Executorialitatea dispozițiilor privind măsurile asiguratorii cuprinse în actele procurorului
20 noiembrie 2018 | Dumitru Irinel SAMOILĂ
Dumitru Irinel Samoilă
În fapt: La 08.11.2012 a fost efectuată o percheziție domiciliară, ulterior fiind instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor identificate cu respectiva ocazie, acestea apaținând persoanelor reclamate prin plângerea penală sesizatoare.
La 18.07.2018 cauza a fost soluționată prin clasare, dispunându-se corelativ și ridicarea tuturor măsurilor asiguratorii instituite anterior. Petentul (fost învinuit) s-a adresat custodelui bunurilor (o structură din cadrul Inspectoratului de Poliție), în vederea reimposedării acestora.
Prevalându-se de faptul că ordonanța de clasare nu fusese încă comunicată și prezumatei persoane vătămate pentru ca această să-și poată exercita dreptul de a o ataca, custodele a considerat că respectivul act dispozitiv nu are caracter definitiv, drept pentru care nu poate eficientiza și măsura predării efective a bunurilor ce făceau obiectul sechestrării.
În drept: Chestiunea de drept ce urmează a fi analizată se referă, așadar, la momentul procesual când pot fi eficientizate dispozițiile procurorului de ridicare a măsurilor asiguratorii, în ipoteza în care acestea sunt cuprinse într-o ordonanță cu un caracter mai complex, astfel cum este cea de clasare.
La o atentă analiză a dispozițiilor legale ce reglementează situația expusă supra, apreciez subiectul ca suscitând doar o aparentă problematică juridică, prin prisma următoarelor considerente:
1. Caracterul de ”definitiv” al unui act jurisdicțional de dispoziție nu poate fi atașat și actelor procurorului, fie acestea și unele litisdecizorii, astfel cum este cazul unei ordonanțe de clasare. Această caracteristică decurge din principiul revocabilității actelor de urmărire penală, astfel cum este acesta consacrat de dispozițiile art. 304 și 335 CPP. Acest caracter este aferent doar hotărârilor judecătorești, singurele care beneficiază, în cazurile anume prevăzute de lege, de autoritate de lucru judecat.
Sub acest aspect, este extrem de relavantă distincția dintre diversele tipuri de autorități ce grevează diversele acte procedurale, pe parcursul unui proces penal: de lucru soluționat[1], de lucru judecat[2] sau de lucru interpretat[3].
2. Nu se poate pune semnul egalității între caracterul definitiv și caracterul executoriu al dispozițiilor cuprinse în asemenea acte, executorialitatea nefiind indisolubil atașată definitorialității[4].
Ca atare, indiferent de potențialitatea atacării soluției de clasare de către persoanele interesate, măsura ridicării sechestrelor asiguratorii rămâne una executorie.
3. Potrivit dispozițiilor art. 340 CPP, ceea ce poate contesta persoana interesată este doar soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată. Per a contrario, toate celelalte dispoziții cuprinse în respectivul act, altele decât clasare, intră în puterea lucrului soluționat, dobândind astfel caracter executoriu.
4. Din interpretarea disp. art. 341 alin. 6 CPP, printre prerogativele judecătorului de cameră preliminară investit cu soluționarea unei plângeri împotriva clasării nu se regăsește și posibilitatea desființării măsurii de ridicare a sechestrului, în ipoteza admiterii plângerii. De altfel, legislația procesual penală națională nici măcar nu cunoaște această instituție de drept (recte- desființarea revocării). Sechestrul asigurator poate fi luat/instituit, menținut sau ridicat/revocat (total sau parțial), aceste măsuri procesuale complementându-se reciproc, în sensul că una este remediul procesual al celeilalte.
Ca atare, dacă contestarea instituirii nelegale poate avea ca efect revocarea sechestrului, contestarea revocării nu s-ar putea finaliza decât printr-o nouă instituire a sechestrului, atribut ce lipsește însă judecătorului de cameră preliminară investit cu soluționarea unei plângeri împotriva clasării.
Drept urmare, în varianta ipotetică în care ordonanța de clasare ar fi atacată iar plângerea ar fi admisă, ca urmare a redeschiderii urmăririi penale procurorul ar redeveni singurul titular al dreptului de dispoziție asupra instituirii măsurilor asiguratorii, în condițiile disp. art. 249 CPP. Prin reactivarea funcției judiciare de urmărire penală se produce și transferul către procuror a atributelor de dispoziție asupra drepturilor și libertăților de această natură, față calitatea acestuia de titular al acțiunii penale. Judecătorul de cameră preliminară nu poate da dispoziții acestuia cu privire la instrumentarea cauzei, altele decât cele prevăzute de lege (începerea, completare urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale sau începerea judecății), aceasta ca efect al pricipiului separației funcției judiciare.
Nici măcar în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 341 alin. 7 pct. 2 lit. c) CPP, odată cu dispoziția de începere a judecății, judecătorul de cameră preliminară nu poate institui măsuri asiguratorii, opunându-se în acest sens dispozițiile art. 249 alin. 1 CPP[5].
5. Caracterul executoriu al dispoziției de ridicăre a sechestrului rezultă și din dispozițiile art. 315 alin. 2 lit. a) CPP[6]. Astfel, încetarea de drept a măsurii ca urmare a neintroducerii acțiunii la instanța civilă operează exclusiv în ipoteza menținerii sechestrului asigurator (fiind total ilogică soluția încetării de drept a dispoziției de ridicare a sechestrului, ceea ce, în fapt, ar presupune menținerea acestuia deși cauza a fost clasată).
Cu alte cuvinte, suspensivă de executare timp de 30 de zile este doar soluția de menținere a măsurii asiguratorii dispusă odată cu clasarea, ceea ce presupune, per a contrario, că soluția ridicării sechestrului dispusă odată cu clasarea capătă efectivitate/executorialitate la momentul dispunerii ei și nu la un moment ulterior, excepția indicată supra fiind de strictă interpretare.
6. Nici în ipoteza cealaltă ipoteză de ridicare măsurilor asiguratorii de către procuror (în care această soluție nu este corelativă clasării, ci anterioară acesteia), nu se poate afirma că dispoziția în acest sens a procurorului nu este una executorie. Chiar și să fie atacată la procurorul ierarhic superior, în sensul dispozițiilor art. 336-339 CPP, în situația admiterii plângerii, procurorul ar fi ținut să dispună din nou luarea măsurilor asiguratorii, în sensul dispozițiilor art. 249 și următoarele CPP.
În concluzie: după cum menționam în considerentele introductive, falsa problemă de drept s-a născut din greșita interpretare a caracterului executoriu ce poartă asupra diverselor soluții cuprinse în cadrul aceluiași act procedural al procurorului. Fiecare dintre aceste soluții are propriul său regim juridic, neîmprumutându-l pe cel al soluției așa zis principale.
Deznodământ: în urma sesizării procurorului cu o solicitare expresă în sensul celor de mai sus, acesta a emis o nouă ordonanță privind ”punerea în aplicare de îndată a dispozițiilor cuprinse în ordonanța de clasare… și anume ridicarea sechestrului asigurator…”, pe care a comunicat-o petentului și custodelui bunurilor sechestrate[7].
[1] Cum este cea atașată ordonanțelor procurorului prin care este soluționată cauza;
[2] Cum este cea atașată hotărârilor judecătorești definitive;
[3] Cum este cea atașată hotărârilor judecătorești pronunțate în vederea asigurării unei practici unitare: recurs în înteresul legii sau hotărâre prealabilă;
[4] Spre exemplu, potrivit art. 397 alin. 4 CPP, dispozițiile hotărârii primei instanțe privind luarea măsurii asiguratorii sau restituirea lucrurilor sunt executorii, deși hotărârea nu este definitivă. La fel și dispozițiile privind măsurile preventive, potrivit art. 399 alin. 4 CPP etc.
[5] Corecta perceptie a diferenței semantice este crucială pentru înțelegerea raționamentului: deși poartă aceeași denumire, în fapt este vorba despre două funcții judiciare total distincte; judecătorul de cameră preliminară poate institui măsuri asiguratorii exclusiv în etapa procesuală a camerei preliminare, nu și în cea a soluționării unei plângeri împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată;
[6] corelativ clasării, procurorul poate dispune ridicarea sau menținerea sechestrului asigurator;
[7] deși este lăudabilă o asemenea manifestare de rol activ, apreciez că aceeași soluție putea fi eficientizată și pe calea respingerii solicitării petentului. Astfel, era suficientă doar constatarea pe cale incidentală a caracterului executoriu al ordonanței prin care s-a dispus ridicarea măsurilor asiguratorii, urmând ca aceasta să fie opozabilă tututor, deci inclusiv custodelui.
Avocat Dumitru Irinel Samoilă
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
