Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Această categorie a persoanelor expuse public a fost reintrodusă în proiectul ce se dorește a fi o implementare a Directivei a IV-a


21 noiembrie 2018 | Elena HACH

UNBR Caut avocat
JURIDICE by Night
Elena Hach

Elena HACH

Ca un veritabil slujbaș al dreptului, am urmărit și eu, cu un foarte mare interes acest subiect al spălării banilor, dezbătut în Parlament în zilele acestea. Am constatat cu o satisfacție – evident, profesională – că discuțiile purtate în spațiul public de-a lungul timpul și discuțiile accentuate și dintre noi de la dezbaterea trecută au avut – spun cu un oarecare orgoliu – poate și o consecință. Consecința este dată de faptul că acea categorie a persoanelor expuse politic, de fapt ”persoane expuse public”, așa este denumirea în proiectul care trebuia să fie adoptat astăzi în plenul Camerei Deputaților, deci această categorie a persoanelor expuse public a fost reintrodusă în proiectul ce se dorește a fi o implementare a Directivei a IV-a.

Doar văzând alegațiile din media, ajung la concluzia că lista persoanelor expuse public alias expuse politic este preluată integral din Directivă, ceea ce este un lucru bun, un aspect pozitiv. Reprezintă, din acest punct de vedere, preluarea integrală a dispozițiilor din Directiva a IV-a. Lista este lungă și pornește de la persoane care au ocupat sau ocupă funcții de importanță la nivel public și, bineînțeles, sunt incluse și acele categorii despre care discutam la întrevederea trecută, acele categorii care au în vedere instanțe de rang înalt, curți constituționale, ambasadori. Deci, toată această listă este preluată în acest proiect în mod fericit și ne manifestăm bucuria și noi ca investigatori de pe marginea acestui proces.

În ceea ce privește acțiunile la purtător, nu am sesizat dacă termenul de 18 luni pentru preschimbarea acțiunilor la purtător în acțiuni nominative a fost scurtat. Noi spuneam, ca specialiști, data trecută sau la alte întrevederi, că acest termen ar fi de dorit să fie scurtat, având în vedere și întârzierea statului român în implementarea Directivei a IV-a. Rămâne de văzut ce va vota Plenul Camerei Deputaților. Trebuie să subliniem că respectiv Camera Deputaților este for decizional. Deci, iată că aceste corecturi mai pot fi făcute la acel moment, după care va trebui să vedem o formă și este de dorit ca această formă să aibă eficiență atât din punct de vedere al transpunerii integrale a Directivei a IV-a, cât și o eficiență din punct de vedere al instrumentelor pe care investigatorii le pot folosi. Termenul acesta de preschimbare, spunea că este de dorit să fie scurtat, pentru că ajută foarte mult la întocmirea corectă, conform realității a Registrului beneficiarului real.

Procuror Elena Hach

* Opinie susținută în cadrul dezbaterii ”Spălarea de bani online. Partea a II-a”, ediția 223, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică