
Curtea de Apel București a hotărât în baza art. 513 alin.3 C. proc. civ., că reclamanții, prin concluziile scrise depuse la dosarul anterior menționat au solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu aferent celor două expertize tehnice judiciare, taxa de timbru și timbru judiciar, rezervându-și dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat. Așadar, nu s-a solicitat de către vreuna dintre părți pronunțarea vreunei încheieri de lămurire a dispozitivului sentinței, iar, pe de altă parte, trebuie menționat că o eventuală omisiune a instanței de a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată putea fi complinită pe calea completării hotărârii, iar eventualele erori de calcul, pe calea îndreptării erorilor materiale. În speță, partea revizuientă nu s-a raportat la textele de lege invocate, care să susțină o retractare a soluției pronunțate din perspectiva unei situații de fapt eronate/diferită prin raportare la noile înscrisuri doveditoare, ci a făcut referiri la modalitatea de obligare la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, revizuienta nu poate solicita, pe calea prezentei căi extraordinare de atac, un nou raționament juridic asupra situației de fapt reținute, întrucât cazul reglementat de revizuire este de strictă interpretare și aplicare. (Decizia nr. 915 din data de 2 octombrie 2018 pronunțată de Secția a III-a civilă a Curții de Apel București, având ca obiect pretenții)
Mirela Manole
Facultatea de Drept, Universitatea din București, Internship la Societate de Științe Juridice (SSJ)
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.