Asigurări pentru avocaţi, Barouri, Citate juridice, Grile juridice, INTERPROFESIONAL, Jurisprudenţă inedită CITR, Legal Days, Legal FUN, Legal Style, NOTARIAT, Revista revistelor juridice, Sistemul judiciar, Studenţi la drept, TOP LEGAL
 
Sistemul judiciar [MJ, CSM, INM, SNG, PÎCCJ, DNA, parchete]
Secţiune dezvoltată în parteneriat cu CSM, Ministerul Public şi DNA
JURIDICE
22 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Lansare de carte, 28 noiembrie 2018: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 1918-2018 un secol în asigurarea unei practici judiciare unitare | Rodica Aida Popa
23.11.2018 | JURIDICE.ro


Unitatea statului naţional modern de la 1918 a marcat fundamental istoria poporului român, dând sens existenţei acestuia, sub toate aspectele.

Justiţia ca pilon fundamental al statului modern unitar român avea să cunoască, de la acel moment şi până astăzi, 2018, o efervescenţă în aplicarea şi interpretarea legii, care la rândul ei a cunoscut profunde schimbări în elaborare, precum şi instituţional, Curtea de Casaţiune şi Justiţie de atunci, iar astăzi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, marcând semnificativ, prin jurisprudenţa sa întreaga societate românească.

În Anul Centenar 2018, are loc pe data de 28 noiembrie 2018, ora 10:00 la Aula Mică a Universităţii 1 Decembrie 1918, Alba Iulia conferinţa organizată de judecător dr. Rodica Aida Popa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reprezentantul României la Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni din cadrul Consiliului Europei, în parteneriat cu Facultatea de Drept din cadrul Universităţii 1 Decembrie 1918 şi editura C.H. Beck, cu tema: „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 1918-2018 un secol în asigurarea unei practici judiciare unitare”.

În cadrul conferinţei va avea loc lansarea volumului „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 1918-2018 un secol în asigurarea unei practici judiciare unitare”.

Invitaţi: Decanul şi Prodecanul Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii 1 Decembrie 1918, corp profesoral.

Participanţi: studenţii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii 1 Decembrie 1918.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 22 de comentarii cu privire la articolul “Lansare de carte, 28 noiembrie 2018: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 1918-2018 un secol în asigurarea unei practici judiciare unitare | Rodica Aida Popa”

  1. Domnișoară, din analiza unui precedent jurispriudențial atât de consistent legat de fenomenul barourilor înființate de dl. Pompiliu Bota și evenimentul lansării lucrării mai-sus menționate, îmi rezerv dreptul de a aprecia că atât dumneavoastră cât și alte personaje de notorietate (nu neapărat pozitivă) din viața juridică românească, imprimați un caracter dual și mai ales părtinitor sintagmei „practică judiciară unitară”.
    Dacă ați fi înțeles și abordat just și imparțial – de-a lungul carierei dvs. – acest principiu esențial, astăzi altfel ar fi stat lucrurile în justiția românească atunci când vorbim despre ponderea hotărârilor favorabile în raport cu cele mai puțin favorabile pronunțate de diferite instanțe de judecată din România în dosarele ‘Bota’.
    Din nefericire pentru imaginea justiției române, ați ales să pledați pentru neaplicarea practicii judiciare predominante și favorabile.

  2. Amelia FARMATHY spune:

    Citindu-vă comentariul supărat – mea culpa, mai înainte de arunca un ochi pe articolul ce îl precedă -, m-am gândit că v-a făcut/zis ceva în articol, persoana la care vă referiți , vorba cuiva ”o fi zis ceva, o fi înjurat” etc…
    Când colo, un neutru anunț despre o lansare de carte și o sărbătorire a Centenarului (încă una, eu sunt sătulă, în principiu, de toate; niște ediții comemorative ale ”amărâților” în opinci ce au murit pentru a exista România în granițele lui 1918, câteva ilustrări decente, că statui stupide de… abstracte făcurăm, ale Oamenilor – Regele Ferdinand, Regina Maria, precum și alte vârfuri ale politici și culturii de atunci – fără de care evenimentul mult vorbit nu ar fi avut loc, și ale statelor puternice fără sprijinul cărora am fi rămas în aceleași granițe de dinainte de 1918 ar fi fost suficient/decent și ar fi arătat ceva ce am observat că nu prea există în efervescența sărbătorii: că suntem recunoscători și datori moral).
    Iar referirea dvs. la formula de politețe subliniată nepotrivit aduce o precizare: pentru o persoană de sex feminin, ce nu se mai regăsește în primele 20-25 de primăveri, dacă vreți să fiți, în chip real, politicos, iar nu să sugerați contrariul, modul de adresare începe cu ”doamnă”.
    Deloc întâmplător, cea pe care o luați ”la rost” este o doamnă, chiar dacă nu vă plac soluțiile sale, chiar dacă nu e exclus, dimpotrivă foarte posibil, să fi și greșit vreodată, însă o doamnă rămâne o doamnă chiar și în greșeală :).
    Și încă ceva: drepturile nu se ”rezervă”, drepturile se exercită.
    Știu, sună frumos, e un clișeu pe care o să îl aud până mor, dar e doar o formă fără fond.
    Încă una: Pare, nu știu de ce, e doar o impresie, că ați ieșit fix de după colțul în care șezut-ați la pândă, gata să mușcați ”la rupere”… de carte.
    Căci despre o carte e vorba în articol, nu de practica judiciară a doamnei care vă nemulțumește.

    • La mulți ani, JURIDICE.ro! La mulți ani, tuturor! Vă doresc un an excelent! Supărat?? Doar supărat?? Atât vedeți din ceea ce am scris?? Nu sunt doar supărat! Sunt mâhnit și scârbit de tot ceea este compromițător de permis să se întâmple în țara aceasta, și de ignoranța impardonabilă ca un anumit tip de mentalitate încă să ne țină departe de lumea civilizată, pe principiul „ciocul mic voi, că noi facem legea”. Ce!? Ce vi se pare demn și lăudabil? Că un titlu pompos de carte e doar un titlu literar care nu are nimic în legătură cu realitatea în materie de jurisprudență și practică unitară. România este în continuare condamnată prin sentințe ale CEJ/CEDO iar dumneavoastră îmi faceți teoria șurubului lui Arhimede cu mai mult sau mai puțin subtile aroganțe tipic feminine pe alocuri, dar haideți să mai spun încă o dată, sub o altă formă pe care sper că o veți găsi mai elegantă și față de care sper să vă abțineți de la aprecierile personale legate de momentul în care aleg să critic autoarea ‘titlului’, de după colț sau mai știu eu ce scenarii mai construiți. Și anume că, în cazul în care domnișoara însăși ar fi fost un exemplu măreț în respectarea și aplicarea principiilor de care vorbim aici, sau prin orice mijloace profesionale la îndemână ar fi manifestat o puternică susținere în promovarea și valorificarea acestor principii în consolidarea sistemului de drept național, ei bine, atunci lucrurile ar fi stat într-un cu totul alt fel. Justițiabilul, eu, dvs., toată lumea, noi toți avem pretenții mari de la personalități cu pretenții în legătură cu responsabilitatea înfăptuirii unui act de justiție CORECT, și nu bazat pe interese și apartenențe la grupuri de interese. Vă rog, aplecați-vă puțin asupra temei pe care am atins-o în primul meu post și vă aștept cu un reply înțelept și cuprinzător, care să-mi dea de înțeles cât de… fundamental greșesc.

    • Și încă ceva… drepturile se mai și rezervă, așa cum în materia proprietății intelectuale, industriale etc., există sintagma „toate drepturile rezervate”.
      Cred, citindu-vă postarea de mai sus, că mi-ați fi făcut viața foarte amară dacă, într-o ipotetică situație, dumneavoastră ați fi judecat într-un dosar în care eu aș fi avut (rezervat) dreptul de a pleda ca apărător al părții pârâte. Numai că, ‘din fericire’ și datorită existenței și acțiunilor de grup de interese ale unor astfel de ‘monștri sacri’ ai (in)Justiției din România, deloc puțini dar mult mai puțini decât cei care au înțeles fenomenul și au pronunțat soluții favorabile, acest drept mi-a fost neutralizat printr-o uneltire juridică de mare magnitudine, cu participarea membrilor de ‘elită’ a grupării respective. Unii dintre colegii mei s-au îmbolnăvit, alții au decedat din cauza presiunii. Mă opresc aici, din respect pentru ei. Apropos, anumite drepturi în relația cu OSIM, drepturile de autor etc., sunt rezervate. Pe pagina portalului just.ro, secțiunea TERMENI, sintagma DREPTURI REZERVATE apare de două ori. Dar nu despre asta vorbeam, ci despre MORALITATE.

  3. Amelia FARMATHY spune:

    Revin cu încă un comentariu. Cartea despre care vorbiți este, din ce am putut afla de la persoane care au văzut-o și răsfoit-o, un demers realizat în condiții de formă și conținut deosebite, ceea ce, desigur, o fac candidata ”potrivită” pentru minimalizare.
    Dar altceva nu poate fi minimalizat: Doamna rămâne cu cartea, dvs. cu a-tac(t)ul.

    • Bună seara doamna judecător,

      Cred că problema majoră este titlul cărții.

      Nu poți într-o țară care are hotărâri CEDO de condamnare tocmai pentru lipsa de practica unitară – atât la nivel național, cât și mai ales la nivelul ÎCCJ (în cadrul aceleiași secții) – menționate în toate cărțile de drept CEDO publicate la edituri de prestigiu din afară, să promovezi o carte cu titlul „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 1918-2018 un secol în asigurarea unei practici judiciare unitare”, titlu care lasă impresia că de un secol ÎCCJ tot asigură o practică judiciară unitară.

      Las la o parte faptul că timp de 50 de ani, cât fuserăm în comunism, orice a făcut ÎCCJ poate fi condamnabil fără alte discuții adiacente (se tot menționează în cărți cum imediat după căderea comunismului, primul lucru pe care l-au făcut alte țări (nu România) a fost să schimbe toți judecătorii curții lor supreme pentru că i-au considerat complici ai regimului respectiv.

      Numai bine,

      • Amelia FARMATHY spune:

        Vi se pare că au fost făcute schimbări, în sensul unei lustrații, și în alte domenii ale vieții publice?
        Adică nu avem de la cadre didactice, în poziții de maximă vizibilitate, până la politicieni școliți în obiceiurile deprinse înainte de 89?
        Nu s-a făcut lustrație pentru că adevărul era/este că nu prea aveai cu cine: cam toți fuseseră membri ai partidului comunist sau cel puțin UTC-iști, ăi mai tineri, măcar și pentru a putea duce o viață un pic mai bună (ceea ce, în esență, nu e de condamnat, la nivel individual, într-o țară cu o dictatură precum cea existentă înainte de ’89, când apartenența la PC sau la UTC făcea diferența între o posibilă reușită cenușie în viață sau o ratare sigură, la fel de cenușie), împrejurare care denotă fie tendința spre compromis (și dacă ai această tendință, o vei avea și după schimbarea regimului, doar că acum se numește altfel, și anume oportunism), fie atașament visceral față de caracteristicile (că valori nu pot să le spun) promovate de comunism: uniformitate, obediență, plafonare serioasă în gândirea critică, știința lingușirii și o mare autoimportanță, de îndată ce au fost reușite scopurile înaintării în profesie sau pe scara ierarhică socială, comunismul fiind una dintre cele mai ierarhizate forme de organizare.

        Ca să faci lustrație, ar fi trebuit să ai cu cine…, din păcate mentalitățile și năravurile sistemului comunist au prins extraordinar de bine, chiar și pe termen lung, la f. mulți dintre românii, cum altfel, decât mândri că sunt români (mulți dintre ei, cu probleme serioase de vorbit/scris în limba română, dar, deh, astea îs amănunte), deși această împrejurare, în sine, este realmente o pură întâmplare, un rezultat al unui eveniment care se putea întâmpla oriunde altundeva: nașterea.

        Titlul cărții e alegerea autoarei, dar aș zice că o carte nu ar trebui judecată după titlul pe care îl poartă, ci după conținut.

        Cât despre practica neunitară, da, ea este astăzi una dintre problemele majore ale sistemului, însă, credeți-mă, tocmai apariția practicii judiciare neunitare a permis – cu siguranță, nu în cauzele ajunse la CEDO – să evolueze dreptul, respectiv să se iasă din forme și mentalități peste care plutea un iz pronunțat de naftalină.

        Credeți, cumva, că, în anii 90 și începutul anilor 2000 – ca să evoc un exemplu elocvent -, până a venit ideea ”uniformizării” soluțiilor procurorului general de la acea vreme prin promovarea a numeroase recursuri în anulare (și acelea au ajuns la CEDO, deși acolo nu a fost problema practicii neunitare, ci tocmai încercarea de ”uniformizare” a ei, după apariția unor soluții irevocabile:)) care nu se se încadrau, hm, în tradiție), ”practica unitară” le-a restituit, în instanță, proprietățile acelor ”capitaliști nenorociți”, aruncați în stradă din casele lor sau, în cel mai bun caz, înghesuiți de comuniști în vreo cămăruță din întreaga lor casă, umplându-le de chiriași… ai statului:))))), restul casei?

        Vă spun eu că nu, căci, în acele case, stătea, de regulă, rețeaua fostei nomenclaturi – unii mai stau și astăzi, din postura de urmași ai celor din nomenclatură -, astfel încât a fost nevoie, la început, de cel puțin câteva cazuri de ”practică neunitară” și, da, de curaj juridic. Pe vremea aceea, președintele de instanță avea instrumente de efectivă intimidare, te putea chema la el și te putea amenința lejer cu vreo detașare la o distanță ”convenabilă” de familia pe care o aveai sau, pur și simplu, putea să te schimbe de pe completul pe care îl gestionai – glumind puțin, se întâmplă și astăzi, dar, evident, cu respectarea aparenței de legalitate, adică a planificării anuale:)))))), de planificarea de permanență nu vorbesc căci e subiect fierbinte zilele acestea – și să îți trântească vreun complet făcut ”varză” de vreun ”competent” moștenit de sistem), ca să dau doar un exemplu din complexitatea curajului de la cel moment, poate se va scrie o carte sinceră și despre acele vremuri, acum că trece centenarul și nu mai e nevoie de festivism) pentru a se repune, la locul lui, dreptul de proprietate.

        Pasul ”în afara grupului” a imprimat un pic de mobilitate și chiar curaj unui sistem pe care l-am mai caracterizat și alte rânduri ca fiind mai degrabă întors către tradiție – și, din păcate, când tradiția e conturată, în special, de aspecte ale gândirii juridice (re)formate în perioada comunistă, permiteți-mi să am serioase rezerve -, spre cutume moștenite din ”președinte” în președinte”.

        Apropo de comentariul dvs. subsecvent, să știți că nu s-au schimbat numai numele judecătorilor căci, astăzi, cea mai mare parte a judecătorilor sunt cei născuți după 1974-75 (de aici provine, de altfel, și marea problemă ce se încearcă a fi rezolvată prin modificarea Codurilor, prin ipotetice grațieri /amnistii, protocolite etc), adică cei care nu prea au prins decât în copilărie comunismul.
        La Înalta Curte au ajuns și dintre cei mai tineri, însă aici e vorba doar despre timp și despre schimbarea modului de accedere la Înalta, nu de vârstă sau de faptul că unii au continuat, la Înalta, cariere începute, cu suficient timp înainte de 1989, fie de judecători, fie de procurori, fie de jurisconsulți, fie orice alt tip de carier[, înainte de a absolvi providențial (pentru viitoarea carieră, la începutul anilor 90, în jurul vârstei de 30-35 de ani), și facultatea de drept.
        Ar fi stupid să fie clamată vreo prezumție aberantă de incompetență pe criteriul vârstei.
        Dar, cât timp vor fi numai interviuri (precedate de ”ievaluări” ale lucrărilor efectuate de către judecători de-a lungul carierei, evaluări cărora, la fel, li se poate dedica o carte, legat de modul uniform sau nu de evaluare), vor subzista discuții și ipotetica suspiciune – dacă e reală sau nu, e deja o altă discuție pe marginea căreia pot comenta alții, nu eu_ că acolo sunt desemnați, cu predilecție, cei care corespund unui anumit profil/tipar, favorabil, ce-i drept, unificării practicii și practicilor.

        Eliminarea, din actuala reglementare de promovare, a singurei probe ”incomode” și anume testarea cunoștințelor – adică niște spețe de rezolvat, nu mare lucru în esență, mult mai lejer decât concursurile organizate pentru obținerea gradelor profesionale de tribunal și curte de apel, nu mai vorbesc de examenul de capacitate, dar, iată, că încurca și în forma în care a preexistat -, nepunându-se, mai deloc, accent pe capacitatea de raționament juridic a candidaților și pe complexitatea cunoștințelor profesionale concrete ale acestora în domeniul în care candidează pentru un post la Înalta, ceea ce ar presupune un dialog deschis nu pe teme de… deontologie profesională, unde toată lumea ”face” frumos, ci pe teme din aria de activitate a secției pentru care se candidează, eu știu, prin răspunsuri la întrebări preexistente, formulate de cei cu experiență practică în respectivul domeniu, și trase la sorți de către candidați, măsurarea adecvării răspunsurilor la întrebări urmând a se realiza MOTIVAT de cei care au formulat respectivele întrebări, și nu de către membrii CSM (aceștia ar trebui să rămână exclusiv administratorii sistemului, iar nu să fie și evaluatori, pentru a se împiedica orice suspiciune de aplicare a unor criterii subiective la evaluare), nu se va aduce în prim plan, în chip convingător, competența, capacitatea de a gândi logic, ci această desemnare va reprezenta rezultatul, Dumnezeu știe cât de transparent, a unor evaluări realizate pe marginea, cum spuneam, a… deontologiei, raportării candidaților la nu știu ce valori, din punctul meu de vedere, o evaluare, hai să o numim elegant, discursivă și nimic mai mult.
        Deși, în afară de completele de cinci care judecă în materie disciplinară, numai de deontologie nu se discută în spețele sau chestiunile de drept ce ajung să fie judecate de către Înalte Curte.
        Asta nu înseamnă că nu vor ajunge (sau că nu au ajuns deja) acolo, de acum încolo, oameni cu știință de carte și capacitatea de a raționa logic juridic, nici vorbă de așa ceva, ci înseamnă că, pe lângă ei, se vor strecura, en fanfare, și… alții, iar faptul că nu se poate cunoaște (iar de speculat ar fi primejdios) procentul este, în sine, extrem de îngrijorător.

        Numai bine și dvs.

        • Darius MARCU spune:

          Apropo de „năravurile sistemului comunist”, degeaba se tot da vina doar pe ei. Naravurile sint mioritice, comunistii doar le-au perfecíonat. In perioada interbelica, ancheta penala in scandalul Skoda a fost suspendata 2 ani de guvernul Maniu, mare „democrat”, din cauza implicatiilor la care ajunsese. Aceeasi Marie cu alta palarie
          Ce se reproseaza acum PSD-ului, se reprosa atunci partidelor istorice

          • Am citit și eu despre această anchetă în cartea Moralité du pouvoir et corruption en France et en Roumanie, XVIII-XXe siècle (2017), și fix așa este, motiv pentru care nu înțeleg de ce tot e ridicată în slăvi această personalitate istorică.

            Adică doar pentru că am avut 50 de ani de comunism nu înseamnă că restul devine bun și mai ales taman pun de preamărit.
            Pot exista situații în care chiar să nu ai ce preamări. E ok. Se poate trăi așa, cred eu, mai ușor decât se poate trăi într-o preamărire eronată. Cei ce preamăresc eronat riscă să devină și nebuni, nu doar triști ca ceilalți care realizează că nu au ce preamări pe această lume.

          • Amelia FARMATHY spune:

            Nu vă înțeleg raționamentul, serios vorbind, dar îl pot accepta dacă ar reprezenta vreo urmă de nostalgie (nu mă omorâți cu gândul, doar presupun, poate greșesc, dar vă simt, din scrieri, un pic nostalgic după vremurile acelea ordonate de altă dată), cu sublinierea că am întâlnit foarte puțini oameni care au prins comunismul adulți fiind și care să nu îl regrete pentru că fuseseră obișnuiți să le poarte ”partidul” de grijă, ceea ce e, din multe puncte de vedere, extrem de comod, iar ceea ce a urmat i-a lăsat cam de capul lor, abandonați/uitați în libertate, adică… în nimic, căci libertatea asta, îngrozitor de abstractă, nu era o realitate palpabilă cu care să fi trăit până atunci.
            Iar acomodarea la libertate nu s-a terminat nici în prezent, după aproape 30 de ani.

            Revenind, dacă a fost suspendat un proces, UNUL, timp de doi ani, acu vreo 80 de ani sau mai mult – trăiască memoria, nu a elefanților, ci a arhivelor -, cu ce justifică asta sau cum face mai puțin nocivă doctrina sau năravurile comuniste?
            E ca și cum ați susține_ cum am auzit-o și eu odată pe a mea mamă,nemulțumită că fusese oprit în trafic tata întrucât încălcase nu știu ce normă de circulație, indignată, nu pentru că nu s-ar fi consumat greșeala, ci pentru că și cel dinaintea lor făcuse o boacănă identică, dar… nu fusese oprit (acesta fiind argumentul ”suprem” al ”abuzului” polițistului) – că un ticălos, mai aproape de zilele noastre, e mai puțin ticălos sau, în orice caz, justificabil de ticălos pentru că au fost alții, la fel de ticăloși, înaintea lui.
            Ticăloșia, prefăcătoria, umilința pentru atingerea scopurilor, adică un locșor cât mai călduț și mai sus cocoțat, nu sunt năravuri, sunt alegeri.
            Iar, sociologic vorbind, partidele (dar nu numai), ca organizații, sunt emanația celor din rândul cărora s-au născut.
            Fără regăsirea, existența unor legături, chiar și nemărturisite,nerecunoscute nu ar reuși să depășească decenii și să se ”reinventeze” din nimic și pentru nimic.
            Măștile_simbolic vorbind desigur_ nu sunt ale lor, ei doar le poartă pentru alții
            Așa că, zic să lăsăm oaia (Miorița-n) în pace!:)))).
            Nu ea ne paște zilele astea.

            Toate cele bune!

            • Doamna judecător,

              Eu am judecat titlu deoarece prin titlu această carte este promovată. Eu am citit titlu. Iar titlu e contrar jurisprudenței CEDO împotriva României și contrar celor redate în alte cărți de drept CEDO care descriu această jurisprudență de condamnare a României din cauza ÎCCJ.

        • Amelia FARMATHY spune:

          Solicit, cu respect, celor care verifică/moderează comentariile să șteargă majusculele scrise, nu de mine, pentru utc și pc.
          Aceste forme de organizare comuniste nu merită, nici măcar la nivel stilistic, majusculele.
          De aceea, vă rog, să lăsați textul așa cum a fost scris!

        • Daniel ȘERBAN spune:

          Caracteristicile promovate de comunism, cu precădere emanate de moșteniții competenți despre care amintiți, sunt pretutindeni, căci homo homini lupus est.
          Anul trecut, am solicitat sprijin unei „autorități” pentru a încerca găsirea unei soluții în ceea ce privește numirea anuală a președinților de complet în cadrul CNSC, iar efectul imediat a fost următorul:
          „Către, Comisia de disciplină a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
          Subsemnatul Silviu-Cristian POPA, în calitate de președinte al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (C.N.S.C.) […], vă înaintez, spre competentă soluționare, prezenta sesizare care vizează aspectele invocate de către petentul Dumitru-Daniel ȘERBAN, consilier de soluționare a contestațiilor, în cadrul adresei înregistrată sub nr. […] la Ministerul Afacerilor Interne.
          Documentul respectiv a făcut obiectul analizei în cadrul ședinței comune Președinte/Colegiu din data de 24.04.2017, ocazie cu care s-a constatat că petentul Dumitru-Daniel ȘERBAN insinuează că în cadrul C.N.S.C., în ultimii zece ani, numirea președinților de complet s-ar fi făcut pe baza «cumetriilor», motiv pentru care, în opinia acestuia, s-ar impune «intervenția autorităților statului care să verifice cum au fost numiți președinții completelor în cadrul Consiliului în toți acești ani și de ce doar unii au avut acest drept».
          Precizez că documentul respectiv a avut următorul parcurs: Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală Anticorupție, Corpul de Control al Primului-Ministru, Parlamentul României – Camera Deputaților – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții. […]
          Conducerea Consiliului apreciază că transformarea procedurii de numire a președinților de complet într-o «problematică care să facă subiectul unei informări a Secretariatului tehnic al Strategiei Naționale Anticorupție», respectiv propagarea oricăror suspiciuni privind C.N.S.C., sunt de natură a afecta grav activitatea, imaginea și prestigiul instituției. De asemenea, consideră că, nesancționate, pe lângă faptul că riscă să aibă caracter repetitiv, ar putea conduce la o concluzie falsă, pe care petentul încearcă să o acrediteze în documentul său și anume că «s-a format o adevărată castă a președinților de complet, abonați la această poziție, refractari la orice încercare de schimbare a lor, dispuși să își apere cu orice preț poziția, un grup închis profanilor».
          Conducerea Consiliului reacționează categoric și ferm împotriva oricăror insinuări ale petentului de acest fel, respectiv că ar exista două «categorii de colegi: cei de rangul I (președinții de complet) și cei de rangul II (membrii), inferiori primilor», apreciind că sunt deosebit de nocive pentru performanțele și viitorul european al acestei instituții cheie din cadrul sistemului de achiziții publice din România. De aceea, conducerea Consiliului dezavuează un asemenea comportament, considerând că o asemenea situație se impune a fi lămurită/cercetată, inclusiv prin prisma dispozițiilor art. 23 lit. (i) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, aprobat prin H.G. nr. 1037/2011, care stipulează că membrii Consiliului trebuie «să respecte normele de conduită stabilite prin Regulamentul de ordine internă, de codul deontologic al funcționarilor publici, obligațiile stabilite în sarcina funcționarilor publici prin Legea nr. 188/1999, precum și deciziile Colegiului Consiliului și ale Comisiei de disciplină».”
          Cu alte cuvinte, în loc să încerce înlăturarea oricărei lipse de transparență (http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000775351&id_inst=3) și vulnerabilități la abuz și corupție în instituție, cum ar fi fost normal, președintele CNSC a ales să mă supună unei anchete disciplinare pentru o petiție în care am propus elaborarea unei metodologii de stabilire anuală a componenței completelor, cu acordarea șansei tuturor consilierilor de soluționare de a fi numiți președinți de complet, eventual prin rotație, astfel încât să fie eliminată orice urmă de discriminare și suspiciune de corupție.
          Dincolo de efectul imediat expus – disciplinar – există și unul mediat, care se numește OUG nr. 45/2018, art. IV, pct. 7: „Art. 13. – (1) Contestația se soluționează de un complet de trei membri ai Consiliului, dintre care cel puțin unul este licențiat în drept, cu o vechime de cel puțin nouă ani în domeniul juridic. (2) Completul este prezidat de unul dintre membrii săi, desemnat cu aplicarea principiului rotației.”
          „Sărbătorim împreună!” cu „moșteniții” (să nu le spun din greșeală „infiltrații”, că risc să ajung la disciplinar în loc de centenar :)))

    • Noi nu am schimbat judecătorii. Am schimbat numele. 😀

      • Darius MARCU spune:

        Da, s-a revenit la numele ăla stupid, curte de casaţie şi justiţie, de parcă ar fi vorba de 2 aspecte distincte. Justiţia e noţiunea de gen, care cuprinde şi noţiunea de specie: casaţia. Mai există şi au existat exemple de aceeaşi stupizenie: direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului, ministerul muncii, protecţiei sociale şi a persoanelor vârstnice, etc.

        • Vă rog eu frumos să vă opriți, domnule avocat, că intru în depresie.
          Chiar așa, de ce în Franța avem doar Cour de Cassation, și în Italia doar Corte Suprema di Cassazione, dar în România nu era suficient?!?

        • Florin-Iulian HRIB spune:

          De departe, cel mai stupid nume e, în opinia mea, „Ministerul Public”! Ca şi cum procuratura ar fi un minister condus de un ministru din cadrul guvernului sau ca şi cum parchetul ar fi singurul minister ce se adresează publicului, celelalte fiind secrete ori private?!

          Şi se mai ofensează unii procurori, nevoie mare, îndeosebi cei din DNA (care, potrivit propagandei turbate din România, ar fi făcut „justiţie”, oricine ar fi îndrăznit să reclame abuzurile ori să respingă cererile DNA împiedicînd automat justiţia!) că unii nu-i consideră magistraţi! Deşi ei lucrează în continuare la „Ministerul Public”…

          Legat de asigurarea unei practici judiciare unitare, mă întreb dacă autoarea cărţii a menţionat şi precedentul creat de ÎCCJ, constînd chiar într-o decizie de RIL declarată neconstituţională de CCR?…

          • De ce să fie simplu, când se poate face complicat?
            Complexe de naţiune mică, cu relevanţă scăzută, care se umflă în pene prin folosirea de denumiri grandioase şi o istorie fabricată şi umflată.
            „Epoca de aur” nu s-a terminat, abia începe.
            Flatulenţa lexicală juridică românească este la cote atât de înalte încât nu poate fi conţinută în toate buteliile de gaz metan de la Distrigaz.
            Cu cât este ţara mai „minoră” cu atât e pompozitatea mai umflată. Citiţi cartea lui Dan Alexe – mie mi-a deschis ochii.

  4. Daniel ȘERBAN spune:

    Titlul cărții este la fel de important ca adresa de pe scrisoare.
    Văzând titlul „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 1918-2018 un secol în asigurarea unei practici judiciare unitare” nu pot să nu mă întreb ce caută acolo articolul nehotărât „unei”, de parcă ar exista mai multe practici unitare, dintre care a ales una, eventual prin tragere la sorți. Probabil că CPC a fost sursa de inspirație.

    • Foarte frumoasă, observația dvs. Articolul gramatical pe care în mod corect l-ați apreciat ca fiind nefiresc în compoziția titlului, aproape că explică și face diferența între practica unitară de principiu și acea practică la care se referă autoarea lucrării.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate