Promovarea recunoașterii reciproce automate a calificărilor dobândite în cadrul învățământului superior
12 decembrie 2018 | Elena ALBU
În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C 444/1 din 10 decembrie 2018 a fost publicată Recomandarea Consiliului din 26 noiembrie 2018 privind promovarea recunoașterii reciproce automate a calificărilor dobândite în cadrul învățământului superior și a celor dobândite ca urmare a absolvirii unui ciclu secundar superior de învățământ și formare, precum și a rezultatelor perioadelor de învățare petrecute în străinătate.
Mobilitatea în scopul învățării încurajează dobândirea de cunoștințe și de competențe, aptitudini și experiențe, inclusiv competențe personale și sociale, precum și sensibilizarea culturală, care sunt cruciale pentru participarea activă la societate și la piața forței de muncă, precum și pentru promovarea unei identități europene.
În comunicarea sa intitulată „Consolidarea identității europene prin educație și cultură”, Comisia Europeană stabilește o viziune privind crearea unui spațiu european al educației până în 2025, în care învățarea, studiile și activitatea de cercetare să nu fie împiedicate de frontiere, inclusiv prin eliminarea barierelor din calea recunoașterii calificărilor, atât la nivelul învățământului școlar, cât și al învățământului superior.
Concluziile Consiliului European din 14 decembrie 2017 au invitat statele membre, Consiliul și Comisia, în concordanță cu competențele lor respective, să realizeze progrese în ceea ce privește „promovarea cooperării statelor membre privind recunoașterea reciprocă […] a diplomelor de învățământ superior și a celor de absolvire a învățământului secundar”.
Convenția din 1997 cu privire la recunoașterea atestatelor obținute în învățământul superior în statele din regiunea Europei (denumită în continuare „Convenția de la Lisabona privind recunoașterea”) și textele subordonate acesteia, elaborate de Consiliul Europei și UNESCO, oferă un cadru juridic pentru recunoașterea calificărilor dobândite în cadrul învățământului superior și al învățământului secundar superior care permit accesul la învățământul superior.
În Comunicatul de la București din 2012, miniștrii educației din Spațiul european al învățământului superior și-au asumat angajamentul de a realiza obiectivul pe termen lung al recunoașterii automate a diplomelor universitare comparabile. S-au înregistrat progrese, printre altele grație lucrărilor grupului-pilot pentru recunoașterea automată, însă obiectivul nu a fost încă atins.
În 2002, miniștrii responsabili cu educația și formarea profesională din statele membre și-au asumat angajamente privind procesul Copenhaga, un proces de cooperare consolidată care promovează recunoașterea calificărilor și a competențelor.
Asigurarea calității, în special, joacă un rol esențial în promovarea transparenței, contribuind astfel la crearea unui climat de încredere reciprocă. Prin urmare, este important să valorifice ceea ce s-a realizat deja în contextul Standardelor și orientărilor pentru asigurarea calității în Spațiul european al învățământului superior și al Cadrului european de referință pentru asigurarea calității în educație și formare profesională și făcând referire la Cadrul european al calificărilor pentru învățarea pe tot parcursul vieții.
Pentru a facilita recunoașterea rezultatelor învățării în legislația națională, inclusiv în cadrul mobilității, ar trebui să continue activitatea de punere în aplicare a Sistemului European de Transfer și Acumulare al Creditelor și a sistemului european de credite pentru educație și formare profesională.
Recomandarea Consiliului din 22 mai 2017 privind Cadrul european al calificărilor pentru învățarea pe tot parcursul vieții și-a propus să îmbunătățească transparența, compatibilitatea și transferabilitatea calificărilor, pentru a facilita astfel recunoașterea acestora.
În rezoluția sa din 20 aprilie 2012 referitoare la modernizarea sistemelor de învățământ superior din Europa, Parlamentul European solicită UE și statelor sale membre să depună eforturi suplimentare pentru a asigura o recunoaștere mai eficace și o mai mare armonizare a calificărilor din cadrul învățământului superior.
Într-un context tot mai globalizat, este important ca studenții să poată valorifica la maximum toate oportunitățile de învățare din Europa. În acest scop, ar trebui ca o calificare acordată de o autoritate competentă dintr-un stat membru să fie valabilă în oricare alt stat membru, în vederea accesului la activități de continuare a învățării. Acest lucru ar trebui să fie valabil și pentru resortisanții țărilor terțe care dețin o calificare obținută într-un stat membru și care se mută într-un alt stat membru. Cu toate acestea, absența recunoașterii automate a calificărilor și a rezultatelor perioadelor de învățare petrecute în străinătate împiedică mobilitatea. O abordare la nivelul Uniunii cu privire la recunoașterea automată va oferi claritatea și uniformitatea necesare pentru eliminarea obstacolelor rămase.
În domeniul învățământului superior, procedurile de recunoaștere rămân adesea prea complicate sau prea costisitoare și prea mulți studenți mobili nu obțin recunoașterea deplină a rezultatelor obținute cu succes în cursul procesului de învățare. Cu toate acestea, câteva state membre au luat inițiativa de a avansa în direcția recunoașterii reciproce automate, inclusiv prin semnarea unor acorduri regionale. Aceste inițiative ar putea servi drept model pentru crearea unui sistem la nivelul întregii Uniuni.
În ceea ce privește ciclul secundar superior de învățământ și formare, adesea deținătorii unor calificări care, într-un anumit stat membru, permit accesul la învățământul superior nu au certitudinea că pot avea acces la învățământul superior dintr-un alt stat membru. În special, unele state membre nu recunosc calificările care permit accesul la învățământul superior în cazul titularilor de calificări care atestă absolvirea ciclului secundar al sistemului de educație și formare profesională din alte state membre. În plus, deși perioadele de învățare mai scurte petrecute în străinătate nu creează neapărat probleme din punctul de vedere al recunoașterii, în cazul perioadelor cuprinse între trei luni și un an incertitudinea rămâne o provocare importantă.
O abordare etapizată va sprijini statele membre la crearea condițiilor care vor face posibilă recunoașterea reciprocă automată. Această abordare se va baza pe instrumentele deja instituite în domeniul învățământului superior și al educației și formării profesionale, dar va îmbunătăți utilizarea acestora și va spori progresiv nivelul de ambiție. În ceea ce privește ciclul secundar superior de învățământ și formare generală, va fi lansat un proces de cooperare menit să creeze nivelul necesar de încredere între diferitele sisteme de educație și formare ale statelor membre. Prezenta recomandare oferă o abordare care vine în completarea inițiativelor statelor membre, iar angajamentele sunt de natură voluntară.
Prezenta recomandare nu aduce atingere sistemului de recunoaștere reciprocă a calificărilor profesionale și nici cerințelor minime armonizate în materie de formare pentru mai multe profesii, în temeiul Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind recunoașterea calificărilor profesionale, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/55/UE a Parlamentului European și a Consiliului.
Consilier juridic Elena Albu
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro