ce nu sunt în insolvenţă, între care s-a născut un raport de drept privat și a cărui analiză nu intră în sfera proceselor aferente procedurii insolvenţei. Prin neexecutarea obligaţiei prevăzute la art. 4, alin. 4 din contractul de cesiune, s-a ivit un conflict/ litigiu între două din părţile semnatare ale contractului de cesiune. Conform art. 3 al Codului civil, litigiile între profesioniști se soluţionează în baza dispoziţiilor Codului civil, deci de instanţele de drept comun și nu de instanţa de insolvenţă, care este o instanţă specializată.”

(7) Analiza rezoluţiunii unilaterale de către administratorul judiciar, în principal, şi verificarea acesteia de către judecătorul sindic, în secundar, au fost efectuate cu depăşirea de competenţă a ambelor organe de aplicare a procedurii. “Singurele verificări pe care le putea face administratorul judiciar şi verifica judecătorul sindic sunt acelea, dacă părţile au inclus în contractul de cesiune clauze speciale privind rezoluţiunea unilaterală sau clauze care să cenzureze rezoluţiunea unilaterală.”

(8) S-a invocat faptul că nu a fost verificată calitatea procesuală a lui A, mai precis calitatea de persoană îndreptăţită să formuleze cerere de înlocuire a creditorilor în tabelul preliminar.

(10) Neexecutarea obligației de către C de a remite către A scrisoarea de garanție emisă de debitorul D, este imputabilă ambilor.

(11) Se impune suspendarea dosarului în temeiul art. 413 alin. (1) Cod Procedură Civilă, până la soluţionarea litigiului dintre C şi A aflat pe rolul Curţii de Arbitraj de la Londra, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia de cesiune de creanţă încheiată.

Deși contextual procedural este unul foarte larg, în cadrul prezentei secțiuni am prezentat succint principalele argumente ale contestatoarei, urmând să fie relatate în mod detaliat considerentele instanței de fond, din care va reieși în mod clar care a fost poziția procesuală a contestatoarei, fiind lesne de înțeles pentru persoanele interesate de tema acestui articol și prin raportare la motivarea data de către instanța de fond și de apel.

 IV. Argumente conform cărora măsura administratorului judiciar a fost corectă și legală

Judecătorul sindic a respins ca neîntemeiată contestaţia împotriva măsurii administratorului judiciar de a înlocui creditoarea C în tabelul preliminar cu creditoarea A, menţionată în raportul administratorului judiciar privind descrierea modului de îndeplinire a atribuţiilor pentru societatea debitoare D, formulată de contestatoarea C, în contradictoriu cu intimata D, prin administrator judiciar, intimata A şi comitetul creditorilor debitoarei. Împotriva sentinţei civile pronunțate de judecătorul sindic, reclamanta C a formulat apel. Instanța de apel a respins ca nefondată cererea de suspendare a dosarului în temeiul art. 413 alin. (1) Cod Procedură Civilă, până la soluţionarea litigiului dintre C şi A aflat pe rolul Curţii de Arbitraj de la Londra, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din convenţia de cesiune de creanţă 2, soluţia fiind definitivă. Prin Decizia civilă nr. 136/2018 din data de 05.04.2018, Curtea de Apel Bacău, a respins apelul ca nefondat, hotărârea fiind definitivă.

Cu privire la admisibilitatea contestației împotriva măsurii administratorului judiciar de a înlocui creditorul inițial în tabel cu un alt creditor, în aplicarea principiului disponibilității ce guvernează întregul proces civil[16], instanța a reținut următoarele:

(1) “prin intermediul acestui mijloc procedural, pot fi deduse judecătorului sindic exclusiv măsurile luate de administratorul judiciar, iar nu și alte acte ce se îndeplinesc în procedură de către alte persoane, legea reglementând mijloace procedurale distincte pentru a pune în discuție diferitele acte de procedură îndeplinite pe parcursul derulării procedurii insolvenței.”

(2) “în condițiile în care legea nu reglementează un mijloc procedural special pentru a pune în discuție astfel de măsuri ale practicianului, nu sunt întrunite condițiile pentru respingerea contestației ca inadmisibilă.”

Argumentele au fost extrase din Decizia civilă nr. 136/2018 din data de 05.04.2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

Pe fondul cauzei, principalele argumente au fost următoarele:

(3) “În mod eronat se consideră de către contestatoare că ar fi aplicabile prevederile art. 102, 105 și 106 din Legea 85/2014 după ce etapa formulării și verificării declaraţiilor de creanţă și a întocmirii tabelului preliminar s-a finalizat, dispoziţiile enunţate având aplicare în faza iniţială a procedurii insolvenţei, iar nu oricând pe parcurs. Dispoziţiile art. 105 alin. 1 teza a doua au în vedere o situaţie premisă care nu se regăse;te în prezenta speţă, respectiv creanţele anterioare deschiderii procedurii constatate prin hotărâri judecătorești executorii, precum și prin hotărâri arbitrale executorii, stabilindu-se în teza întâi din același articol faptul că administratorul judiciar nu are atribuţia de a verifica și creanţele stabilite prin hotărâri judecătorești sau arbitrale executorii, prevedere legală ce își are raţiunea în imposibilitatea cenzurării hotărârilor judecătorești sau arbitrale în altă manieră și în alt cadru decât cel determinat de promovarea căilor legale de atac. În condiţiile în care creanţa cu care contestatoarea a fost iniţial înscrisă în procedură nu își are izvorul într-o hotărâre judecătorească sau arbitrală executorie, rezultând fără echivoc faptul că temeiul declaraţiei de creanţă îl constituie convenţiile părţilor (împrumuturile acordate debitoarei cedate de fostul creditor și cesiunea creanţelor din contractele de împrumut către cesionar prin contractul de cesiune de creanţă), textul citat nu este incident în prezenta cauză.”

(4) “Prin urmare, acest text legal inaplicabil în cauză nu poate justifica afirmaţia potrivit căreia aceasta ar fi singura ipoteză avută în vedere de legea insolvenţei în care un creditor ar putea fi înlocuit cu altul în tabelul creanţelor. Concluzia contrară, că legea insolvenţei nu numai că nu interzice, ci permite și în alte ipoteze înlocuirea unui creditor în tabel rezultă fără echivoc din conţinutul art. 108 și 109 din Legea insolvenţei, actualizarea tabelului prin includerea creditorilor care au devenit titularii creanţei ulterior întocmirii tabelului preliminar din diverse cauze fiind explicit avută în vedere de textele citate, precum și de textul art. 113 alin. 1 (care arată, de asemenea expres, explicit, faptul că orice parte interesată poate face contestaţie împotriva înscrierii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe ori în tabelele actualizate”, în ipotezele indicate de textul citat).

 

(5)Înainte de a se analiza efectele declaraţiei unilaterale de rezoluţiune a contractului și limitele în care o astfel de analiză poate fi efectuată de judecătorul sindic, tribunalul a constatat că se impune a se sublinia faptul că ceea ce se contestă nu este măsura de rezoluţiune a contractului, aceasta nefiind luată de administratorul judiciar pentru a putea face obiect de contestaţie în temeiul art. 59 din Legea 85/2014, ci măsura de înlocuire în tabel a titularului creanţei înscris iniţial cu noul titular, judecătorul sindic fiind învestit cu analizarea legalităţii măsurilor practicianului în procedură în baza textului citat. Din acest motiv, analizarea legalităţii și a temeiniciei măsurii de a rezoluţiona unilateral contractul luată de un terţ (fost creditor al debitorului cedat) împotriva unui creditor înscris în tabel (cesionar al creanţei cedate) nu poate intra în sfera de analiză a judecătorului sindic în procedura de insolvenţă a debitorului cedat. Este de asemenea deosebit de important să se sublinieze că prin încheierea unui contract de cesiune de creanţă se nasc raporturi juridice distincte, între cedent și cesionar, între oricare dintre aceștia și debitorul cedat, iar în cazul unui contract care implică și înlocuirea unui cedent (precum cel din prezenta cauză), raporturi distincte între acesta și cedentul iniţial (fostul creditor) și cesionar.”

(6) “Controlul exercitat de judecătorul sindic în procedura insolvenţei vizează activitatea administratorului judiciar și procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, așa cum arată textul art. 45 alin. 2 teza întâi [17] din Legea nr. 85/2014, raportul dintre cedent și cesionar fiind un raport de drept privat care nu intră în sfera proceselor aferente procedurii insolvenţei în contextul în care nici cedentul, nici cesionarul, nu sunt debitori supuși acestei proceduri.”

(7) Dispoziţiile art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 arată că valorificarea creanţelor asupra averii debitorului se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, fiind suspendate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, nefiind afectat în vreun fel raportul juridic născut din contractul de cesiune de creanţă între creditorul iniţial cedent și cesionar. Prin urmare, orice acţiuni, litigii privind drepturile și obligaţiile născute din contractul de cesiune între creditorul iniţial (cedent iniţial), cedentul B, cesionarul C, nu sunt afectate de deschiderea procedurii insolvenţei debitorului cedat, putând fi soluţionate fără impedimente, art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 afectând doar valorificarea creanţelor asupra averii debitorului, adică în contradictoriu cu debitorul cedat.”

(8) “Judecătorul sindic este competent să analizeze legalitatea actelor întocmite și măsurilor dispuse de practician, nu raporturile dintre persoane care nu sunt în insolvenţă și care își dispută calitatea de titular al unei creanţe împotriva debitorului în insolvenţă, fiind deosebit de relevant să se sublinieze că în speţă creanţa, existenţa, validitatea sa, nu este contestată, fiind disputată doar calitatea de titular al dreptului de creanţă înscris în tabel, izvorâtă dintr-un contract de cesiune de creanţă, debitoarea fiind debitor cedat. Art. 75 din Legea nr. 85/2014 are în vedere suspendarea acţiunilor vizând realizarea creanţelor împotriva debitorului, valorificarea acestor drepturi putând fi făcută doar în procedura insolvenţei, per a contrario toate celelalte acţiuni care nu vizează realizarea creanţelor împotriva debitorului (precum litigii generate de cesiunea unei astfel de creanţe în raporturile dintre cedent și cesionar) nu sunt supuse suspendării, neputând fi tranșate de judecătorul sindic, ci de instanţele de drept comun/arbitrale, așa cum rezultă și din art. 75 alin. 2 lit. b) care arată clar că nu sunt supuse suspendării de drept acţiunile îndreptate împotriva codebitorilor și/sau terţilor garanţi. Evident că aceste acţiuni ale creditorilor pot conduce indirect la o modificare a tabelului de creanţe, fie sub aspectul întinderii creanţei, fie sub aspectul persoanelor care o pot pretinde în calitate de titular, pentru că un codebitor executat silit sau un terţ garant se subrogă de drept în drepturile creditorului urmăritor împotriva debitorului pentru partea din creanţă cu care a fost executat. Raporturile respective se decid de instanţele de drept comun sau arbitrale, în această categorie incluzându-se și raportul dintre cedent, creditorul iniţial și cesionar, care nu intră în sfera de analiză a judecătorului sindic, dacă nu se pune în discuţie existenţa, validitatea creanţei pretinse împotriva debitorului cedat în insolvenţă. Concluzionând, disputa, neînţelegerea, dintre creditorul iniţial (cedent iniţial) și cesionar privind modul de operare a rezoluţiunii unilaterale vizează exclusiv raporturile cedent-cesionar, independent de orice analiză a creanţei cedate, neintrând în sfera de atribuţii a judecătorului sindic, ci urmând a fi tranșată de instanţele de drept comun sau de instanţele arbitrale, dacă în contract a fost prevăzută o clauză compromisorie, așa cum este cazul în prezenta speţă.”

(9) Tribunalul nu a primit afirmaţia contestatoarei potrivit căreia dreptul român, Codul Civil, exclude posibilitatea rezoluţiunii unilaterale a contractului atunci când părţile nu au prevăzut expres această posibilitate în contract, deoarece Noul Cod Civil (aplicabil contractului de cesiune faţă de data încheierii acestuia) are o concepţie nouă asupra remediilor pentru neexecutarea contractului, dând posibilitatea creditorului de a opta nu doar pentru remediile stabilite de art. 1516 C. civ [18], ci și pentru o nouă opţiune atunci când se pune problema tipului de rezoluţiune pe care intenţionează să o invoce. În conformitate cu prevederile art. 1270 alin. (1) C. civ, “contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege”. Printre cauzele autorizate de lege de încetare a acordului părţilor se numără rezoluţiunea sau, după caz, rezilierea, ca motiv de încetare a contractului pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor. Creditorul obligaţiei neexecutate are dreptul de a opta între rezoluţiunea judiciară sau rezoluţiunea unilaterală extrajudiciară, aceasta din urmă putând opera în una dintre următoarele trei situaţii, conform art. 1552 alin. (1) C. civ: când părţile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere, când debitorul nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere. Cele trei ipoteze sunt alternative, ultimele două neavând drept premisă prima ipoteză, așa cum propune contestatoarea. Fără a face vreo speculaţie cu privire la aplicarea acestor prevederi legale citate mai sus în ipoteza din speţă, deoarece modul de operare a rezoluţiunii și criticile privind rezoluţiunea contractului pot fi deduse judecăţii numai într-un litigiu potrivit dreptului comun, iar nu judecătorului sindic ce analizează legalitatea măsurilor și actelor practicianului în insolvenţă, tribunalul a constatat că noua concepţie a legiuitorului rezultă din chiar conţinutul art. 1552 alin. (1) C. civ, care nu prevede ca situaţie premisă pentru ultimele două prima situaţie, ci alternativ, trei situaţii de rezoluţiune unilaterală extrajudiciară.”

(10) Judecătorul sindic nu poate aprecia asupra modului de operare a rezoluţiunii din perspectiva propusă de contestatoare (prin verificări pentru a vedea dacă neexecutarea se datorează sau nu unui eveniment de forţă majoră, dacă obligaţia neexecutată era sau nu importantă în ansamblul obligaţiilor asumate contractual), substituindu-se instanţei de drept comun sau arbitrale, însă, la analizarea legalităţii măsurii practicianului, are îndatorirea de a verifica dacă măsura acestuia excede sau nu cadrului legal, implicit dacă declaraţia de rezoluţiune are sau nu un suport legal pentru a produce efectele scontate ;i materializate în măsura practicianului de a înlocui titularul creanţei în tabel. Dacă prin convenţia lor părţile ar fi înţeles să limiteze modul de operare al rezoluţiunii, să deroge în orice manieră de la prevederile legale ce consacră rezoluţiunea contractelor sinalagmatice, inclusiv în sensul de a exclude posibilitatea rezoluţiunii unilaterale, judecătorul sindic era ţinut să verifice dacă măsura practicianului a ţinut cont de convenţia părţilor.”

 (11) “Având în vedere că, așa cum s-a arătat mai sus, administratorul judiciar nu era ţinut să clarifice fondul raportului juridic dintre creditorul iniţial, cedent și cesionar din contractul de cesiune de creanţă, nici să verifice motivele de neexecutare invocate de debitorul obligaţiei neexecutate (cesionarul), cu atât mai puţin caracterul însemnat sau nu al obligaţiei în economia contractului de cesiune, acesta fiind exclusiv atributul instanţelor judecătorești (sau arbitrale) învestite cu un litigiu privind modul de operare al rezoluţiunii unilaterale extrajudiciare, tribunalul a constatat că în mod legal administratorul judiciar a luat măsura înlocuirii titularului creanţei cedate în tabelul preliminar al debitorului cedat.”

Argumentele au fost extrase din Sentinţa Civilă nr. 403/2017 din data de 14.07.2017, pronunțată de Tribunalul Bacău.

V. Concluzii:

(1) Verificarea legalității declarației de rezoluțiune unilaterală a unui act juridic încheiat între două părți excede atribuțiilor judecătorului sindic prevăzute de art. 45 din Legea nr. 85/2014 și evident nu poate face obiectul controlului instanței de apel astfel încât disputa dintre cedent (creditorul initial) şi cesionar privind modul de operare a rezoluţiunii contractului de cesiune nu poate fi soluţionată de judecătorul sindic investit cu procedura insolvenţei debitorului cedat.

(2) Contestarea de către C a măsurii de rezoluţiune a contractului de cesiune nu poate face obiect de contestaţie în temeiul art. 59 din Legea nr. 85/2014, fiind supusă prevederilor contractului de cesiune ca lege între părţi potrivit adagiului pacta sunt servanda.

(3) Judecătorul sindic a fost investit cu analizarea legalităţii măsurilor practicianului în procedură, acesta pronunţându-se cu privire la măsura dispusă de practician ca urmare a verificării legalităţii aplicării mecanismului rezoluţiunii unilaterale raportat la temeiul juridic invocat de către fostul creditor A şi înscrisurile transmise de către acesta în susţinerea cererii de înlocuire.

(4) Instanţa arbitrală va trebui să soluţioneze litigiul în temeiul contractului de cesiune, al probelor administrate şi al normelor de drept aplicabile, respectiv legea română care guvernează fondul contractului. Judecătorul sindic nu s-a pronunţat cu privire la modul de operare a rezoluţiunii, ci doar a analizat legalitatea măsurilor şi actelor practicianului în insolvenţă. La analizarea legalităţii măsurii practicianului, judecătorul sindic avea îndatorirea de a verifica dacă măsura acestuia excede sau nu cadrului legal, implicit dacă declaraţia de rezoluţiune are sau nu suport legal pentru a produce efectele juridice scontate şi materializate în măsura practicianului de a înlocui titularul creanţei în tabel.

(5) Singurele verificări pe care practicianul le putea face şi instanţa era ţinută să verifice dacă au fost efectuate, erau acelea privind analiza conţinutului convenţiei (pentru a stabili dacă părţile au inclus sau nu clauze special privind rezoluţiunea), privind existenţa unei notificări de punere în întârziere a debitorului obligaţiei neexecutate, existenţa unei declaraţii scrise de rezoluţiune notificată debitorului obligaţiei neexecutate, înscrierea acesteia în registrele de publicitate şi dacă nu cumva obligaţia a fost îndeplinită până la comunicarea declaraţiei de rezoluţiune.

(6) Dezlegarea cauzei nu depindea, în tot sau în parte, de hotărârea arbitrală pronunţată de către instanța de arbitraj şi nu „îngheţa” o eventuală acţiune formulată ulterior în temeiul art. 113 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Contestatorul C încerca să obţină un titlu hotărâtor cu privire la titularul creanţei ce a făcut obiectul contractului de cesiune rezoluţionat unilateral de către cedent (măsura fiind extrajudiciară), astfel încât nu putea solicita instanţei de apel să suspende cauza pe o perioadă nedeterminată, în condiţiile în care această suspendare nu îi conserva dreptul de a solicita înlocuirea titularului creanţei în tabelul de creanţe sau pe calea contestaţiei prevăzute la art. 113 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în situaţia obţinerii unei eventuale hotărâri favorabile date de către instanța de arbitraj.


[1] Art. 1318 alin. (1) Cod Civil: “Cedentul este liberat de obligaţiile sale faţă de contractantul cedat din momentul în care substituirea îşi produce efectele faţă de acesta.”
[2] Art. 59 alin. (5) și (6) din Legea nr. 85/2014: “Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar. Contestaţia trebuie să fie depusă în termen de 7 zile de la publicarea în BPI a extrasului prevăzut la alin. (2).”
[3] Art. 1552 Cod civil: “(1) Rezoluţiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere. (2) Declaraţia de rezoluţiune sau de reziliere trebuie făcută în termenul de prescripţie prevăzut de lege pentru acţiunea corespunzătoare acestora. (3) În toate cazurile, declaraţia de rezoluţiune sau de reziliere se înscrie în cartea funciară ori, după caz, în alte registre publice, pentru a fi opozabilă terţilor. (4) Declaraţia de rezoluţiune este irevocabilă de la data comunicării ei către debitor sau, după caz, de la data expirării termenului prevăzut la alin. (1).”
[4] Art. 1578 Cod civil: “(1) Debitorul este ţinut să plătească cesionarului din momentul în care: a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă; b) primeşte o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanţa cedată şi se solicită debitorului să plătească cesionarului. În cazul unei cesiuni parţiale, trebuie indicată şi întinderea cesiunii. (2) Înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului. (3) Atunci când comunicarea cesiunii este făcută de cesionar, debitorul îi poate cere acestuia să îi prezinte dovada scrisă a cesiunii. (4) Până la primirea unei asemenea dovezi, debitorul poate să suspende plata. (5) Comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului.”
[5] Art. 2637 alin. (1) Cod civil: “Condiţiile de fond ale actului juridic sunt stabilite de legea aleasă de părţi sau, după caz, de autorul său.”
[6] Art. 550 Cod de procedură civilă: “(1) Prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care este stipulată sau în legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancţiunea nulităţii, modalitatea de numire a arbitrilor. În cazul arbitrajului instituţionalizat este suficientă referirea la instituţia sau regulile de procedură ale instituţiei care organizează arbitrajul. (2) Validitatea clauzei compromisorii este independentă de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă. (3) În caz de îndoială, clauza compromisorie se interpretează în sensul că se aplică tuturor neînţelegerilor care derivă din contractul sau din raportul juridic la care ea se referă.”
[7] Art. 551 Cod de procedură civilă: “(1) Prin compromis părţile convin ca un litigiu intervenit între ele să fie soluţionat pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului şi numele arbitrilor sau modalitatea de desemnare a acestora în cazul arbitrajului ad-hoc. În cazul arbitrajului instituţionalizat, dacă părţile nu au ales arbitrii şi nici nu au stabilit modalitatea de desemnare a acestora, aceasta se va face potrivit regulilor de procedură ale respectivei instituţii arbitrale.”
[8] Art. 1523 Cod Civil: “(1) Debitorul se află de drept în întârziere atunci când s-a stipulat că simpla împlinire a termenului stabilit pentru executare produce un asemenea efect. (2) De asemenea, debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când: a) obligaţia nu putea fi executată în mod util decât într-un anumit timp, pe care debitorul I-a lăsat să treacă, sau când nu a executat-o imediat, deşi exista urgenţă; b) prin fapta sa, debitorul a făcut imposibilă executarea în natură a obligaţiei sau când a încălcat o obligaţie de a nu face; c) debitorul şi-a manifestat în mod neîndoielnic faţă de creditor intenţia de a nu executa obligaţia sau când, fiind vorba de o obligaţie cu executare succesivă, refuză ori neglijează să îşi execute obligaţia în mod repetat; d) nu a fost executată obligaţia de a plăti o sumă de bani, asumată în exerciţiul activităţii unei întreprinderi; e) obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), dacă obligaţia devine scadentă după decesul debitorului, moştenitorii acestuia nu sunt în întârziere decât după trecerea a 15 zile de la data la care creditorul i-a notificat sau, după caz, de la data notificării curatorului desemnat în condiţiile Art. 1136. (4) Cazurile în care debitorul se află de drept în întârziere trebuie dovedite de creditor. Orice declaraţie sau stipulaţie contrară se consideră nescrisă.”
[9] Art. 1522 Cod Civil: “(1) Debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligaţiei, fie prin cererea de chemare în judecată. (2) Dacă prin lege sau prin contract nu se prevede altfel, notificarea se comunică debitorului prin executor judecătoresc sau prin orice alt mijloc care asigură dovada comunicării. (3) Prin notificare trebuie să se acorde debitorului un termen de executare, ţinând seama de natura obligaţiei şi de împrejurări. Dacă prin notificare nu se acordă un asemenea termen, debitorul poate să execute obligaţia într-un termen rezonabil, calculat din ziua comunicării notificării. (4) Până la expirarea termenului prevăzut la alin. (3), creditorul poate suspenda executarea propriei obligaţii, poate cere daune-interese, însă nu poate exercita celelalte drepturi prevăzute la Art. 1516, dacă prin lege nu se prevede altfel. Creditorul poate exercita aceste drepturi dacă debitorul îl informează că nu va executa obligaţiile în termenul stabilit sau dacă, la expirarea termenului, obligaţia nu a fost executată. (5) Cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa obligaţia într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligaţia este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului.”
[10] Art. 1550 Cod Civil: “(1) Rezoluţiunea poate fi dispusă de instanţă, la cerere, sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptăţită. (2) De asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă părţile au convenit astfel, rezoluţiunea poate opera de plin drept.”
[11] Art. 902 alin. (2) pct. 11 Cod civil: “(2) În afara altor cazuri prevăzute de lege, sunt supuse notării în cartea funciară: 11. pactul comisoriu şi declaraţia de rezoluţiune sau de reziliere unilaterală a contractului.”
[12] Art. 105 alim. (1) din Legea nr. 85/2014: “Toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezentul capitol, cu excepţia creanţelor constatate prin hotărâri judecătoreşti executorii, precum şi prin hotărâri arbitrale executorii. În cazul în care aceste hotărâri judecătoreşti sau arbitrale sunt anulate, casate sau modificate în căile de atac, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va reface tabelul de creanţe în mod corespunzător. În cazul în care instanţa de judecată, anulând sau casând hotărârea, nu dezleagă şi fondul dedus judecăţii, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar va proceda la verificarea acelei creanţe, notificând creditorii în cazul neînscrierii totale sau parţiale a creanţei, potrivit prevederilor art. 110 alin. (4). În acest din urmă caz, împotriva măsurii înscrierii parţiale sau neînscrierii în tabel a respectivei creanţe, creditorii pot formula contestaţie în condiţiile art. 59 alin. (5).”
[13] Art. 106 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2014 : “(1) Administratorul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri şi a documentelor depuse şi va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe. (3) În vederea îndeplinirii atribuţiei prevăzute la alin. (1), administratorul judiciar va putea solicita explicaţii de la debitor, va putea să poarte discuţii cu fiecare debitor, solicitându-i, dacă consideră necesar, informaţii şi documente suplimentare.”
[14] Art. 108 din Legea nr. 85/2014: “(1) O creanţă a unui creditor cu mai mulţi debitori solidari va fi înscrisă în toate tabelele de creanţe ale debitorilor cu valoarea nominală, până va fi complet acoperită. Toate tabelele vor fi actualizate corespunzător cu sumele distribuite. (2) Dacă creanţele au fost stinse sau modificate, total sau parţial, se va proceda la o modificare corespunzătoare a tabelului de creanţe, după caz. Odată cu convocatorul adunării creditorilor se va publica şi tabelul de creditori actualizat cu sumele stinse sau modificate în timpul procedurii. Odată cu contestarea procesului-verbal al adunării, creditorii vor putea contesta în aceleaşi termene şi condiţii şi tabelul astfel publicat.”
[15] Art. 113 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 : “(1) După expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut la art. 111 alin. (2), şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva înscrierii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe ori în tabelele actualizate, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale, care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.”
[16] A se vedea art. 9 alin. (2) raportat la art. 22 alin. (5) și (6) Cod de procedură civilă
[17] Art. 45 alin. (2), teza I: “Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.”
[18] Art. 1516 Cod Civil: “(1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei. (2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: 1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei; 2. să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.”


Ștefan Pavel
Asociat Coordonator INSOL ADVISOR


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan