UNESCO a lansat programul ”Observator al jurnaliştilor asasinaţi”
09.11.2018 | JURIDICE.ro

Marți, 6 noiembrie 2018, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură a anunțat că lansează un ”Observator al jurnaliştilor asasinaţi”, care îşi propune identificarea măsurilor luate pentru a pedepsi crimele cărora au căzut victime profesioniştii din mass-media, cu scopul de a lupta împotriva impunităţii de care beneficiază unii autori ai acestor crime, potrivit unesco.org.
Acest program este o bază de date online privind stadiul în care se află anchete judiciare efectuate în cazul fiecărui jurnalist sau profesionist din media ucis şi înregistrat de UNESCO din 1993, pe baza informaţiilor furnizate de ţara în care a fost comisă crima.
Aproximativ 1.293 de crime comise începând din anul 1993 au fost înregistrate de acest Observator, dintre care peste 80 de la începutul acestui an.
Potrivit unui raport al lui Audrey Azoulay, directoarea generală a UNESCO, privind securitatea jurnaliştilor şi pericolul pe care îl reprezintă impunitatea în 2018, ”un jurnalist sau membru al mass-media este ucis la fiecare patru zile.”