Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Activitate parchete – 3-7 decembrie 2018
07.12.2018 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Comunicate parchete, Content, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

I. Activitatea Direcției Naționale Anticorupție

1. DNA. Trafic de influență. Reținere, arest la domiciliu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 noiembrie 2018, a inculpatului V. C., primar al comunei Grindu, județul Ialomița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2017, inculpatul V. C., în calitatea menționată mai sus, a pretins unui om de afaceri (martor în cauză) să-i remită un comision de 10% din valoarea facturilor ce urmau a fi emise în baza unui contract pe care societatea martorului intenționa să-l încheie cu primăria comunei Grindu, județ Ialomița. După ce s-a asigurat că firma respectivă a câștigat contractul, inculpatul V. C. a primit, în două tranșe, de la omul de afaceri suma de 41.000 lei (reprezentând contravaloarea comisionului menționat anterior).
Într-un context asemănător și pentru același motiv, inculpatul V. C. a cerut de la aceeași persoană un comision de 15% și a primit, la data de 29 noiembrie 2018, suma de 30.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

La data de 30 noiembrie 2018, inculpatul V. C. a fost prezentat Tribunalului București cu propunere de luare a măsurii arestului la domiciliu.

La aceeași dată, Tribunalul București a admis propunerea de arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.

punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: Sursa: www.pna.ro

2. DNA. Evaziune fiscală, spălarea banilor. Trimitere în judecată

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
– SC H. P. C. SRL pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată,
-P. M. V., administrator al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălarea banilor,
– E. A., administrator al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2012–2016, societatea S.C. H. P. C. S.R.L. a evidențiat în actele contabile operațiuni fictive de achiziții de servicii și cheltuieli fictive care nu au avut la bază operațiuni reale în scopul diminuării impozitului pe profit datorat bugetului de stat și respectiv a deducerii în mod nelegal a TVA-ului de plată (prin interpunerea în relația comercială cu furnizorii reali a unor firme prin care s-a majorat în mod nejustificat prețul bunurilor achiziționate).
În același context, în vara anului 2012, inculpatul E. A. a emis către SC H. P. C. SRL 6 facturi fiscale fictive care atestau prestarea unor servicii în valoare totală de 238.390 lei, plus TVA aferentă în sumă de 57.214 lei.
Prin aceste demersuri inculpata SC H. P. C. SRL a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 916.739 lei, din care 366.694,4 lei reprezintă impozit pe profit și 550.044,6 lei reprezintă taxă pe valoare adăugată dedusă în mod nelegal.
În perioada iulie 2013 – decembrie 2015, inculpatul P. M. V. l-a ajutat pe administratorul S.C. H. P. C. S.R.L. (în prezent decedat) să disimuleze originea ilicită a sumelor de 2.275.672,19 euro și 9.875.717,45 lei, obținute de acesta din urmă ca urmare a săvârșirii infracțiunii de delapidare. În acest sens, între societățile administrate de inculpatul P. M. V. și două firme din Cipru controlate de administratorul S.C. H. P. C. S.R.L, au fost încheiate mai multe contracte fictive de prestări servicii. Ulterior, o parte din aceste sume de bani au fost retrase direct de la ATM-uri, iar restul au fost transferate în conturile unor societăți de unde au fost la fel retrase în numerar, de administratorul S.C. H. P. C. S.R.L.
Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 9.553.392 lei, reprezentând prejudicial cauzat bugetului de stat în maniera de mai sus.
În cauză, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, prin instituirea sechestrului, asupra mai multor bunuri imobile și mobile ce aparțin SC H. P. C. SRL și altor persoane fizice și juridice.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Față de CPS C. & P. S. LTD, H. L. LTD, D. F., O. U. și O. R., procurorii anticorupție au dispus soluția clasării.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: Sursa: www.pna.ro

3. DNA. Luare de mită. Control judiciar

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 29.11.2018, a inculpatului V. R. V., medic primar O.R.L. la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, fiind cadru militar activ cu gradul de colonel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În data de 29 noiembrie 2018, inculpatul V. R. V., în calitatea menționată mai sus, a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 500 lei, în legătură cu efectuarea unei intervenții chirurgicale asupra unei paciente (soția martorului), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Anterior, în data de 27 noiembrie 2018, înainte de efectuarea operației, medicul i-a reproșat pacientei faptul că este prea mică suma de 200 lei pe care aceasta intenționa să i-o înmâneze, spunându-i că pentru această sumă de bani nici nu ar fi urcat din cabinet până la sala de operații.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul V. R. V. trebuie să respecte următoarele obligații: 
a) să se prezinte la sediul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari, ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței, 
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului, 
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, 
f) să nu exercite profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv cea de medic primar O.R.L., în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila.”

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului V. R. V. i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: Sursa: www.pna.ro

Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti