« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Curtea de Apel Alba Iulia. Proces penal simulat
22.11.2018 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Marţi, 20 noiembrie 2018, sala mare de judecată „Vintilă Dongoroz” a Curţii de Apel Alba Iulia, în care se dezbat majoritatea cauzelor penale, s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei aproximativ 120 de tineri studenţi şi liceeni care, începând cu ora 14:00, au asistat la un altfel de proces în care rolurile de judecători, procuror, grefieri, inculpaţi, martori, poliţişti au fost îndeplinite de studenţi ai Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, potrivit unui comunicat.

Procesul simulat a fost inspirat dintr-un dosar penal real şi complex, în care au fost judecate fapte de corupţie la Curtea de Apel Alba Iulia, dar conţinutul întregului caz dezbătut în  sala de judecată de la actul de acuzare, probatoriul, pledoariile avocaţilor, declaraţiile inculpaţilor şi martorilor, până la redactarea sentinţei finale a fost realizat efectiv de către studenţii participanţi, care prin  determinare şi pricepere au reuşit să asigure autenticitatea momentului astfel încât cei prezenţi au avut deseori sentimentul că se află la un proces real.

Auditoriul prezent, format în mare parte din colegi ai protagoniştilor, studenţi la Facultatea de Drept, dar şi din elevi ai Colegiului Naţional „Inochentie Micu Clain” din Blaj, membrii ai unui club de educaţie juridică, au avut ocazia să vadă în desfăşurare etapele definitorii ale şedinţei de judecată din procesul penal, începând de la intrarea completului şi solemnitatea specifică actului de judecată, continuând cu încuviinţarea şi administrarea de probe, rostirea jurământului şi audierea inculpaţilor şi martorilor, pledoariile procurorului şi ale avocaţilor, ultimul cuvânt al inculpaţilor, dintre care unul aflat în stare de arest preventiv şi încheind cu pronunţarea în şedinţă publică a hotărârii judecătoreşti de către completul de judecata.

Cei 17 studenţii participanţi activi la proces au experimentat principalele roluri din procesul penal (2 judecători, 1 procuror, 2 grefieri, 4 avocaţi, 2 inculpaţi, 4 martori, inclusiv un denunţător şi 2 poliţişti) au manifestat reale valenţe pentru profesia juridică simulată. La finalul procesului aceştia au primit diplome personalizate pentru recunoaşterea efortului şi implicării lor.

Munca depusă de fiecare dintre ei pentru îndeplinirea rolului asumat, rigoarea şi pasiunea de care au dat dovadă pe parcursul procesului simulat constituie argumente încurajatoare că viitorul profesiilor juridice este asigurat. Încurajator pentru tinerii studenţi să participe activ la astfel de acţiuni este şi faptul că un fost coleg participant la primul proces simulat organizat în urmă cu doi ani, unde a îndeplinit rolul de judecător, a reuşit recent la examenul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii.

Organizarea şi desfăşurarea procesului penal simulat a fost coordonată de d-na lect. univ. dr. Maria Ureche şi judecător Oana Maria Petraşcu, judecător în cadrul secţiei penale din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia. Evenimentul a beneficiat de susţinerea Direcţiei Generale Anticorupţie iar în timpul procesului simulat doi ofiţeri din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Alba au asigurat paza inculpatului aflat în boxa acuzaţilor.

La eveniment au asistat conf. univ. dr. Miruna Tudoraşcu, decan al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia alături de alte cadre didactice din cadrul Universităţii, Diana Aftenie şi Fleşer Codruţa profesori la Colegiul Naţional „Inochentie Micu Clain”, dar şi doi ofiţeri cu funcţii de conducere din cadrul Penitenciarului Aiud şi ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.

Reuşita acestui eveniment, organizat pentru a treia oară la Curtea de Apel Alba Iulia în colaborare cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, consolidează colaborarea fructuoasă a celor două instituţii importante din Alba Iulia şi confirmă că desfăşurarea proceselor simulate a devenit o tradiţie de succes deosebit de utilă, atât pentru dezvoltarea profesională a studenţilor şi educarea juridică a tinerilor, cât şi pentru promovarea publică a valorilor justiţiei.

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.