Secţiuni » Arii de practică » Business » Construcţii
Construcţii
CărţiProfesionişti

Regulamentul privind recepția construcțiilor din domeniul infrastructurii rutiere și feroviare de interes național
07.11.2018 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Construcții, Content, Infrastructură, Lege 9, Monitorul Oficial al României
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 934 din data de 6 noiembrie 2018, a fost publicat Regulamentul privind recepția construcțiilor din domeniul infrastructurii rutiere și feroviare de interes național, din 24.10.2018.

Recepția construcțiilor constituie o componentă a sistemului calității și este procesul prin care se certifică, în condițiile legii, finalizarea lucrărilor pentru realizarea unor construcții noi sau a unor intervenții la construcții existente, din domeniul infrastructurii rutiere și feroviare de interes național, cu respectarea cerințelor fundamentale aplicabile și în conformitate cu prevederile autorizației de construire/desființare, precum și ale documentelor prevăzute în cartea tehnică a construcției. Procesul de recepție se finalizează prin încheierea unui act denumit Proces-verbal de recepție.

Regulamentul stabilește trei posibilități:
1. Preluarea unor părți de construcție – Până la terminarea întregii lucrări prevăzute în contract, în cazul în care investitorul decide astfel, pot fi preluate părți din construcție într-un anumit stadiu fizic de execuție, în baza unui proces-verbal de predare-primire încheiat între executant și investitor;
2. Recepția la terminarea lucrărilor – Prin supunerea la recepție a lucrării, executantul urmează să confirme finalizarea lucrării îndeplinirea obligațiilor prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
3. Recepția finală – Recepția finală este organizată de investitor, acesta stabilind data de începere a recepției finale, în maximum 10 zile de la expirarea perioadei de garanție. Perioada de garanție este cea menționată în contractul de execuție a lucrărilor de construcții și nu poate fi mai mică decât cea prevăzută de lege (această fiind mai mult o măsură de „excepție” stabilită în favoarea investitorului).

În linii generale

Recepția construcțiilor de orice categorie și clasă de importanță se efectuează de către investitor, care este persoana juridică care încheie contractul de execuție a lucrărilor de construcții, urmărește îndeplinirea lui și preia lucrarea, în condițiile legii, de la executant după admiterea recepției la terminarea lucrărilor.

Prin supunerea la recepție a lucrării, executantul urmează să confirme finalizarea lucrării îndeplinirea obligațiilor prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Componența comisie este prevăzută la art. 10 din Regulament.

Comisia urmează să examineze: respectarea prevederilor din autorizația de construire/desființare, precum și avizele/acordurile și condițiile de execuție impuse de autoritățile competente; executarea lucrărilor în conformitate cu prevederile contractului de execuție; terminarea tuturor lucrărilor prevăzute în contractul de execuție; ș.a.m.d.

Atenție: Recepția se efectuează în toate cazurile prin examinarea nemijlocită a construcției și analizarea documentelor.

Decizia comisiei de recepție la terminarea lucrărilor se ia cu majoritatea simplă a membrilor comisiei, prezenți la recepție. Tot comisia poate decide suspendarea procesului de recepție la terminarea lucrărilor (a se vedea art. 15)

Totuși, de regulă, recepția poate fi admisă sau respinsă, în toate cazurile motivat. Data finalizării recepției la terminarea lucrărilor este data aprobării de către investitor a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Intrarea în vigoare: 6 noiembrie 2018.

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti