Regulamentul de modificare, suspendare, întrerupere și retragere a acreditării acordate centralelor electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie
14.11.2018 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 955 din data de 13 noiembrie 2018, a fost publicat Regulamentul de modificare, suspendare, întrerupere și retragere a acreditării acordate centralelor electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie, precum și de stabilire a drepturilor și obligațiilor producătorilor de energie electrică acreditați din 24.10.2018.
Regulamentul stabilește cadrul de reglementare pentru modificarea acreditării grupurilor/etapelor din centrale/centralelor electrice și pentru stabilirea modului de aplicare a sistemului de promovare prin certificate verzi, respectiv:
a) condițiile de modificare a acreditării;
b) etapele procesului de modificare a acreditării și conținutul documentației necesare modificării acesteia;
c) condițiile de suspendare, întrerupere și retragere a acreditării;
d) drepturile și obligațiile operatorilor economici care dețin grupuri/etape din centrale/centrale electrice acreditate.
Prezentul regulament se aplică de către:
a) operatorii economici care dețin grupuri/etape din centrale/centrale electrice acreditate până la data de 31 decembrie 2016, prin decizie emisă de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi;
b) operatorii de rețea la rețelele cărora sunt racordate grupurile/centralele electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie acreditate pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi.
Prin acreditare urmează a se înțelege acordarea dreptului unui operator economic de a beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru energia electrică produsă și livrată de un grup/o centrală electrică pe care îl/o deține, de producere a energiei electrice utilizând sursele regenerabile de energie/tehnologiile de producere a energiei electrice prevăzute în anexa nr. 1, pe o perioadă stabilită în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, după obținerea de către acesta a licenței pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice, în situația în care legea impune obligația obținerii acestei licențe, în baza unei decizii emise de către ANRE.
Regulamentul stabilește cazurile de modificare a acreditării centralelor electrice de producere a E-SRE (energie electrică produsă din surse regenerabile de energie); cerințe de stabilire a cantității/calității combustibililor; etc.
Totodată în Regulament regăsim drepturi și obligații ale operatorilor economici deținători de centrale electrice acreditate.
Regulamentul este completat de următoarele anexe:
1. Anexa nr. 1: Surse regenerabile de energie/Tehnologiile de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eligibile pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi conform Deciziei Comisiei Europene C (2011) 4938 privind Ajutorul de stat SA 33134 (2011/N) – România – Certificate verzi pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie
2. Anexa nr. 2: Cerere de modificare/suspendare/retragere a acreditării pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi
3. Anexa nr. 3: Informații privind datele persoanei de contact nominalizate pentru transmiterea informațiilor necesare modificării/suspendării/retragerii acreditării
4. Anexa nr. 4: Informații privind amplasarea centralei electrice pentru care se solicită modificarea/suspendarea/retragerea acreditării
5. Anexa nr. 5: Descrierea centralei electrice pentru care se solicită modificarea acreditării
6. Anexa nr. 6: Schemele aferente centralei electrice pentru care se solicită modificarea acreditării
7. Anexa nr. 7: Declarație privind corectitudinea informațiilor furnizate Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei
8. Anexa nr. 8: Calculul numărului de certificate verzi (CV) acordate pentru energia electrică produsă din surse regenerabile de energie (E-SRE) produsă în centrale/grupuri electrice care beneficiază suplimentar de ajutoare de stat investiționale
Intrarea în vigoare: 13 noiembrie 2018.