Simina Tănăsescu: Dacă norma juridică ar fi fost suficient de clară și precisă, nu ar mai fi fost nevoie de interpretare
24 octombrie 2018 | JURIDICE.roMiercuri, 24 octombrie 2018, prof. univ. dr. Simina Tănăsescu a declarat, în cadrul unui interviu acordat ziare.com:
Ref. sesizarea privind existența unui conflict de natură constituțională între Parlamentul României și Înalta Curte de Casație și Justiție:
„Interpretarea în vederea aplicării legii este o operațiune distinctă de crearea legii. Legiuitorul a adoptat o norma juridică în Legea 304, așa cum a fost aceasta modificată în 2018, pe care ICCJ a pus-o în aplicare. Dacă norma juridică ar fi fost suficient de clară și precisă, nu ar mai fi fost nevoie de interpretare.
Pentru ca legea nu a prevazut reguli tranzitorii, judecătorul a aplicat-o conform regulilor generale referitoare la aplicarea legilor în timp.
Culpa legiuitorului, care s-a grăbit să legifereze fără a cugeta la toate situațiile și cazurile posibile, nu poate fi acum imputată autorităților publice care trebuie să pună în aplicare norme juridice confuze, greu inteligibile sau, uneori, chiar contradictorii între ele. (…)
Nu cred că se poate ajunge la o dezbatere pe fond în această situație, căci sesizarea ar trebui să fie respinsă ca inadmisibilă. Este convingerea mea că în acest caz discutam de interpretarea legii de către ICCJ.”
Ref. sesizarea privind existența unui conflict de natură constituțională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de-o parte, și Parlamentul României, Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte:
„Asa cum este definit de Constituție și cum a fost precizat prin jurisprudența CCR, conflictul juridic de natura constituțională presupune nu doar simpla depășire a competențelor de către autoritățile publice, ci și împiedicarea realizării competențelor altor autorități publice prin respectivul exces de putere.
Pentru ca, prin activitatea sa, Parchetul General de pe lângă ICCJ să fi interferat în activitatea legiuitorului, ar fi trebuit ca acesta să emită norme juridice, adică să stabilească reguli de conduită care sa fie generale, impersonale și care să fie cunoscute și puse în aplicare de orice persoană, iar aceste norme juridice să fi fost de natură să împiedice Parlamentul să legifereze.
Dacă informațiile mele sunt corecte, protocoalele aflate în discuție erau documente secrete. Prin urmare, nu se adresau și nu puteau fi cunoscute de publicul larg și nici nu puteau fi puse în aplicare decât de destinatarii lor.
Nu am citit sesizarea, dar din spațiul public am înțeles că aceasta susține că prin astfel de protocoale ar fi fost influențată activitatea instantelor judecătorești într-un mod pe care instanțele nu aveau cum să îl cunoască întrucât nu aveau acces la respectivele documente.
Altfel spus, și nu sunt sigură ca am înțeles corect, dar cred că sesizarea susține ca o înțelegere între două instituții publice, care foarte probabil vizează exclusiv relațiile dintre ele, s-a repercutat asupra unei terțe autorități (instanțele judecătorești) și prin efectele produse a împiedicat o a patra autoritate (legiuitorul) să își realizeze propriile atribuții.
Eu nu înțeleg ce anume din conținutul acestor protocoale ar fi putut împiedica Parlamentul să adopte legi și nici cum o înțelegere, cel mai probabil referitoare la modalitățile de colaborare dintre două instituții, ar putea știrbi competente de legiferare a autorității reprezentative în stat. Dar nu am citit sesizarea și poate îmi scapă ceva.”
