Secţiuni » Noutăţi legislative
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMonitorul Oficial al RomânieiJurnalul Oficial al Uniunii Europene
Noutăţi legislative
 
Print Friendly, PDF & Email

Decrete de decorare semnate – 7 noiembrie 2018
08.11.2018 | JURIDICE.ro

Miercuri, 7 noiembrie 2018, Klaus Iohannis, Președintele României, a semnat o serie de decrete de decorare, potrivit unui comunicat.

– În semn de apreciere pentru contribuţia importantă avută la susţinerea şi promovarea relaţiilor economice şi politice dintre România şi Republica Turcia, pentru respectul și prietenia arătate țării noastre, Președintele României a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce, Excelenţei Sale Osman Koray Ertaş, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Turcia  în România.

– În semn de înaltă apreciere pentru sprijinul acordat României, pentru excepţionala contribuţie  personală  avută la susţinerea şi promovarea relaţiilor, pe multiple planuri, dintre ţara noastră şi Statul Israel, Președintele României a conferit Ordinul Național„Steaua României” în grad de Mare Ofiţer, lui Yuli-Yoel Edelstein, Preşedintele Knesset-ului Statului Israel.

– În semn de apreciere pentru contribuţia importantă avută la promovarea culturii, pentru remarcabilele interpretări artistice susţinute în întreaga sa carieră actoricească, pe scenă şi pe ecran, pentru implicarea activă în organizarea unor evenimente culturale de înaltă ţinută, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, categoria F „Promovarea culturii” lui Petru Hadârcă, actor şi regizor.

– în semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la promovarea culturii şi civilizației românești, pentru realizarea unor programe complexe de mediatizare a acestora atât în țară, cât şi peste hotare, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria D „Arta spectacolului”, Marinei Constantinescu.

 


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.