Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

FJR a publicat traducerea în limba română a Avizului emis la 20 octombrie 2018 de Comisia de la Veneția privind modificările aduse codurilor penale (III)

08.11.2018 | JURIDICE.ro

În ceea ce privește modificările aduse măsurii confiscării extinse, Comisia de la Veneția a reținut următoarele aspecte:

45. Unul din scopurile modificărilor legislative este punerea în aplicare a Directivei UE 2014/42 privind confiscarea extinsă. Directiva stabilește norme minime cu privire la confiscarea extinsă pentru a oferi autorităților competente mijloacele de urmărire, sechestru, gestionare și confiscare a produselor infracțiunii. Articolul 1121 CP, cu modificările ulterioare, extinde, într-adevăr, domeniul de aplicare a confiscării extinse, incluzând toate infracțiunile pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de patru ani închisoare. În același timp, acesta introduce condiții suplimentare care fac din ce în ce mai dificilă punerea în aplicare a măsurii. Confiscarea extinsă va fi posibilă numai atunci când instanța este convinsă, pe baza circumstanțelor cazului, inclusiv a elementelor și a dovezilor faptice disponibile, că: 1/ valoarea bunurilor dobândite de o persoană condamnată într-un interval de timp de cinci ani înainte și, după caz, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la emiterea rechizitoriului depășește în mod clar veniturile obținute în mod legal de condamnat [noul alineat (2a)]; 2/ bunurile care fac obiectul confiscării provin din comportamente infracționale [noul alineat (2b)]; și că 3/ există dovezi „dincolo de orice îndoială” cu privire la implicarea persoanei condamnate în activitățile infracționale care generează bunuri și produse care constau în bani [noul alineat (21)]. În plus, bunurile transferate unui membru al familiei sau unei terțe părți pot fi confiscate numai dacă membrul de familie / terța parte respectivă știa că scopul unui astfel de transfer era acela de a evita confiscarea [noile alineate (3) și (9)].

46. Conform dispoziției actuale, pentru a dispune confiscarea extinsă, două condiții cumulative sunt suficiente pentru instanță: 1/ de a exista „convingerea” că bunurile relevante provin din activități infracționale; 2/ ca valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată să depășească în mod clar veniturile obținute în mod legal.

47. Autoritățile române au explicat, cu referire la preambulul Directivei 2014/42/UE, că noile condiții au fost „absolut necesare pentru asigurarea dreptului de proprietate, normele în vigoare permițând confiscarea bunurilor pe baza simplelor presupuneri, fără a fi necesare dovezi” și că simpla convingere a instanței este o noțiune care implică „arbitrariu și subiectivitate absolută.”

48. Cu toate acestea, directiva UE stabilește cerințe mult mai permisive pentru instanțele statelor membre ale UE, atunci când li se solicită să dispună confiscarea extinsă. Articolul 5 alineatul (1) din Directivă prevede numai că confiscarea extinsă ar trebui să fie posibilă în cazul în care o instanță este convinsă că bunul în cauză provine dintr-un comportament criminal. Așa cum se explică în considerentele (21)  din Preambul, „aceasta nu înseamnă că trebuie să se constate că bunurile în cauză sunt rezultatul unor activități infracționale. Statele membre pot prevedea, de exemplu, că este suficient ca instanța să evalueze pe baza probabilităților sau să poată prezuma în mod rezonabil că este semnificativ mai probabil ca bunurile în chestiune să fi fost obținute în urma unor activități infracționale decât din alte activități.“[1]

49. După cum se precizează în Preambul (considerentul 22), „Directiva stabilește norme minime.  Aceasta nu împiedică statele membre de la a prevedea atribuții mai extinse în dreptul lor național, inclusiv, de exemplu, în privința normelor acestora referitoare la probe.”  Acest lucru indică în mod clar că legiuitorul național nu ar trebui să impună cerințe mai stricte decât cele prevăzute de Directivă.

50. Cu toate acestea, legiuitorul român a optat pentru prevederea confiscării extinse, cel mai înalt standard de probă – „dincolo de orice îndoială.” Obligând instanța să aplice standardul „dincolo de orice îndoială” în ceea ce privește măsura confiscării extinse, legiuitorul a comis o eroare fundamentală. În practică, acest amendament este probabil să ducă la faptul că instanțele vor decide rareori în favoarea confiscării extinse, deoarece, în majoritatea cazurilor, procuratura nu va putea dovedi dincolo de o îndoială rezonabilă că valoarea bunurilor depășește în mod clar veniturile obținute în mod legal de către condamnat și că bunurile provin din activități criminale.

51. Un alt obstacol practic, care ridică preocupări în ceea ce privește previzibilitatea legii, ar putea fi lipsa de coerență între standardul de probă din noul articol 1121 alin. (21) CP („dincolo de orice îndoială”), și cea impusă de dispozițiile articolului 1121 (1) și (2) lit. (b), care se referă la „convingerea” instanței, pe baza circumstanțelor cazului etc.

52. Curtea Constituțională a României a decis deja, în ceea ce privește probele standard necesare pentru confiscarea extinsă, în modul următor:  „Nu trebuie plecat de la premisa că prezumția dobândirii licite a averii poate fi răsturnată doar prin probe și anume prin dovedirea faptului că bunurile în cauză provin din săvârșirea de infracțiuni”. În opinia Curții, dacă aceasta ar fi abordarea, se va ajunge la aplicarea confiscării speciale a bunurilor, caz în care măsura extinsă de confiscare ar deveni inutilă.”[2]

53. Curtea Constituțională a României a concluzionat că modul în care, conform dispozițiilor legislației penale existente,[3]  o instanță poate dispune confiscarea extinsă, nu a încălcat dispozițiile constituționale care protejează dreptul la proprietate privată, inclusiv principiul constituțional conform căruia se prezumă dobândirea licită a averii.[4] Curtea a subliniat, în special, că printr-o procedură judiciară publică și contradictorie, judecătorul va ajunge la concluzia (va fi „convins”) că bunurile ce urmează a fi confiscate provin din activități infracționale.

54. În ceea ce privește condiția ca membrul familiei / terțul să fie conștient de faptul că bunurile au fost transferate pentru a evita confiscarea, se observă că articolul 6 din Directiva 2014/42/UE, indicând în același timp „drepturile terților de bună-credință”, prevede totuși că statele ar trebui să permită această confiscare „cel puțin în cazurile în care terții știau sau ar fi trebuit să știe faptul că scopul transferului sau al achiziționării era evitarea confiscării”. Aici, din nou, directiva UE pare a fi mai puțin exigentă decât noile alineate propuse (3) și (9) articolul  1121 CP.

55. În lipsa unei justificări convingătoare a necesității de a introduce, în contextul din România, un astfel de standard ridicat cu privire la probe, este dificil să se concluzioneze că modificările propuse sunt în conformitate cu obligația statului român de a se asigura că măsurile „eficiente și disuasive”, inclusiv confiscarea produselor infracțiunilor, sunt adoptate în legislația internă.[5] Se recomandă abrogarea dispozițiilor propuse sau modificarea acestora în conformitate cu obligațiile internaționale ale României referitoare la confiscarea extinsă.”

Notă: Această traducere reprezintă un demers al Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România, fiind realizată la cererea sa. Orice preluare a textului se va efectua sub condiţia următoarei mențiuni: „Traducerea acestui aviz reprezintă un demers al Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România”. Textul integral al traducerii poate fi accesat aici.


[1] Standardul aferent echilibrului de probabilitate este utilizat în Marea Britanie și în instanțele din SUA, predominant în cauze civile, în stadiul de judecare a cauzei pe fond. Lordul Nicholls al Casei Lorzilor din Regatul Unit l-a descris după cum urmează: „Standardul aferent echilibrului de probabilitate înseamnă că o instanță este convinsă că a avut loc un eveniment în cazul în care instanța consideră că, pe baza probelor, evenimentul era mult mai probabil să se producă decât să nu se producă. La evaluarea probabilității, instanța va avea în vedere ca factor, în măsura în care este adecvat în cauza respectivă, că cu cât este mai gravă acuzația, cu atât este mai puțin probabil ca evenimentul să se fi produs și, prin urmare, cu atât mai convingătoare ar trebui să fie probele înainte ca instanța să concluzioneze că se va decide asupra acuzației pe baza echilibrului de probabilitate.” (In re H (Minors) [1996] AC 563 at 586).
[2] A se vedea CCR, Decizia nr. 356/2014 din 25 iunie 2014 privind excepția constituționalității prevederilor articolul 1182, alin. 2 lit. (a) din Codul penal din 1969, par.39
[3] Legea nr. 63/2012 privind modificarea și completarea Codului penal.  A se vedea Decizia CCR nr. 356/2014, par. 43 și 44.
[4] Articolul 44 alineatul (8) din Constituție.
[5] „Fiecare parte va adopta măsurile legislative și alte măsuri necesare care să-i permită confiscarea sau îndepărtarea în alt fel a instrumentelor și produselor infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta Convenție sau a bunurilor a căror valoare corespunde acestor venituri” Articolul 19 alineatul (3), Convenția Penală privind Corupția; a se vedea și articolul 31 al Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva Corupției (UNCAC).



Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “FJR a publicat traducerea în limba română a Avizului emis la 20 octombrie 2018 de Comisia de la Veneția privind modificările aduse codurilor penale (III)”

  1. Amelia FARMATHY spune:

    Nu întâmplător directiva arată cum arată, iar avizul e cum e.
    Judecătorul cauzei nu e un neica nimeni, un ignorant care nu ştie pe ce lume se află, ci un om responsabil care cunoaşte şi poate aprecia corespunzător valoarea bunurilor pentru care se solicită sau se dispune confiscarea extinsă şi este în măsură să aprecieze dacă cei în posesia cărora se află respectivele bunuri aveau atât legăturile personale suficient de solide şi de evidente cu cel condamnat pentru a opera o prezumţie rezonabilă că ar fi vorba despre un transfer simulat de proprietate al bunurilor către cel în posesia căruia se află respectivele bunuri sau dacă cel în posesia/proprietatea căruia se regăsesc, aparent şi formal, acele bunuri nu dispunea – tot rezonabil vorbind_ de mijloacele financiare necesare pentru obţinerea, pe cont şi speze proprii, a respectivelor bunuri sau sume de bani.

    Spre exemplu, împrejurarea documentată a existenţei unor ditamai proprietăţi imobiliare ce ar figura pe numele unor mame, mătuşi, verişoare, copilaşi aiba ieşiţi de pe băncile şcolii, colegi de şcoală, de grădiniţă, şah sau vânătoare etc. ai unor condamnaţi pentru diverse infracţiuni care impun recuperarea unor prejudicii, în condiţiile în care respectivele mame, mătuşi, verişoare ori prieteni, fie au pensii mititele, fie numai niscaiva salarii/venituri modeste declarate, poate prezenta obiectul unor asemenea prezumţii rezonabile.
    Asta, dacă nu dorim să închidem ochii.
    De altfel, cei vizaţi de aceste măsuri au posibilitatea_ ca orice justiţiabil _ de a le contesta ulterior dispunerii lor şi de a proba că dispuneau de mijloacele financiare suficiente la data achiziţiei acelor bunuri sau, după caz, că au desfăşurat activităţi profesionale sau lucrative de natură să justifice deţinerea unor sume de bani considerabile în conturile deschise, formal, pe numele lor.

    Ideea acestei Directive care, e drept, cam dă de pământ cu prevederea noastră constituţională potrivit căreia averea e prezumată a fi dobândită licit, e să caute şi în gaură de şarpe (a se citi prieten /rudă/persoană interpusă) folosul practic obţinut în urma săvârşirii unor infracţiuni, căci, dincolo şi pe lângă pedepsele aplicate, indiferent de modalitatea de individualizare a pedepsei închisorii_ cu executare sau fără -, chestiunea recuperării prejudiciului trebuie să rămână o prioritate, şi nu doar pe hârtie, la nivel de declarativ, ci să aibă aptitudinea concretă şi, mai ales, eficientă, de a descuraja în chip semnificativ, covârşitor chiar, pe cei cărora li s-ar propune de către cei dragi sau cunoscuţi să acţioneze ca persoane-paravan, adică să ascundă/să disimuleze – în această manieră sau în altele „înrudite” – bani ori foloase de altă natură, rezultate direct sau indirect ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni.
    În orice caz, acest aviz, dacă traducerea e exactă şi cred că este, pare că bagă lanterna bine de tot într-un ipotetic şi metaforic Ochi Închis spre a face confiscarea extinsă, dacă nu imposibilă, atunci măcar extrem de improbabilă.
    Cam asta, după capul meu, pe scurt, pare să zică avizul, în paragrafele traduse.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan

No announcement available or all announcement expired.