« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Bulgaria. Oficiali, arestaţi ref. acordarea frauduloasă a cetățeniei
31.10.2018 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Marți, 30 octombrie 2018, ca urmare a unei ample acțiuni privind destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în fapte de corupţie, abuz în serviciu şi falsificare de documente, procurorii bulgari au formulat acuzații împotriva lui Petar Haralampiev, directorul Agenţiei pentru Bulgarii din Străinătate, arestat împreună cu alți 20 de oficiali pentru că ar fi acordat în mod fraudulos documente care au permis unor persoane să obțină cetățenie bulgară și, implicit, să călătorească fără viză în Uniunea Europeană, potrivit nytimes.com.

Potrivit procurorilor, solicitanții plăteau 5700 de euro pentru emiterea unor documente false care să certifice că au cel puțin un strămoș bulgar, ceea ce le permitea să obțină în mod fraudulos cetățenie bulgară și documente de identitate.

 
Secţiuni: Content, Drept penal, Internațional | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD