TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Stocul de investiții străine directe s-a dublat în ultimii 10 ani în zona de vest a țării, arată un studiu PwC România
22.11.2018 | JURIDICE.ro


Stocul de investiții străine directe în cele 4 județe din regiunea de vest a țării (Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin) s-a dublat între 2008 și 2016, ajungând la 5,6 miliarde de euro, mare parte dintre acestea fiind concentrată în sectorul automotive, arată o analiză a PwC România prezentată în cadrul unei conferințe dedicată sectorului auto desfășurată azi la Timișoara.

Dintre acestea, cele mai multe investiții străine directe au fost atrase de județul Timiș (3,5 miliarde de euro) și de județul Arad (1 miliard de euro).

Monica Biota, Partener de audit și coordonatorul biroului PwC România din Timișoara: „Am decis organizarea unei conferințe de automotive la Timișoara, pentru că zona de vest a țării reunește mare parte din producătorii de componente și subansamble auto prezenți în România. Practic, acest sector este motorul dezvoltării regiunii și, am putea spune, al întregii țări, având în vedere că industria auto are o pondere de 13% în formarea PIB-ului României și o contribuție încă și mai însemnată din exporturi. Dorim să facem din acest eveniment unul recurent, pentru a lua pulsul pieței și a veni în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă clienții noștri din acest sector”.

Această concentrare de investiții străine a atras cu sine majorarea susținută a PIB-ului regiunii de vest, cu aproape 27% între 2008 și 2018, precum și niveluri salariale mai ridicate, salariul mediu net în județul Timiș în anul 2017 spre exemplu (2562 de lei) fiind cu 25% peste media națională (2061 lei). De asemenea, în timp ce populația României s-a redus cu aproximativ 5% în ultimii 10 ani, iar resursele de muncă cu 9%, populația județului Timiș a crescut cu 4%, de la 720.000 de persoane la aproximativ 750.000, numărul de angajați crescând în același ritm, în vreme ce numărul șomerilor la nivelul întregii regiuni de vest a scăzut cu 45% în același interval.

În schimb, județele Caraș-Severin și Hunedoara au niveluri salariale sub media națională, ceea ce le face atractive din punct de vedere al costurilor salariale pentru investitorii interesați să-și extindă capacitatea de producție.

Andreea Mitiriță, Partener de Taxe, PwC România și coordonatoarea echipei de consultanță fiscală de la biroul din Timișoara: „Pentru a încuraja dezvoltarea economică în aceste două județe, un rol foarte important îl joacă îmbunătățirea infrastructurii de transport, în așa fel încât investitorii să aibă confortul că pot să-și livreze în timp cât mai scurt producția destinată în mare parte pieței din Uniunea Europeană”.

Analiza PwC arată că județul Timiș se situează pe locul 4 la nivel național în privința cererii de forță de muncă, în vreme ce județul Arad este pe ultimul loc la nivel național în privința ofertei de forță de muncă.

Andreea Mitiriță, Partener de Taxe, PwC România și coordonatoarea echipei de consultanță fiscală de la biroul din Timișoara: „În regiunea de vest a țării, companiile se confruntă cu dificultăți serioase în atragerea de forță de muncă necesară pentru a-și susține sau extinde producția, fiind nevoie de o serie de măsuri coordonate la nivel național care să încurajeze migrația internă a forței de muncă din județele care au deficit de locuri de muncă, spre regiunile care se confruntă dimpotrivă cu penuria de muncitori. În cadrul acestei conferințe am prezentat câteva dintre propunerile de măsuri ale PwC care să atenueze problema deficitului de forță de muncă, precum impulsionarea învățământului dual sau reforma Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și transformarea acesteia într-un adevărat partener pentru companiile din România în atragerea de resurse umane”.

Conferința, care s-a bucurat de participarea a peste 70 de reprezentanți ai sectorului auto de la companiile din zona de vest a țării,  a atins o serie de subiecte relevante pentru industria auto precum reglementările fiscale și contabile cu impact pentru sector, facilitățile fiscale oferite pentru activitățile de cercetare-dezvoltare, aspecte legate de piața muncii și potențialele soluții propuse de PwC România pentru a atenua problema deficitului de forță de muncă specializată.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate