BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

RIL admis. Obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice

14.12.2018 | Andrei PAP
Abonare newsletter
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1055 din 13 decembrie 2018, a fost publicată Decizia nr. 19/2018 privind examinarea sesizării formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel București având ca obiect „interpretarea și aplicarea unitară a legii în ceea ce privește chestiunea de drept referitoare la înțelesul obligației de declarare a adunărilor care se desfășoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat, reglementată de dispozițiile art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, ca element constitutiv al contravențiilor prevăzute de dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. a) și d) din aceeași lege”.

1. Obiectul recursului în interesul legii

Recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 60/1991, prin raportare la dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. a) și d) din aceeași lege, în sensul de a se stabili înțelesul sintagmei „în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat”, folosită de legiuitor în cuprinsul art. 3 din legea în discuție cu referire la desfășurarea adunărilor publice exceptate de la obligația declarării prealabile.

2. Practica instanţelor de judecată

Prin recursul în interesul legii se arată că examinarea jurisprudenței la nivelul instanțelor din circumscripția Curții de Apel București a relevat faptul că acestea nu au un punct de vedere unitar în ceea ce privește problema de drept supusă dezlegării, astfel:

A) Într-o orientare, majoritară, s-a apreciat că nu trebuie declarate adunările publice desfășurate într-un loc public (drum public, parte carosabilă, trotuar, piață publică) aflat în exteriorul sediilor persoanelor juridice de interes public sau privat, prin raportare la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 60/1991.

În susținerea acestei opinii s-a argumentat că, pentru ca o persoană să poată fi sancționată pentru nesocotirea dispozițiilor art. 26 alin. (1) lit. a) sau d) din Legea nr. 60/1991, este necesar ca aceasta să fi organizat și desfășurat adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise ori să fi participat la o adunare publică nedeclarată sau interzisă, participare urmată de refuzul de a părăsi locul de desfășurare a acestora la avertizările și somațiile organelor de ordine, făcute potrivit legii.

Prin urmare, elementul material al laturii obiective a contravenției sancționate de lege este alcătuit din două acțiuni cumulative, în absența oricăreia dintre ele fapta neputând constitui contravenție.

S-a apreciat că Legea nr. 60/1991 nu oferă o definiție precisă a adunărilor publice, dar din textul art. 1 alin. (1) rezultă că, pentru determinarea caracterului de adunare publică al unei întruniri, nu prezintă importanță neapărat numărul de persoane, ci scopul întrunirii și locul de desfășurare a acesteia. Astfel, s-a reținut că sintagma „adunare publică nedeclarată” nu trebuie interpretată prin folosirea înțelesului său din limbajul comun, ci prin folosirea înțelesului autonom conferit de actul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea adunărilor publice.

Așadar, adunarea publică nu are, în înțelesul Legii nr. 60/1991, sensul din limbajul comun, ci sensul de adunare care trebuie declarată.

În ceea ce privește caracterul declarat sau nedeclarat al adunării publice, art. 3 din Legea nr. 60/1991 instituie o excepție de la regula prevăzută de art. 1 alin. (1), în sensul că nu trebuie declarate în prealabil adunările publice care se desfășoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat, iar în cazul în care organizatorii adunărilor publice nesupuse declarării prealabile dețin indicii sau date că desfășurarea lor s-ar putea solda cu acte de dezordine ori că ar putea să ducă la manifestări violente, au obligația să solicite din timp sprijin de specialitate.

Pentru a fi realizat conținutul constitutiv al contravențiilor prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) sau d) este necesar ca persoana în cauză să fi organizat sau să fi participat la o adunare publică, iar acea adunare să fi fost nedeclarată, în condițiile în care legea prevede obligativitatea declarării acesteia.

Nu se poate reține că o persoană a organizat sau a participat la o astfel de adunare, având în vedere că legea exceptează de la obligativitatea declarării o adunare desfășurată în exteriorul sediilor ori al imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat, cum ar fi Parlamentul, Guvernul etc.

Argumentându-și soluția de anulare a proceselor-verbale de constatare a contravențiilor, majoritatea instanțelor a apreciat că sintagma „adunările care se desfășoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat” din cuprinsul art. 3 din Legea nr. 60/1991 desemnează nu doar terenul aferent unei clădiri, aflat în deținerea persoanei juridice de interes public sau privat (acest teren fiind desemnat doar de sintagma „în incinta sediilor ori a imobilelor”), ci și suprafața de teren aflată în domeniul public situată în proximitatea sediilor sau imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat, această din urmă locație fiind considerată ca reprezentând exteriorul sediului unei autorități publice sau instituții private.

S-a avut în vedere și definiția din DEX: incintă, incinte, s. f. 1. Spațiu (mare) închis în interiorul unei construcții. 2. Suprafață de teren înconjurată din toate părțile de construcții, de amenajări. Așadar, incinta cuprinde atât spațiul închis din interiorul unei construcții, cât și suprafața de teren înconjurată de gard, construcții sau alte amenajări.

Per a contrario, exteriorul sediilor sau imobilelor unor persoane juridice de interes public sau privat, la care face referire art. 3 din Legea nr. 60/1991, este reprezentat de suprafața de teren aflată în domeniul public situată în proximitatea acestor spații.

În cadrul acestei orientări au fost menționate sentințele nr. 9.551 din 6.12.2017, nr. 9.881 din 18.12.2017, nr. 9.366 din 29.11.2017 și nr. 9.947 din 20.12.2017 ale Judecătoriei Sectorului 1 București, sentințele nr. 9.666 din 18.11.2013, nr. 8.782 din 10.12.2014, nr. 7.544 din 29.10.2014, nr. 8.783 din 10.12.2014, nr. 6.151 din 17.09.2014, nr. 1.100 din 10.02.2015 și nr. 3.711 din 30.05.2014 ale Judecătoriei Sectorului 5 București, definitive fie prin neapelare, fie ca urmare a respingerii căii de atac formulate.

B) Într-o altă orientare, minoritară, s-a considerat că exteriorul sediului unei instituții publice reprezintă exclusiv zona cuprinsă între punctele de acces în clădire și gardul împrejmuitor, doar pentru această zonă fiind aplicabile dispozițiile art. 3 din Legea nr. 60/1991 referitoare la scutirea de la obligația de declarare în prealabil.

S-a apreciat că trotuarele și partea carosabilă, care sunt elemente ale unei căi de comunicații publice, în sensul art. 6 alin. (1) pct. 14, 23 și 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002), aflate la exteriorul împrejmuirii unei instituții publice, nu pot fi considerate ca aparținând exteriorului sediului acesteia, ci reprezintă o zonă publică în care, pentru desfășurarea unei adunări publice, este necesară declararea prealabilă a acesteia, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991.

În cadrul acestei orientări au fost menționate sentințele nr. 5.687 din 3.09.2014 și nr. 1.498 din 20.02.2015 ale Judecătoriei Sectorului 5 București și Sentința nr. 8.233 din 22.10.2015 a Judecătoriei Sectorului 6 București, rămase definitive în urma respingerii căilor de atac formulate.

3. Opinia Colegiului de Conducere al Curții de Apel București

În opinia Colegiului de conducere al Curții de Apel București, în interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 3 teza I din Legea nr. 60/1991, cu referire la art. 1 alin. (2) și art. 26 alin. (1) lit. a) și d) din același act normativ, subzistă obligația de declarare a adunărilor publice organizate în afara „exteriorului sau incintei sediului/imobilului unei instituții publice”, sintagmă care reprezintă numai „zona cuprinsă între punctele de acces în clădire și gardul împrejmuitor (în cazul organizării adunărilor publice în exteriorul sediului/imobilului” sau numai „în interiorul sediului/imobilului” (în cazul organizării adunărilor publice în incinta sediilor/imobilelor acestei categorii de persoane juridice de interes public sau privat), întrucât doar pentru aceste din urmă zone sunt aplicabile dispozițiile art. 3 teza I din Legea nr. 60/1991, referitoare la exceptarea de la obligația de declarare în prealabil a adunărilor publice.

În interpretarea și aplicarea acelorași dispoziții legale se impune concluzia că „trotuarele și partea carosabilă” constituie elemente ale unei căi de comunicații publice și nu pot fi considerate ca fiind „aflate la exteriorul împrejmuirii unei instituții publice”, în sensul că nu pot fi incluse în sintagma „exteriorul sediului” acesteia, în accepțiunea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 60/1991, neavând relevanță că se situează faptic în imediata apropiere a clădirii și/sau a împrejmuirii aferente clădirii, ci reprezintă o zonă publică pentru care este necesară declararea unei adunări publice, conform art. 1 alin. (2) din legea în discuție..

4. Opinia procurorului general al PÎCCJ

Pe fondul problemei de drept supuse dezlegării, în opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale care au generat jurisprudența neunitară la care trimite sesizarea trebuie făcute în sensul că obligația de declarare prealabilă a adunărilor publice există atunci când acestea urmează să se desfășoare în piețe ori pe căile publice (trotuar, drum, partea carosabilă) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, situate în exteriorul sediilor sau imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.

5. Soluţia ÎCCJ

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului în interesul legii, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București și, în consecință, stabilește că:

 În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, cu referire la dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. a) și d) din aceeași lege, există obligația de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfășoare în piețe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă și trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.

 Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

 Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2018.”

Andrei Pap
Avocat Baroul Timiș

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “RIL admis. Obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice”

  1. Amelia FARMATHY spune:

    Nu văd motivarea.
    Am citit opiniile, dar nu văd motivarea soluţiei asupra căreia s-a oprit Înalta.

  2. Gheorghe-Liviu ZIDARU spune:

    În cadrul acestei rubrici sunt omise tocmai considerentele ICCJ, din câte am observat eu. Or, şi mie mi se pare că acelea sunt cele mai importante. Aşadar, ca sugestie, ar merita trecute şi motivele pentru care ICCJ a adoptat soluţia, dar desigur ele se găsesc şi pe http://www.scj.ro.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week