ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Traficul de droguri la începutul mileniului al III-lea

11.12.2018 | Alina LEFTER
Alina Lefter

Alina Lefter

Traficul de droguri este un comerţ ilicit global care implică cultivarea, producerea, distribuţia şi vânzarea de substanţe care fac obiect al legilor care interzic comerţul de droguri[1].

1. Consideraţii generale

Potrivit datelor furnizate de UNODC, consumul anual de heroină este estimat la 340 tone, în timp ce anual sunt confiscate 430-450 tone heroină pe piaţa globală. Din cantitatea totală enunţată, conform statisticilor, 380 tone de heroină şi morfină sunt produse exclusiv în Afganistan, în timp ce aproximativ 5 tone sunt consumate, respectiv, confiscate în Afganistan, cantitatea rămasă de 375 tone este traficată în întreaga lume, prin rutele consacrate în şi prin ţările învecinate Afganistanului:

– ruta balcanică traversează Iranul, Turcia, Grecia şi Bulgaria către piaţa Europei Occidentale, piaţă estimată la o valoare de 20 miliarde dolari anual;

– ruta nordică traversează Tadjikistanul şi Kârgâzstan, Uzbekistan, Turkmenistan către Kazahstan şi Federaţia Rusă, piaţă estimată la o valoare de 13 miliarde dolari anual.

Fig. 1 Fluxul global al heroinei din punctele de origine asiatică

Consumul anual de cocaina este estimat la 470 tone.  În anii 2007 şi 2008, cu titlu de exemplu, cocaina a fost consumată de un număr estimat de 16-17 milioane persoane, consumatorii din America de Nord reprezentând un procent de 40% din consumul global. Cantitatea de cocaină confiscată în SUA în anii 2007 şi 2008 a fost de aproximativ 712 tone.

Cocaina traficată în America de Nord este transportată din Columbia către Mexic şi America Centrală pe mare şi apoi terestru către SUA şi Canada. Cocaina este traficată către Europa în principal pe mare, cel mai adesea în containere. Columbia este, de asemenea, cea mai importantă sursă de cocaină şi pentru Europa, dar au fost identificate droguri transportate din Peru şi Bolivia.

Fig. 2 Fluxul global al cocainei, 2008

2. Cadrul juridic internaţional pentru prevenirea şi sancţionarea traficului de droguri

La nivel internaţional sunt în vigoare trei convenţii considerate a fi complementare:

a) Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961, intrată în vigoare la 13 decembrie 1964

Convenţia a prevăzut înfiinţarea unei instituţii pentru coordonarea la nivel internaţional a luptei împotriva traficului ilicit de stupefiante, respectiv, Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor. Convenţia conţine şi dispoziţii referitoare la tratamentul medical şi reabilitarea toxicomanilor, precum şi norme referitoare la controlul heroinei şi cetobenidonei. De asemenea, este reglementat importul şi exportul de stupefiante, instituindu-se în sarcina statelor semnatare obligatia  ca exporturile să fie supuse autorizării atât de către ţara exportatoare, cât şi de ţara importatoare.

Prin Protocolul privind amendamentele aduse asupra Convenţiei unice asupra stupefiantelor din 1961 s-au stabilit reguli cu privire la evaluarea suprafeţelor cultivate cu mac opiaceu şi fabricarea stupefiantelor sintetice, limitarea producţiei de opiu, distrugerea plantaţiilor de mac opiaceu cultivate ilegal, prevenirea abuzului de stupefiante, obligaţia de acordare de tratament pentru toxicomani, dar şi considerarea unor măsuri de reabilitare şi reintegrare socială a acestora.

b) Convenţia privind substanţele psihotrope din 1971, adoptată la Viena şi intrată în vigoare la 16 august 1976

Convenţia prevede măsuri restrictive referitoare la anumite substanţe care au proprietăţi halucinogene, depresuare sau stimulente, care afectează sistemul nervos central şi care nu au fost incluse în lista prevăzută în Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961.

Este stabilită în sarcina statelor părţi obligatia de a introduce în dreptul naţional obligativitatea unor licenţe speciale pentru fabricarea, comercializarea, distribuirea şi posesiunea substanţelor psihotrope.

De asemenea, aceasta Convenţie instituie regula potrivit căreia exportul şi importul substanţelor psihotrope este interzis, cu excepţia situaţiei în care exportatorul şi importatorul sunt instituţii guvernamentale sau organisme care au competenţa să desfăşoare activităţi licite cu aceste substanţe.

c) Convenţia ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, intrată în vigoare la 11 noiembrie 1990

Statele părţi ale Conventiei s-au angajat să elimine ori să reducă cererea ilicită de stupefiante şi substanţe psihotrope, precum şi să armonizeze legislaţiile naţionale cu prevederile Convenţiei, astfel încât să fie create premisele realizării unei cooperări internaţionale.

Pentru prima dată în domeniul analizat, Convenţia a stabilit  în sarcina statelor părţi obligatia de a incrimina următoarelor fapte:

– producţia, fabricarea, extracţia, prepararea, oferta, punerea în vânzare, distribuirea, livrarea în orice condiţii, expedierea în tranzit, transportul, importul sau exportul oricărui stupefiant sau oricărei substanţe psihotrope cu încălcarea dispoziţiilor Convenţiei din 1961, astfel cum a fost modificată;

– cultivarea macului opiaceu, a arbustului coca sau a plantei canabis, în scopul producerii de stupefiante psihotrope, cu încălcarea dispoziţiilor Convenţiei din 1961, astfel cum a fost modificată;

– deţinerea sau cumpărarea oricărui stupefiant sau substanţe psihotrope în scopul uneia dintre activităţile mai sus enunţate;

– fabricarea, transportul sau distribuirea de echipament, materiale sau substanţe, în contextul în care cel care efectuează aceste activităţi cunoaşte scopul pentru care sunt utilizate;

– organizarea, coordonarea sau finanţarea oricăreia dintre faptele mai sus enunţate.

3. Instrumente şi mecanisme juridice la nivelul Uniunii Europene pentru stoparea traficului ilicit de droguri

În contextul în care în UE există aproximativ 2 milioane de consumatori problematici de droguri[2], fenomenul traficului de droguri reprezintă o ameninţare majoră pentru securitatea şi sănătatea cetăţenilor europeni.

Pornind de la înţelegerea potrivit căreia traficul de droguri are un caracter organizat şi transnaţional a rezultat că se impune crearea la nivel european a unui mecanism de coordonare comun, dar şi armonizarea legislaţiilor statelor membre. Mecanismul menţionat presupune un cadru instituţional adecvat, dar şi instrumente juridice, respectiv, acte legislative cu caracter obligatoriu.

Ca şi în alte domenii de crimă organizată, şi în acest domeniu s-a început cu elaborarea şi adoptarea unor acţiuni comune, pentru ca ulterior să se ajungă la elaborarea şi adoptarea unor decizii-cadru care reprezintă acte legislative cu caracter obligatoriu pentru statele membre. Au fost astfel adoptate urmatoarele  acţiuni şi decizii cu caracter obligatoriu:

– Acţiunea Comună a Consiliului UE din 29 noiembrie 1996 cu privire la schimbul de date referitor la determinarea proprietăţilor chimice ale drogurilor, în vederea consolidării cooperării între statele membre în combaterea traficului ilicit de droguri[3];

– Acţiunea Comună a Consiliului UE din 16 iunie 1997 cu privire la schimbul de informaţii, evaluarea riscurilor şi controlul noilor droguri sintetice[4];

– Rezoluţia Consiliului UE din 29 noiembrie 1996 cu privire la elaborarea acordurilor poliţieneşti şi vamale în sfera combaterii drogurilor[5];

– Decizia Consiliului UE din 28 mai 2001 cu privire la transmiterea mostrelor de substanţe controlate[6];

– Decizia Consiliului UE nr. 2005/387/JAI din 10 mai 2005 privind schimbul de informaţii, evaluarea riscurilor şi controlul subtanţelor psihotrope noi[7].

Punctul de plecare pentru armonizarea legislaţiilor naţionale în privinţa incriminării faptelor de trafic de droguri şi precursori este Decizia-cadru nr. 2004/757/JAI de stabilire a dispoziţiilor minime privind elementele constitutive ale infracţiunilor şi sancţiunile aplicabile în domeniul traficului ilicit de droguri[8]. Decizia a preluat prevederile Convenţiei ONU contra traficului de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, impunând în sarcina statelor membre obligaţia de  a incrimina mai multe fapte din domeniul traficului ilicit de droguri şi precursori, dupa cum urmeaza:

a) producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, oferirea, comercializarea, distribuirea, vânzarea, livrarea în orice condiţii, intermedierea, expedierea, expedierea în regim de tranzit, transportul, importul sau exportul de droguri;

b) cultivarea macului opiaceu, a arbustului de coca sau a canabisului;

c) deţinerea sau achiziţia de droguri în vederea desfăşurării uneia dintre activităţile menţionate la litera a);

d) producerea, transportul sau distribuirea precursorilor, cunoscând faptul că aceştia urmează a fi utilizaţi la sau pentru producerea sau fabricarea ilicită de droguri[9].

În ceea ce priveşte sancţiunile, Decizia prevede că pedeapsa cu închisoarea trebuie să aibă o perioadă minimă de 1-3 ani şi, respectiv, o perioadă minimă de 5-10 ani în cazul unor circumstanţe agravante, în următoarele împrejurări:
– fapta implică o cantitate mare de droguri;
– infracţiunea a fost săvârşită în cadrul unei organizaţii criminale;
– fapta implică droguri dăunătoare pentru sănătate sau a produs o vătămare gravă adusă sănătăţii mai multor persoane.

Prin norme de recomandare sunt enunţate exemplificativ şi o serie de circumstanţe speciale atenuante, care pot fi avute în vedere de către statele membre.

Similar cu celelalte decizii-cadru elaborate pentru alte domenii de crimă organizată şi această Decizie are prevederi cu privire la răspunderea persoanei juridice ce intră în sfera de aplicare a Deciziei.

4. Cadrul juridic naţional pentru prevenirea şi combaterea traficului de droguri

România a fost, în trecut, o ţară exclusiv de tranzit, dar a început să prezinte din ce în ce mai mult interes pentru reţelele de traficare, date fiind posibilităţile de depozitare şi, nu în ultimă instanţă, de consum.

România este utilizată ca ţară de tranzit pentru reţelele de traficare a haşişului din Africa, dar şi pentru cele de traficare a cocainei din America de Sud spre Europa Occidentală, sens în care se folosesc atât rutele pe mare de la Portul Constanţa, cât şi cele aeriene direct la Bucureşti.

De asemenea, România a devenit teritoriu de depozitare pentru heroina introdusă pe trei din cele cinci variante ale rutei balcanice şi e depozitată pe diferite perioade de timp, urmând a fi distribuită spre Europa Centrală şi de Vest, de regulă, prin frontiera de Vest.

Instrumentul juridic care reglementează la nivel naţional domeniul este Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri[10]. Legea enunţată este în concordanţă atât cu Convenţia ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, dar şi cu dispoziţiile comunitare mai sus analizate.

Prin Legea nr. 143/2000 au fost incriminate trei tipuri de infracţiuni:
1. infracţiuni cu privire la traficul de droguri, categorie în care intră atât infracţiunile de trafic intern, cât şi cea de trafic internaţional;
2. infracţiuni cu privire la consumul de droguri;
3. infracţiuni cu privire la utilizarea drogurilor sub control medical.

Legea cuprinde ca anexă patru tabele în care sunt incluse toate drogurile şi precursorii care se află sub control naţional şi cărora li se aplică dispoziţiile prevăzute în legea specială. Astfel fiind, în tabelele 1 şi 2 sunt enumerate drogurile de mare risc, tabelul 3 cuprinde drogurile de risc, în timp ce tabelul 4 cuprinde substanţele sau produsele calificate de lege ca precursori.

Prin intrarea în vigoare a Noului Cod Penal au fost aduse modificări importante Legii speciale nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în ceea ce priveşte regimul sancţionator, în sensul reducerii pedepselor. Au fost astfel reduse pedepsele aplicabile pentru toate infracţiunile prevăzute de art. 208 şi art. 10 din Legea nr. 143/2000, într-o proporţie semnificativă. De asemenea, Noul Cod Penal aduce o noutate şi în ceea ce priveşte consumatorul de droguri, în sensul în care s-a renunţat la varianta prioritară a sancţionării lui penale, în favoarea sprijinirii sociale şi tratării medicale a acestuia. Procurorul este cel care, în termen de 24 ore de la începerea urmăririi penale, dispune evaluarea consumatorului de către Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog şi, în funcţie de concluziile raportului, procurorul dispune, cu acordul consumatorului, includerea acestuia în programul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri.


[1] Disponibil aici.
[2] Planul de Acţiune al Strategiei Europene pe droguri 2005-2008.
[3] Publicată în JO nr. L 332 din 12 decembrie 1996.
[4] Publicată în JO nr. L 167 din 25 iunie 1997.
[5] Publicată în JO nr. C 375 din 12 decembrie 1996.
[6] Publicată în JO nr. L 150 din 6 iunie 2001.
[7] Publicată în JO nr. L 127 din 20 mai 2005.
[8] Publicată în JO nr. L 335 din 11 noiembrie 2004.
[9] Art. 2, alin. (1) din Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului din 25 octombrie 2004.
[10] Publicată în M. Of. nr. 362 din 3 august 2000.


Avocat Alina Lefter
Partener DRAGOMIR & ASOCIAŢII


Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.