CEDO, CJUE, CCR, ÎCCJ DCD RIL, curţi de apel, tribunale, judecătorii
 
Curtea Constituţională
DezbateriCărţiProfesionişti
Înregistrările video sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj, Timiş, Prahova şi Sibiu. Se acordă 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti, membrii UNELM şi notarii Camerei Notarilor Publici Bucureşti.
JURIDICE
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Neconstituționalitatea unor prevederi ref. nulitatea actelor de procedură penală. Excepție de neconstituționalitate respinsă

05.12.2018 | Alina GAJA

Alina Gaja

În Monitorul Oficial al României, nr. 991 din 22 noiembrie 2018 a fost publicată Decizia Curții Constituționale din 5 iulie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală. 

Autorul sesizării: Tudorică Marin, într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obiectul excepției de neconstituționalitate: Prevederile Legii nr.135/2010 – Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 486 din 15 iulie 2010.

Art. 282 alin. (1): Încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.

Motivarea excepției de neconstituționalitate:
Prevederile constituționale presupus încălcate:

Art. 1 alin. (3) potrivit căruia România este stat de drept, art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 15 alin. (1) potrivit căruia cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 124 alin. (1) potrivit căruia justiția se înfăptuiește în numele legii.

Autorul excepției de neconstituționalitate arată că deosebirea dintre nulitățile absolute și cele relative constă în faptul că cele absolute protejează un interes general, public, în timp ce nulitățile relative protejează un interes privat, personal. Acesta susține că în materia dreptului public, unde majoritatea normelor vizează un interes public, distincția dintre cele două forme de nulitate nu este foarte certă. Mai mult, singura ramură de drept în care încălcarea legii nu este automat sancționată, ci sancționarea este subsecventă dovedirii unei vătămări, este dreptul procesual penal. Or, a pune în sarcina persoanei căreia i se protejează un drept consacrat prin Codul de procedură penală obligația de a demonstra producerea unei vătămări reprezintă, în realitate, impunerea unei sarcini excesive, chiar imposibile. A impune unui acuzat, în materie penală, sarcina unei probe imposibile constituie o încălcare evidentă a dreptului său la o procedură echitabilă.

Autorul excepției susține că „nerespectarea Legii fundamentale ori a supremației sale și/sau nerespectarea caracterului obligatoriu al legilor sunt într-o vădită antiteză cu însuși conceptul statului de drept și al garantării drepturilor fundamentale, ocultând premisele existenței acestora și exercițiul lor efectiv. Respectarea acestor principii presupune stabilirea prin lege a unor mecanisme sancționatorii și reparatorii, care să descurajeze conduitele contrare legii, apte să lezeze direct ori indirect drepturile fundamentale; să asigure incidența unor sancțiuni ferme în cazul încălcării legii și implicit a drepturilor fundamentale; să permită înlăturarea efectelor vătămătoare ale unor atare conduite ilicite.”

Indiferent de natura dispoziției legale încălcate, respectiv de particularitățile de regim juridic între nulitatea absolută și cea relativă, nulitatea este sub aspect conceptual o sancțiune prin intermediul căreia se urmărește asigurarea legalității procesului penal, prin asanarea actelor procesuale și procedurale încheiate cu încălcarea legii și lipsirea lor de efectele juridice contrare legii. Având în vedere aceste aspecte, autorul excepției apreciază că, atunci când dispoziția legală încălcată protejează un drept fundamental, nu mai poate subzista cerința referitoare la demonstrarea existenței unei vătămări procesuale. Prin urmare, autorul excepției apreciază că soluția legislativă criticată pune sub semnul întrebării exercițiul plenar al drepturilor fundamentale, fiind astfel neconstituțională.

Constatările Curții Constituționale:

1. Curtea a reținut că nulitatea relativă este o nulitate virtuală, ce derivă din principiul fundamental al legalității și rezultă din încălcarea dispozițiilor legale referitoare la desfășurarea procesului penal, altele decât cele expres prevăzute de lege, care atrag nulitatea absolută. Aceasta poate fi invocată de către procuror, părți și subiecții procesuali principali, atunci când au un interes procesual propriu în respectarea dispozițiilor legale încălcate. Prin urmare, nulitatea relativă se caracterizează prin faptul că intervine atunci când, prin încălcarea dispozițiilor legale, s-a produs o vătămare drepturilor participanților la procesul penal, anterior enumerați. Aceasta trebuie invocată într-o anumită etapă a procesului penal sau într-un anumit moment procesual, prevăzut de lege, și se acoperă atunci când titularii dreptului de a o invoca nu își exercită acest drept în termenul de decădere prevăzut de lege și prin faptul că subiecții procesuali care pot invoca nulitatea relativă trebuie să aibă calitatea prevăzută de lege, precum și un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale pretins încălcate.

2. Cazurile în care poate fi invocată nulitatea relativă sunt, teoretic, foarte numeroase, fiind reprezentate de toate încălcările unor dispoziții procesual penale, altele decât cele pentru care poate fi invocată nulitatea absolută. Cu toate acestea, cele mai întâlnite cauze de nulitate relativă se referă la reglementarea regulilor de bază, a principiilor sau a altor cerințe care asigură organizarea și desfășurarea procesului penal, competența organelor judiciare, sesizarea organelor judiciare, reglementarea formei și a conținutului actelor procedurale, procedura de citare și de comunicare a actelor procedurale, reglementarea termenelor procedurale și reglementarea administrării probelor.

3. Din analiza celor două forme ale nulității – nulitatea relativă și nulitatea absolută – Curtea a constatat că regimul juridic al acestora, sub aspectul cazurilor în care pot fi invocate și al momentului până la care pot fi invocate, reprezintă opțiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale. În acest sens, Curtea a reținut că limitarea în timp a momentului până la care pot fi invocate nulitățile relative corespunde noii structuri a procesului penal, caracterizată prin introducerea de către legiuitor în cadrul acestuia a etapei camerei preliminare. Totodată, instanța de control constituțional a statuat că impunerea, prin lege, a unor exigențe cum ar fi instituirea unor termene sau condiții procesuale, pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă constituie o condiționare a accesului liber la justiție, are o solidă și indiscutabilă justificare prin prisma finalității urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și în restrângerea posibilităților de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul acestor condiționări se asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât și a drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți titulari, cărora statul este ținut, în egală măsură, să le acorde ocrotire.

4. Curtea, prin Decizia nr. 133 din 18 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 5 aprilie 2004, Decizia nr. 868 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 31 iulie 2008, și Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, a reținut că nulitatea reprezintă o sancțiune procedurală extremă, care intervine numai atunci când alte remedii nu sunt posibile. Cum însă nu orice încălcare a unei norme procedurale provoacă o vătămare care să nu poată fi reparată decât prin anularea actului, legiuitorul a instituit regula potrivit căreia nulitatea actului făcut cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal intervine numai atunci când s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod. Această reglementare reflectă preocuparea legiuitorului de a salva actele procedurale care, deși inițial nu au respectat formele procedurale, își pot atinge scopul, prin completarea sau refacerea lor. Nimic nu împiedică persoana interesată ca, în ipoteza în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată, să invoce și să dovedească vătămarea pretinsă. Condiționarea anulării actului de procedură care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege de existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în alt mod nu are semnificația unei sustrageri a acestuia de la aplicarea sancțiunilor legale sau a unei „derogări” de la obligativitatea respectării legii.

5. Curtea a observat că, deși este recunoscut faptul că nulitatea absolută nu poate interveni în cazul oricărei încălcări a normelor de procedură, aceasta trebuie să fie incidentă atunci când normele de procedură încălcate reglementează un domeniu cu implicații decisive asupra procesului penal (Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, paragraful 57). Cu alte cuvinte, atunci când normele de procedură reglementează elemente esențiale, cu implicații fundamentale asupra procesului penal, legiuitorul trebuie să reglementeze sancțiuni adecvate aplicabile în cazul încălcării acestora.

6. Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate dorește ca sancțiunea nulității absolute să intervină în cazul încălcării tuturor normelor de procedură penală, fără nicio distincție. Or, acest lucru ar echivala cu reglementarea unei prezumții absolute că încălcarea oricărei norme procedurale generează o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea sancțiunii nulității absolute, iar nu prin aplicarea altor remedii procesuale.

Decizia Curții Constituționale:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Alina Gaja


Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan