Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
CRAZNIC
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Înscrierea la masa credală a fideiusorului sau codebitorului neplătitor și efectele acesteia asupra întocmirii planului de reorganizare judiciară al debitorului

14.11.2018 | Cosmin Alin TURCU, Sorin Ionut MITRESCU
Cosmin Alin Turcu

Cosmin Alin Turcu

Pornind de la premisa că înscrierea la masa credală a fideiusorului sau a codebitorului neplătitor este admisibilă, prezentul material pune în discuție câteva probleme practice care se pot ivi în această situație, la momentul întocmirii planului de reorganizare judiciară al debitorului. În final, se va concluziona că, la întocmirea simulării de faliment în cadrul acestui plan (art. 133 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 85/2014), se poate integra în mod logic asumpția că suma înscrisă în tabel sub condiție suspensivă în favoarea fideiusorului, codebitorului neplătitor nu trebuie să dubleze creanța deținută de creditorul garantat. Astfel, în calculația efectuată în simularea de faliment, autorul planului de reorganizare trebuie să elimine creanțele sub condiție suspensivă ale fideiusorilor, codebitorilor neplătitori pentru a nu impacta gradul de recuperare al celorlalți creditori participanți la procedură.

Despre dreptul fideiusorului, care nu a plătit încă nimic din datoria pe care debitorul insolvabil o are față de creditorul său, de a fi înscris sau nu la masa credală am mai scris anterior[1]. Am arătat atunci, împreună cu bunul nostru prieten Adrian Ștefan Clopotari, faptul că există o jurisprudență neunitară pe această temă și am susținut, în final, teza respectării dreptului fideiusorului neplătitor de fi înscris la masa credală. În acest sens am considerat că art. 2.312 Cod civil, care reglementează acest drept subiectiv propriu[2] fideiusorului, de regres anticipat, este compatibil procedurii insolvenței.

În asemenea situații, fideiusorul va avea înscrisă la masa credală o creanță sub condiție suspensivă, fără dreptul de a vota în cadrul adunărilor de creditori sau dreptul de a participa la distribuiri de sume în cadrul procedurii, așa cum prevede art. 102 alin. (5)[3] din Legea nr. 85/2014. Argumentele care converg în favoarea necesității înscrierii fideiusorului la masa credală au în vedere, nu doar principiul de bază al procedurii reglementat de art. 4 pct. 6 din legea nr. 85/2014, respectiv obligativitatea recunoașterii în cadrul procedurii a drepturilor existente ale creditorilor, ci mai ales faptul că participarea unui creditor la o procedură de insolvență deschide acestuia o paletă mult mai largă de drepturi specifice procedurii insolvenței pentru fiecare etapă a acesteia, nu doar cele menționate anterior, la care fideiusorul, înscris sub condiție suspensivă, nu are, pendente condițione, acces. În acest sens, este suficient să amintim faptul că orice creditor participant la procedură are dreptul de a fi informat, drepturi de supraveghere și control, dreptul de a formula contestații sau de a formula obiecțiuni, spre exemplu, împotriva rapoartelor de evaluare (art. 62 din Legea nr. 85/2014), aspect care poate fi esențial în vederea protejării garanțiilor sale.

Trebuie însă să avem în vedere faptul că, în practică, în raporturile dintre profesioniști, și cu atât mai mult în materia insolvenței, este mai puțin întâlnită forma tipică a raportului de fideiusiune. În schimb, cel mai des întâlnim fideiusiunea solidară reglementată de art. 2.300 Cod civ.[4] care presupune renunțarea la beneficiul de diviziune și de discuțiune. Pe de altă parte, acest tip de fideiusiune pare[5] că se apropie de solidaritatea pasivă. Mai mult decât atât, studiind materia obligațiilor solidare, constatăm faptul că, prin art. 1.459 Cod civ., este reglementat, un caz special de aplicare a fideiusiunii, respectiv atunci când asumarea obligației solidare se face exclusiv în interesul unuia dintre codebitori[6]. Trebuie accentuat însă de la bun început asupra faptului că potrivit acestui text legal aplicarea regimului juridic al fideiusiunii se limitează doar la relația dintre codebitori, neputându-se extinde în relația dintre codebitori și creditor[7].

Având în vedere larga aplicabilitatea practică a acestui tip de raport juridic în materia insolvenței, se pune întrebarea legitimă dacă dreptul de regres anticipat, reglementat de art. 2.312 Cod civ. este aplicabil si în cazul unor astfel de codebitori. Din punctul nostru de vedere, prin raportare la prevederile art. 1.459 Cod civil, răspunsul este unul afirmativ.

Pe de altă parte, argumentele celor care consideră că art. 2.312 Cod civ. nu este aplicabil deloc procedurii insolvenței, nici în cazul fideiusorului si cu atât mai puțin în cazul codebitorului, pornesc de la prevederile art. art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia dispozițiile de drept comun prevăzute de Codul civil și Codul de procedură civilă se aplică alături de dispozițiile speciale ale procedurii insolvenței doar în cazurile în care acestea nu contravin normei speciale.

Astfel, art. 109 alin. (2) (corespondentul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 85/2006) vorbește de înscrierea fideiusorului în tabelul de creanțe doar cu suma pe care a plătit-o, (s.n. C.T.) înțelegându-se că doar în condițiile în care fideiusorul plătește efectiv, la data deschiderii procedurii, o parte din datorie, ar avea posibilitatea de a fi înscris la masa credală în temeiul dreptului său de regres. Ori, cum acest text reprezintă o normă specială, dispozițiile de drept comun, privind regresul anticipat, prevăzute de art. 2.312 Cod civil sunt înlăturate potrivit regulii specialia generalibus derogant.

Cu toate acestea, trebuie să observăm că din dispozițiile de ansamblu ale art. 109 nu pare să reiasă în mod direct faptul că prevederile legii speciale ar înlătura aplicabilitatea instituției regresului anticipat. Textul alineatului 2 reglementează mai degrabă modul în care operează subrogarea fideiusorului în drepturile creditorului plătit, drept subiectiv al subrogației fiind diferit ca și natură juridică, de dreptul subiectiv al regresului anticipat, așa cum am precizat anterior.

Pe de altă parte, chiar în ipoteza alineatului 3 al aceluiași articol se asumă faptul că un fideiusor care are constituite, în mod distinct, în favoarea lui, drepturi de preferință asupra unor bunuri din patrimoniul debitorului insolvent (pentru asigurarea dreptului său de regres) „concură” la masa credală pentru a face posibilă realizarea dreptului său. Ori, dacă într-o astfel de ipoteză, fideiusorului care are constituit un drept de ipotecă asupra unui bun din patrimoniul debitorului insolvent nu i s-ar recunoaște dreptul de a fi înscris la masa credală, anterior efectuării vreunei plății efective creditorului comun, nu și-ar putea conserva într-un mod corespunzător garanțiile sale în fața celorlalți participanți la procedură. Mai mult decât atât, prin neînscrierea acestuia la masa credală, ca si creditor beneficiar al unei cauze de preferință, fideiusorul ar putea fi în pericolul de a fi considerat ca fiind renunțător la dreptul său de ipotecă, putându-se invoca faptul că a operat cazul de stingere al ipotecii prevăzut de art. 2.428 alin. (2) lit. e) Cod civ. „renunțarea expresă sau tacită a creditorului la ipotecă”. Într-o astfel de ipoteză, subrogarea de drept, prin plata creanței, survenită ulterior, nu ar putea avea ca și efect direct și recuperarea dreptului său propriu de preferință deoarece, prin subrogație, fideiusorul plătitor preia, eventual, doar acele drepturi de preferință pe care creditorul însuși le-a avut constituite împotriva debitorului insolvent. Ori, în acest caz, dreptul de preferință distinct al fideiusorului ar rămâne în afara procedurii, ceea ce ar fi inechitabil.

Cu toate acestea, problema trebuie abordată însă și din perspectiva efectului pe care înscrierea fideiusorului neplătitor la masa credală îl poate avea asupra procedurii de insolvență și mai cu seamă asupra întocmirii corecte a unui plan de reorganizare judiciară în temeiul Legii nr. 85/2014. În acest sens, printr-o raportare greșită la regulile stabilite azi în materie s-ar putea ajunge la consecințe nedorite.

Ipoteza la care ne referim poate fi relevată prin următorul exemplu: să presupunem că la masa credală a debitorului avem înscrise creanțe beneficiare a unor cauze de preferință în cuantum de 500.000 lei reprezentând un credit ipotecar. Prin același contract de credit, asociatul societății debitoare insolvente și-a asumat în interesul debitoarei calitatea de codebitor sau fideiusor solidar, astfel încât este înscris la masa credală, în temeiul dreptului său de regres anticipat cu aceeași sumă de 500.000 lei, sub condiție suspensivă. Pe lângă acești creditori, mai sunt înscriși la masa credală creditori chirografari cu o creanță totală, pură și simplă, în cuantum de 300.000 de lei, creditori salariați cu o creanță în cuantum de 20.000 lei și creditori bugetari cu o creanță în cuantum de 80.000 lei. Astfel, pasivul total al societății debitoare este de 1.400.000 de lei, din care 900.000 de lei creanță pură și simplă și 500.000 lei creanța sub condiție suspensiva aparținând codebitorului sau fideiusorului.

Se poate constata astfel ca, cel puțin în aparență, creanța fideiusorului dublează creanța creditorului bancar.  Este însă doar o aparență deoarece, una dintre aceste creanțe este înscrisă ca și creanță pură și simplă, iar cea de-a doua  ca și creanță sub condiție suspensivă, condiția fiind tocmai aceea că nu se plătește prima creanță. Prin urmare, în mod firesc, debitorul nu va ajunge niciodată să achite 500.000 de lei x 2 = 1.000.000 lei pentru rambursarea contractului de credit ci doar 500.000 lei, fie creditorului bancar, fie codebitorului sau fideiusorului, în cazul în care acesta din urmă achită el creditorului bancar.

Pornind de la această situație, este posibilă apariția unei situații problematice atunci când la momentul întocmirii unui plan de reorganizare este realizată comparația cerută de lege cu ipoteza de faliment. Potrivit art. 133 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 85/2014, orice plan de reorganizare trebuie să menționeze în mod obligatoriu o astfel de comparație. Această valoarea estimativă se calculează în baza unui raport de evaluare a tuturor activelor debitorului întocmit de către un evaluator independent selectat în procedură de către comitetul creditorilor sau adunarea creditorilor, după caz, conform art. 61 din Legea nr. 85/2014. (de unde se poate înțelege importanța fundamentală a unei evaluări corecte a activului debitorului, pentru reușita unui plan de reorganizare!)

Comparația între ceea ce se propune a se distribui prin planul de reorganizare cu ceea ce s-ar putea distribui imaginând ipoteza în care debitorul este în faliment (simularea falimentului) are ca scop principal, pe de-o parte, relevarea aportului suplimentar pe care orice plan de reorganizare trebuie să îl aducă creditorilor față de ipoteza de faliment, iar pe de altă parte, identificarea cuantumului pasivului de care un debitor onest poate fi, conform legii, descărcat prin implementarea cu succes a unui plan de reorganizare legal întocmit[8].

Mai concret, în cazul chirografarilor, dacă simularea falimentului din exemplul nostru de mai jos arată că ceea ce se poate acoperii din creanțe, prin vânzarea tuturor activelor din patrimoniul societății debitoare este suma totală de 314.444 lei (rămas de distribuit la chirografari inclusiv fideiusori) ceea ce înseamnă 33% din creanță pentru fiecare creditor chirografar înscris în tabel, atunci planul de reorganizare nu poate să propună o situație mai rea decât aceasta. Cu alte cuvinte planul ar fi nelegal dacă prin acesta s-ar propune distribuiri către chirografari de doar 32% din valoarea creanței fiecărui creditor din această categorie .

Pe de altă parte, reversul medaliei este acela că dacă raportul de evaluare și simularea falimentului arată că tot ceea ce se poate distribui în caz de faliment este 33% din fiecare creanță chirografară, legea nu obligă autorul planului să distribuie mai mult decât această sumă minimă.

Numai că ipoteza de faliment este o simulație. Deși este făcută având la bază un raport de evaluare obiectiv, întocmit de către un evaluator independent, ea pornește de la un total al masei pasive determinat de un tabelul definitiv întocmit în procedură cu toate sumele înscrise în cadrul acestuia, însemnând: creanțe pure și simple, creanțe admise provizoriu sau sub condiție, și de la un total al masei active determinat de un evaluator independent.

Ori, problema apare din faptul că în simularea falimentului, masa pasivă trebuie acoperită integral chiar dacă unele creanțe sunt sub condiție suspensivă, deoarece se pornește de la premisa că aceste creanțe se previzionează conform art. 165 pct. 1 din Legea nr. 85/2014. Deși, după cum am menționat anterior, în realitate nu ar trebui să se ajungă niciodată la a se considera că se vor distribui 1.000.000 de lei pentru creditul contractat de 500.000 lei, în simularea falimentului aplicând tale quale art. 165 pct. 1, acest lucru pare că se întâmplă. Prin această simulare, valoarea activului debitorului se raportează la întregul pasiv așa cum este reflectat acesta în tabelul definitiv de creanțe, pasiv care conține și creanțele fideiusorilor sau a codebitorilor înscrise sub condiție suspensivă. În acest fel, în calculația făcută pentru simularea de faliment se dublează artificial pasivul debitorului.

Practic, dacă se merge pe această interpretare, în aceeași situație se introduc două ipoteze aflate în contradicție directă, deoarece daca se simulează distribuirea integrală a sumei către creditor, nu se poate simula (în același timp și sub același raport) si distribuirea integrală (chiar fiind aceasta provizionată) a sumei către creditorul fideiusor sau codebitor. Pe de altă parte, dacă în simularea falimentului nu s-ar ține cont de sumele aflate sub condiție suspensivă ale fideiusorilor sau ale codebitorilor (modalitate pe care noi o considerăm corectă în această speță) s-ar putea susține că planul de reorganizare nu este legal întocmit deoarece simularea de faliment nu ar prevedea distribuiri pentru toată masa pasivă așa cum este ea reflectată în tabelul definitiv de creanțe întocmit în procedură. Prin urmare, mergând pe o interpretare eronată ne-am putea regăsi într-un astfel de cerc vicios.

Revenind la exemplul nostru, se poate constata astfel faptul că, dacă din comparația reorganizare versus faliment reiese că distribuirile ce se vor putea efectua către categoria creditorilor chirografari ar fi de 314.444 lei în ipoteza în care această categorie ar fi compusă din creanțe în cuantum total de 800.000 de lei (300.000 lei creanțe pure si simple și 500.000 lei creanțe sub condiție suspensivă aparținând creditorului fideiusor) suma totală de distribuit ar fi 33% din creanță, în timp ce în varianta corecta, propusă de noi, în care la simularea falimentului nu s-ar ține seama de această creanță a fideiusorului, suma totală ce ar putea fi distribuită creditorilor chirografari ar fi de 71% din creanța fiecăruia, conform exemplului din tabelul de mai jos:

După cum am menționat mai sus, stabilirea acestor limite în simularea falimentului, are efect imediat asupra limitelor de distribuire printr-un plan de reorganizare. În concret, în exemplul de mai sus, în ipoteza în care fideiusorul neplătitor este înscris la masa credală și creanța lui este inclusă în simularea falimentului, prin plan, creditorii chirografari au dreptul la minim 33% din creanță, altfel planul este nelegal, în timp ce dacă fideiusorul neplătitor este înscris la masa credală dar nu se ia in calcul creanța lui la simularea falimentului, automat, ca urmare a calculației, creditorii chirografari dobândesc dreptul de a primi prin planul de reorganizare minim 71% din creanțele lor.

Efectul inechitabil asupra acestei categorii de creditori poate fi observat atunci când după adoptarea unui plan de reorganizare care a luat în calcul creanța creditorului fideiusor, condiția de care depinde consolidarea creanței acestuia nu se mai realizează. Cu alte cuvinte atunci când după propunerea unui plan de reorganizare, prin care au fost prevăzute distribuiri de doar 33% pentru chirografari, în baza simulării de faliment care a luat în calcul creanța fideiusorului, creanța acestuia nu se consolidează, creditorului bancar fiindu-i achitată integral creanța prin plan. În acest caz, creditorii chirografari suportă o pierdere reprezentând diferența între minimul pe care l-ar fi putut obține de 71% si minimul simulat de 33% din creanța lor, ca urmare a faptului că, fiind înscrisă creanța sub condiție suspensivă a creditorului fideiusor la masa credală, a fost influențată limita minimală stabilită de simularea situației de faliment. La finalul planului de reorganizare, această diferență va rămâne în patrimoniul debitorului.

De semnalat este si pericolul potențial pe care o astfel de ipoteză, în care se ia in calcul în simularea falimentului creanța fideiusorului, codebitorului neplătitor, o poate avea în mâinile unui autor neonest al unui plan de reorganizare. Astfel, mărirea fictivă a pasivului debitorului, justificându-se în acest sens necesitatea respectării art. 165 din legea nr. 85/2014, ar putea ascunde intenția frauduloasă a aplicării unui hair-cut al creanțelor mult mai mare decât ar trebui sa fie acesta în realitate. Prin urmare un astfel de aspect de nelegalitate este de urmărit de către toți creditorii atunci când li se propune un plan de reorganizare.

Din punctul nostru de vedere astfel de situații pot fi depășite printr-o interpretare sistematica, corectă si logică a dispozițiilor legale aplicabile. Astfel, la întocmirea simulării de faliment se poate integra în mod logic asumpția că suma deținută sub condiție suspensivă de către fideiusorul sau codebitorul neplătitor nu trebuie să dubleze sumele deținute de către creditorul garantat. Această asumpție este una logică care decurge din aplicarea principiului necontradicției[9] potrivit căruia în construcțiile teoretice, în același timp și sub același raport nu trebuie să existe două propoziții care să fie reciproc inconsistente, cu alte cuvinte nu pot fi integrate două ipoteze contradictorii: plata aceleiași creanțe nu poate fi simulată ca fiind făcută de două ori către două persoane diferite: fie este asumat că se plătește creditorul bancar și atunci nu mai subzistă obligația principală pentru care fideiusorul, codebitorul să poată fi ținut, fie este luată în calcul ipoteza achitării fideiusorului, codebitorului ca urmare a faptului că a fost achitată, în afara procedurii, creanța creditorului principal. Pe de altă parte, în cazul în care vorbim de ipoteza plății creditorului principal, soluția potrivit căreia nu poate fi simulată în același timp și sub același raport plata și către fideiusor reiese și din aplicarea principiului juridic al accesioralității fideiusiunii în raport cu obligația principală[10]

Existența acestor situații potențial problematice nu trebuie să ne conducă însă la concluzia de a nu recunoaște drepturile fideiusorului de a participa la procedura insolvenței. După cum am arătat, aceste probleme aparente pot fi surmontate prin aplicarea coerentă a unor principii logice și juridice.  Nu trebuie să pierdem din vedere, în acest sens, faptul că plasarea fideiusorului, codebitorului neplătitor în afara sferei drepturilor și obligațiilor care decurg din calitatea de creditor participant la procedură, poate avea un impact iremediabil asupra creanței acestuia, mai ales atunci când acesta beneficiază de un drept distinct de preferință.


[1] Jurisprudență inedită CITR (17): fideiusorul are dreptul de a fi înscris în tabelul de creanțe?(online), ultima accesare: 10.11.2018.
[2] „… fideiusorul nu poate reclama vreo sumă sau despăgubire, căci încă nu a plătit nimic. Tot ce poate cere, este asigurare contra eventualei plăți la care ar fi condamnat sau contra insolvabilității debitorului. Această asigurare poate fi realizată printr-o altă garanție ce-i va da debitorului (fideiusiune, gaj sau ipotecă), fie prin consemnarea unei sume de bani. Într-o astfel de cerere, fideiusorul lucrează nomine proprio; (s.n. C.T.) el nu este subrogatul creditorului, deoarece el nu a plătit” (C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de Drept civil român, Vol. II, Ed. All, București,  1998, pp. 647-648).
[3] „Dreptul de vot și dreptul la distribuție ale titularilor creanțelor sub condiție suspensivă la data deschiderii procedurii, inclusiv ale titularilor creanțelor a căror valorificare este condiționată de executarea în prealabil a debitorului principal, se nasc numai după îndeplinirea condiției respective.”
[4] „Atunci când se obligă împreună cu debitorul principal cu titlu de fideiusor solidar sau de codebitor solidar, fideiusorul nu mai poate invoca beneficiile de discuţiune și de diviziune.”
[5] Asemănarea între cazul de solidaritate reglementat de art. 1459 NCC și fideiusiune este aparentă. Principala deosebire derivă din caracterul de garanție veritabilă pe care garanția personală îl are, de unde și necesitatea întrunirii anumitor condiții de solvabilitate în persoana fideiusorului impuse de art. 2258-2287 NCC. De asemenea, alături de deosebiri rezultate din izvoarele acestora și caracterele juridice, efectele juridice sunt, la rândul lor diferite. Art. 1459 NCC nu acționează precum beneficium escussionis și beneficium divissionis care sunt specifice fideiusiunii și nu pot fi invocate de către debitorii solidari. Renunțarea fidejusorilor la beneficiul de discuțiune și la beneficiul de diviziune nu atrage neapărat ideea de solidaritate (a se vedea M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, 1921, p. 524-525). Pierderea beneficiului de discuțiune nu presupune cu necesitate transformarea garantului în debitor principal prin renunțare (art. 2294 NCC ori în condițiile art. 2295 NCC). Anterior actualei reglementări, art. 1662 C. civ. prevedea similar posibilitatea derogării de la regula aplicabilității beneficiul de discuțiune între creditori, fie prin renunțare expresă, fie prin obligarea solidară cu debitorul principal a fideiusorului, caz în care Codul făcea trimitere la reglementarea solidarității pentru aflarea regimului juridic a obligației garantului. Cu toate acestea, obligația fideiusorului va păstra caracterul accesoriu care o va face să depindă de obligația principală ceea ce face condițiile de valabilitate sau de stingere să se mențină distincte.” (Flavius-Antoniu Baias, et. al., Noul Cod civil: comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012,  p. 1548). În regimul vechiului cod civil, o altă deosebire, care însă astăzi este nivelată, dar nu și redusă, prin reglementarea art. 1.448 Cod civ. era următoarea: „… fideiusorul, indiferent dacă s-a obligat solidar sau nu, are în toate cazurile beneficiul cedendarum actionum, care îi va permite să respingă acțiunea creditorului dovedind că prin faptul sau prin culpa sa acesta a lăsat să se piardă drepturile sau garanțiile ce le avea împotriva debitorului principal și în care fideiusorul urma să fie subrogat de drept conform art. 1008, spre ex. dacă creditorul a renunțat la un privilegiu sau a omis de a reînnoi la timp o inscripție. E vorba de acele drepturi și garanții care existau în momentul când fideiusorul s-a obligat” (Matei B. Cantacuzino – Elementele dreptului civil, ed. ALL Educațional SA, 1998, p. 524.) Astăzi, în actualul Cod civil, această ipoteză este prevăzută expres în art. 2.315 care reglementează instituția liberării fideiusorului prin fapta creditorului. Cu toate că și în materia solidarității pasive s-ar fi impus o astfel de soluție, potrivit adagiului ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet, observăm faptul că art. 1.448 Cod civ., limitează aplicabilitatea regimului juridic al fideiusiunii, doar la relația dintre codebitori, acesta nefiind aplicabil și relației dintre codebitori și creditor. Astfel, în lipsa unui text expres, ipoteza reglementată de art. 2.315 Cod civ. în materia fideiusiunii nu ar putea fi aplicabilă juridic și în cazul solidarității pasive pe relația codebitor – creditor. Tocmai în corectarea unei astfel de situații, noul Cod civil a introdus și în materia solidarității, cu titlu de noutate, art. 1.448 alin. (2), care reglementează același caz particular de stingere a obligației față de creditor, reglementat în vechiul cod doar în materia fideiusiunii: „O noutate a noului Cod civil în această materie o reprezintă alin. (2) art. 1448 NCC, care transportă un mecanism inspirat din materia fideiusiunii, în reglementarea vechiului Cod civil. Întrucât solidaritatea este explicată și prin dreptul de regres pe care îl are solvens-ul, solidaritatea pasivă se justifică și în măsura în care posibilitatea de recuperare a sumei dincolo de propria contribuție la datorie rămâne nealterată. Dacă această posibilitate este periclitată prin fapta creditorului care nu ar conserva garanții constituite în vederea executării obligației de către alți codebitori ori care ar consimții la modalități de natură să afecteze dreptul solvens-ului, acesta poate să limiteze dreptul de urmărire al creditorului în contra sa, tocmai pentru a nu fi astfel expus.” Flavius – Antoniu Baias, Op. cit., p. 1534
[6] „Il peut même arriver que le débiteur solidaire ne soit obligé de supporter en définitive aucune part de la dette: s´il a payé, il a un recours pour le tout contre le codébiteur principal; ainsi en est-il lorsque la dette solidaire ne présente un intérêt que pour l´un des codébiteurs. Celui qui a payé sans être intéressé à l´affaire est dans une situațion proche de celle d´une cauțion, et son engagement ne s´explique que par le désir de donner au créancier la garantie que représente l´obligațion solidaire” (Ph Malaurie, L. Aynès, Ph. Stoffel-Munck, Droit civil. Les Obligațions, Ed. Defrénois, 4e édition, Paris 2009, p. 724)
[7]„Cet engagement n´est cependant pas un cauționnement, dans les rapports du créancier, avec le codébiteur non intéressé à la dette; les rèles du cauționnement, spécialement celles qui sont fondées sur le caractère accessoire de celui-ci, sont écartées” Ibidem p. 724, nota de subsol 36
[8] „Un aspect important în ceea ce privește sprijinirea acordării unei a doua șanse încununate de reușită este «perioada necesară descărcării de obligații», și anume intervalul de timp dintre falimentul (lichidarea) unei întreprinderi și momentul în care își poate reîncepe activitatea. Descărcarea de obligații este considerată adesea a fi crucială pentru ca o întreprindere să își poată relua activitatea”[8] (Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European – O nouă abordare europeană privind eșecul în afaceri și insolvența. – COM(2012)742/F1 din 13.12.2012, pag. 5 (online), ultima accesare: 10.11.2018 disponibilă aici.
[9] „… în același timp și sub același raport un lucru este imposibil sa aibă și să nu aibă o proprietate …” Gheorghe Enescu – Dicționar de logică, Bucuresti, Edit. Științifică și enciclopedică, 1985,. pag. 286.
[10] Caracterul accesoriu decurge din faptul că fideiusorul nu își asumă o obligație proprie față de creditor, ci își asumă executarea obligației debitorului garantat, în cazul în care acesta nu și-o va executa” Gabriel Boroi, Alexandru Ilie – Comentariile Codului civil: garanțiile personale, privilegiile și garanțiile reale, Bucuresti, Edit. Hamangiu, 2012, pag. 4.


Cosmin Alin Turcu
Asociat coordonator – Insol Advisor

Sorin-Ionuț Mitrescu
Practician in insolvență


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan