Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că pentru a putea reclama că tonul de apel (în sensul de reprezentare digitală a sunetelor, înregistrare sonoră) este o copie a unei fonograme, organismul de gestiune colectivă a drepturilor conexe a producătorilor de fonograme trebuia să deţină o fixare a reprezentării digitale a sunetelor. În speţă, întrucât nu a avut loc o copiere (reproducere) urmată de distribuirea fonogramei sau o fixare a înregistrării sonore a sunetelor provenite dintr-o prestaţie muzicală, în sensul art. 14 din Legea nr. 8/1996 şi nici o fixare a reprezentării digitale a acestor sunete, reclamanta nu poate pretinde drepturile conferite de fonograme, protejate prin dispozițiile art. 105 alin. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996. De asemenea, legiuitorul a reglementat distinct fonograma în cele două forme (potrivit art. 103 alin. 1 din Legea nr. 8/1996), fiind exclusă astfel catalogarea uneia ca fiind copia celeilalte. (Decizia nr. 1849 din data de 16 mai 2018 pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect pretenţii)