ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Contestaţia – condiţie de admisibilitate a cererii de chemare în judecată în contenciosul administrativ fiscal

01.11.2018 | Ionuț URSULEASA
Ionuț Ursuleasa

Ionuț Ursuleasa

În vederea începerii procesului de contencios adminstrativ-fiscal, nu este îndeajuns ca petentul să introducă o cerere de chemare în judecată precum în procedura comună reglementată de Codul de procedura civilă[1], ci trebuie ca mai întâi să se parcurgă etapa prevăzută de art. 193 Codul de proc. fisc., adică după îndeplinirea procedurii prealabile expres prevăzute de lege, respectiv formularea unei contestaţii, în condiţiile legii, şi a respectării unor termene.

Analizând legislaţia anterioară, cât şi efectele Legii nr. 544/2004, în temeiul căreia procedura prealabilă a Contestaţiei, reglementată în prezent în art. 268 Codul, era numită Plângere şi privea, de asemenea, fie refuzul răspunsului organului fiscal, fie modul de soluţionare/ măsura luată, unii autori[2] consideră că:

– Contestaţia este astăzi, la fel ca şi în trecut, un simplu mod de a amâna procesul fiscal, cunoscut fiind mai ales că, chiar dacă există o culpă a organelor fiscale, nu sunt consecinţe negative pentru acestea aproape niciodată. Mai mult, acest lucru este benefic statutului, pentru că până la soluţionarea litigiului, banii încasaţi deja se pot folosi în diferite scopuri.

– Deşi s-a dorit degrevarea instanţelor de judecată, raporturile spun altceva [3]. Mai exact, nu se face decât o prelungire în timp, după cum am menţionat anterior, iar, la fel ca şi în trecut, contetația este foarte rar admisă.

– Chiar în cazurile unei admiteri a contestaţiei, de cele mai multe ori, se dispune refacerea inspecţiei fiscale.

– Abordarea lejeră şi flexibilă a instanţelor cu privire la acest fenomen, a dus la creşterea continuă a gradului de întârziere în soluţionarea contestaţiilor fiscale şi o amânare a disputei fiscale.

Toate menţiunile anterioare duc la concluzia că litigiul de contencios fiscal nu este decât un proces care priveşte organul fiscal, fiind recomandabilă evitarea implicării în justiţie în soluţionarea sa.

Dacă este să avem în vedere natura juridică a contestaţiei, în doctrină s-au exprimat două opinii în decursul timpului, una considerând contestaţia un act de tip administrativ-jurisdictional[4], iar cealaltă pur administrativă.[5] În prezent, discuţia a fost tranşata definitiv de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 409/2004, prin care curtea a reţinut caracterul pur administrativ al contestaţiei fiscal, poziţie adoptată ulterior şi de instanţele judecătoreşti, dar şi de către Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, care în art. 268 alin. (1) face referire expresă la caracterul administrativ al contestaţiei.

Plecând de la definiţia acţiunii civile şi de la particularităţile reliefate în privinţa acesteia în doctrină[6], precum şi prin raportare la definiţia noţiunii de “contencios administrativ fiscal”, o definiţie completă a noţiunii de contestaţie, este dată de profesorul Daniel Dascălu[7] care defineşte contestaţia ca fiind: ”acel mijloc procedural pus la dispoziţia subiectelor raportului juridic fiscal în cadrul contenciosului administrativ fiscal pentru a contesta, în condiţiile legii, acţiunile sau inacţiunile organelor fiscale care aduc atingere drepturilor şi intereselor legitime ale acestora născute în cadrul unor proceduri de administrare fiscale, altele decât cele referitoare la executarea silită a creanţelor fiscale sau cele menite să faciliteze executarea silită. Putem observa astfel ca această definiţie atinge mai multe puncte sau considerente ale contestaţiei. În primul rând, ea apare ca un mijloc de apărare, o prerogativă a titularului dreptului, dar care devine obligatorie, în situaţia în care se doreşte demararea procesului de contencios fiscal. În al doilea rând, ea acoperă o gamă restrânsă de situaţii pentru care se poate exercita, care se referă, de regulă, la activitatea organelor fiscale (ex: calcularea greşită a dărilor către stat), dar şi în situaţia în care titularul are un drept de creanţa împotriva organelor fiscale, art. 270 stipulând că aceasta se depune în termen de 45 de zile de la comunicare.

Obiectul contestaţiei este, aşa cum afirma art. 268, titlul de creanţă sau alte acte administrative fiscale. Aşadar, nu intră aici, sub imperiul art. 268, faza de punere în executare silită a titlului de creanţă, pentru asta existând procedura contestaţiei la executare. Totodată, o condiţie în plus este ca contribuabilul să considere că a fost lezat în drepturile sale şi, evident, să facă dovada acestui fapt, organele sau, în speţă, instanţa va decide ulterior dacă încălcarea are un fundament. Nu în ultimul rând, după cum am mai menţionat, contestaţia trebuie făcut în termen de 45 de zile de la comunicarea titlului, pentru a nu fi respinsă ca tardivă.

Persoana îndreptăţită să facă contestaţie este nominalizată de art. 269 alin. (1) litera a) şi poartă denumirea de contestator, el fiind practic singurul îndreptăţit să facă contestaţie, organele fiscale neputând face contestaţie privind propriul act administrativ, având la îndemâna art. 53 cu privire la îndreptarea actului administrativ. De asemenea, cu privire la decizia referitoare la baza de impunere, legea conferă calitatea de a exercita contestaţia fiscală oricăreia dintre persoanele care realizează venitul despre care este vorba, pentru că oricum vor fi introduşi în cauză[8], prin intermediul instituţie prevăzute de art. 78 Codul de proc. civilă. Acest lucru se explică prin faptul că, în raţiunea legiuitorului, contribuabilii trebuie să fie trataţi egal, din punct de vedere fiscal, şi evident pentru a evita alte procese ulterioare. Este posibilă, totodată, şi chemarea în judecată a altor persoane de contestator, dar şi intervenţia voluntară principală, care manifestă un interes în cauză, bineînţeles. Conform art. 269 alin. (2), în situaţia în care obiectul constestaţiei este dat de sume de bani, se va indica suma totală, iar dacă acest lucru nu se realizează, în termen de 5 zile, organul fiscal va invita contestatorul să indice suma, în caz contrar, contestaţia se va lua în considerare cu privire la întregul act administrativ.

Cauza contestaţiei, constă în pretinsa nelegalitate a actului administrativ fiscal, prin care se stabilesc în sarcina contribuabilului impozite şi taxe sau orice alte obligaţii fiscale prin care se refuză nejustificat explicit soluţionarea favorabilă a unei cereri a acestuia ori recunoaşterea sau tăcerea organului care nu soluţionează o cerere.

În vederea exercitării contestaţiei, pe lângă condiţiile generale ale acţiunii civile[9], art. 268 alin. (2) introduce, ca şi condiţie suplimentară, aprecierea petentului de a fi lezat în dreptul său. În acelaşi timp, conform alin. (3) al aceluiaş articol, în situaţia în care obiectul cererii este doar baza de impozitare, acest lucru nu este posibil, întrucât baza de impozitare şi decizia de impunere se pot contesta doar împreună. Din analiza modului de soluţionare, a competenţei şi a prerogativelor, organul fiscal apare ca un veritabil organ de jurisdicţie. Neîndeplinirea condiţiilor de fond ale cererii conduce la respingerea contestaţiei [art. 280 alin. (1) Codul de proc. fisc], însă denumirea greşită dată contestaţiei nu duce la respingerea cererii, consacrându-se astfel o soluţie remediu pentru acest fapt.

Spre deosebire de dreptul comun, unde nemotivarea în fapt constituie cauza de nulitate a cererii de chemare în judecată, în procedura contestaţiei fiscale, această prevedere nu este întâlnită. Evident conform art. 269 alin. (2) litera c), contestaţia trebuie motivată în fapt şi în drept, dar acestă chestiune presupune un formalism minim, care constă în nemulţumirile legate de actul adminsitrativ. Nu în ultimul rând, conform lit. d) a aceluiaş articol, se vor prezenta dovezile pe care se sprijină contestaţia sa, fiind practic o reitarare a art 249 Cod de proc. civilă. Care spune că: “Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.

Termenul de depunere a contestaţiei este de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal [10], putându-se astfel observa o derogare de la dreptul comun, unde termenul este de 30 de zile. Putem, de asemenea, observa un al doilea termen de 3 luni care apare ca o sancţiune, în situaţia în care actul administrativ este incomplet.[11] Textul legal mai consacră, de asemenea, şi o procedură remediu, în situaţia în care contestaţia este greşit îndreptată organului fiscal necompetent, astfel ca ea va trimis organului competent în termen de 5 zile de la data primirii.

Fiind vorba de termen procedural, termenul contestaţiei, se va calcula pe zile libere potrivit dreptului comun. Retragerea contestaţiei, este posibilă până la soluţionarea ei, Codul prevede faptul că prin retragerea ei nu se pierde dreptul de a formula o nouă contestaţie ulterior, bineînţeles dacă termenul nu s-a finalizat, menţinându-se astfel soluţia consacrată în vechea reglementare. O problemă ridicată de literatură de specialitate[12] este dată de tăcerea, organelor fiscale, adică situtaţia în care petentul aşteaptă un răspuns, dar nu îl primeşte. Într-o atare situaţie, unii autori considera că nemulţumirea concretizată în contestaţie se va putea face, în absenţa legiferării contrare, în orice moment. De asemenea, punându-se problema unui refuz al organului de a răspunde la o contestaţie, se consideră faptul [13] că nu trebuie formulată o nouă contestaţie, ci se poate trece direct la acţiunea judiciară. Prin stipularea sancţiunii decăderii pentru nerespectarea termenului de depunere de 45 de zile, se consacră caracterul absolut şi imperativ al acestui termen. Pronunţarea decăderii se face de către organul de soluţionare a contestaţiei, care întocmeşte dosarul contestaţiei şi include în acesta, pe de o parte dovezile de comunicare a actului administrativ fiscal contestat şi, pe de altă parte, dacă este o contestaţie prin poştă, plicul cu care acesta a fost transmisă.

Depunerea contestaţiei nu atrage suspendarea executării actului administrativ fiscal[14], decât în anumite situaţii expres prevăzute şi anume, atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organul în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă;

b) soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.[15]

c) la cererea contestatorului, maxim 6 luni şi doar o singură dată.[16]

Stabilirea competenţei organului fiscal se face după mai multe criterii: material, teritorial şi după natura actului adminstrativ. Competenţa materială de administrare a creanţei fiscale, se împarte între Structurile specializate de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice în a căror rază teritorială îşi au domiciliul fiscal contestatarii dacă este vorba despre:

a) creanţe fiscale în cuantum de până la 1 milion de lei;

b) măsura de diminuare a pierderii fiscale în cuantum de până la 1 milion de lei;

c) deciziile de reverificare, cu excepţia celor pentru care competenţa de soluţionare aparţine direcţiei generale prevăzute la alin. (5);

d) creanţele fiscale accesorii, indiferent de cuantum, aferente creanţelor fiscale principale stabilite prin decizii de impunere/acte administrativ fiscale asimilate deciziilor de impunere contestate şi pentru care competenţa de soluţionare a contestaţiei revine structurii specializate de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, respectiv Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. este competentă pentru soluţionarea contestaţiilor care au ca obiect;

a) creanţe fiscale în cuantum de 1 milion lei sau mai mare;

b) măsura de diminuare a pierderii fiscale în cuantum de 1 milion lei sau mai mare;

c) creanţe fiscale şi măsura de diminuare a pierderii fiscale indiferent de cuantum, precum şi decizia de reverificare, în cazul contestaţiilor formulate de contribuabili împotriva actelor emise de organele fiscale din aparatul central al A.N.A.F;

d) creanţele fiscale accesorii, indiferent de cuantum, aferente creanţelor fiscale principale stabilite prin decizii de impunere/acte administrativ fiscale asimilate deciziilor de impunere contestate şi pentru care competenţa de soluţionare a contestaţiei revine Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F.[17]


[1] Art. 199 Codul de proc. civilă:” CAPITOLUL I Sesizarea instanţei de judecată
SECŢIUNEA a 2-a Cererea de chemare în judecată Înregistrarea cererii (1) Cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poştă, curier, fax sau scanată şi transmisă prin poştă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează şi primeşte dată certă prin aplicarea ştampilei de intrare. (2) După înregistrare, cererea şi înscrisurile care o însoţesc, la care sunt ataşate, când este cazul, dovezile privind modul în care acestea au fost transmise către instanţă, se predau preşedintelui instanţei sau persoanei desemnate de acesta, care va lua de îndată măsuri în vederea stabilirii în mod aleatoriu a completului de judecată, potrivit legii.
[2] A se vedea Daniel Dascălu: Tratat de Contencios fiscal, pp. 495-500, statisticile din doctrina fraceză cu privire la procedura plângerii prealabile, D. Dascalu, C. Alexandru, Explicațiile, pp. 495-496, T. Al. Balan, Contenciosul… p. 229.
[3] A se vedea statistica trimestului IV a anului 2012, disponibilă aici.
[4] C. L. Popescu: Natura administrativ-jurisdicțională a procedurii fiscale, în R.R.D.A nr. 2/2004, pp. 9-11.
[5] A. Fanu-Moca: Reglementarea instituției contenciosului în lumina Codului de procedură fiscală, în R.D.C nr. 7-8, p. 285.
[6] V. M. Ciobanu: Tratat teoretic și practic de procedură civilă, vol. I pp. 247-251.
[7] Daniel Dascălu: Tratat de Contencios fiscal, op. cit., p. 505.
[8] D. Dascălu, C. Alexandru, Explicațiile, op. cit., p. 510.
[9] CAPITOLUL III Aplicarea legii de procedură civilă.
Art. 32 Condiţii de exercitare a acţiunii civile (1) Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenţie;d) justifică un interes.
[10] Art. 270 Codul de proc. fisc.
[11] Art. 270 alin. (4):” Dacă actul administrativ fiscal nu conţine elementele prevăzute la art. 46 alin. (2) lit. i), contestaţia poate fi depusă, în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ fiscal, la organul fiscal emitent al actului administrativ atacat
Art.  46 alin. (2) “Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie cuprinde următoarele elementei) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia;”
[12] D. Dascălu, C. Alexandru, Explicațiile, p. 526.
[13] A. Fanu Moca, Contenciosul, p. 206.
[14] Art. 278 alin. (1) Cod de proc. fisc.
[15] Art. 277 alin. (1) Cod de proc. fisc.
[16] Art. 277 alin. (2) Cod de proc. fisc
[17] Art. 272 din Codul de proc. fisc.


Ionuț Ursuleasa


Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.