Noi, ca de obicei, avem o disproporție, un paradox
18 noiembrie 2018 | Manuela GORNOVICEANUCare ar fi rațiunea legii – aceasta sau alta – pentru care eu, ca avocat, evaluând situația juridică a clientului sau fiind înainte, în timpul sau după o procedură, ar trebui să raportez? Care este interesul public? Deci eu sunt avocat, nu este vorba despre cum sună ”confidențialitate”, ”secret profesional” etc. Omul are dreptul la apărare.
Mai este interesant un aspect. Să zicem că ar exista obligația de raportare și să presupunem că această obligație nu ar fi îndeplinită (oricum dispoziția națională era altfel și conform directivei anterioare, de asemenea, dar haideți să vorbim pentru viitor). Din păcate, se remarcă o altă atitudine, apropo de reacția față de avocați. Ar trebui să se aplice sancțiuni contravenționale, pentru că suntem în zona de prevenție, unde încălcarea obligației de a raporta poate să conducă la aplicarea unei sancțiuni contravenționale. Era așa și înainte și este așa și pe noua directivă. Este o chestiune ce ține de răspunderea contravențională, pentru că nu ți-ai îndeplinit obligația. În schimb, în dreptul național, am observat că s-a trecut la acuzații de spălare a banilor împotriva avocaților, pe logica celeilalte excepții.
În practica națională în loc să se meargă pe ideea: ”Ai încheiat un contract, aveai obligația de raportare – să zicem – și nu ți-ai îndeplinit această obligație și aplicăm o sancțiune contravențională pentru acest lucru, așa cum aplicăm altor entități, nu neapărat avocaților, ” s-a trecut la teza: ”Ai fost implicat activ, pentru că ai încheiat sau ai redactat sau ai consiliat la redactarea unui contract de vânzare cumpărare”. Ce vreau să spun este că noi, ca de obicei, avem o disproporție, un paradox. Ne plângem că sunt 2 raportări, 3 raportări, 5 raportări la Oficiu. Nu cred că avem sancțiuni contravenționale aplicate, dar avem avocați trimiși în judecată pentru faptul că au asistat partea la încheierea unor contracte de vânzare cumpărare imobiliare sau de altă natură, apreciindu-se că exercitarea profesiei în sine, cu prilejul încheierii acelui act, reprezintă un act de participare activă la spălarea banilor.
Avocat Manuela Gornoviceanu
Managing Associate ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII
* Opinie susținută în cadrul dezbaterii ”Spălarea de bani online. Partea a II-a”, ediția 223, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)