ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Concurs între cauze de atenuare sau cauze de agravare

14.12.2018 | Alexandra LUCHIN
Alexandra Luchin

Alexandra Luchin

Individualizarea judiciară a pedepsei constă în aplicarea de către instanța de judecată a unei pedepse concrete unei persoanei (fizice sau juridice) ce a comis o infracțiune. Individualizarea judiciară se caracterizează ca fiind cazuală și concretă datorită faptului că privește o adaptare a pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, în raport cu pericolul social al faptei săvârșite și a persoanei făptuitorului.

Mijloacele de individualizare reprezintă posibilitățile acordate în temeiul legii judecătorilor de a stabili genul, durata și modul de executare a pedepsei aplicate, aceasta realizându-se prin două operații succesive și aflate într-o strânsă legătură, respectiv stabilirea cuantumului sau a duratei acesteia, și mai apoi stabilirea modului în care va fi executata pedeapsa.

Astfel, atunci când are loc o individualizare a pedepsei, judecătorii au facultatea de a stabili cuantumul pedepsei principale între minimul și maximul special, să depășească maximul special, în limitele sporurilor prevăzute de lege ca efect al unor cauze de agravare, sau să reducă pedeapsa sub minimul special, ca efect al constatării unor cauze de atenuare. Însă niciodată nu se va putea depăși maximul general prevăzut de lege, respectiv nu se va putea reduce sub minimul special prevăzut de lege.

Mijloacele de individualizare nu pot fi alese într-un mod arbitrar, ci este obligatoriu să se țină cont de anumite criterii ce sunt stabilite de către legiuitor. Astfel, criteriile de individualizare sunt elemente după care instanța de judecată are obligația de a se călăuzi în activitatea ce o depune în ceea ce privește individualizarea pedepsei.

Noul Cod penal a renunțat la noțiunea de împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală, însă este indiscutabil faptul că orice infracțiune săvârșită se poate particulariza datorită împrejurărilor în care aceasta a fost săvârșită, putând exista în aceste situații cauze ce atenuează sau agravează pedeapsa.

E necesară o distincție între noțiunea de stare și circumstanțe atunci când se analizează cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei, distincția dintre cele două fiind cu privire la modul diferit în care acestea acționează asupra pedepsei în cazul concursului de circumstanțe sau stări.

Stările au legătură cu modul în care în care sunt prezentate anumite instituții cu o reglementare în noul Cod penal – partea generală, având o semnificație în ceea ce privește periculozitatea făptuitorului sau gravitatea faptei, prin legătura pe care o au acestea cu infracțiunea săvârșită (spre exemplu, tentativa, forma continuată a infracțiunii, pluralitatea de infracțiuni).

Circumstanțele sunt întâmplări, calități, situații sau orice alte date prin care fapta sau făptuitorul pot fi particularizați.

Astfel, stările de agravare și de atenuare acționează în mod succesiv, fiecare dintre ele producând un efect asupra pedepsei, respectiv două sau mai multe agravări sau atenuări, circumstanțele provoacă o singură atenuare sau agravare a pedepsei, indiferent de câte circumstanțe a reținut instanța raportat la infracțiunea săvârșită, iar nu o pluralitate de agravări sau atenuări.[1]

Stările de atenuare sunt tentativa și minoritatea făptuitorului. Stările de agravare sunt următoarele: infracțiunea continuată, concursul de infracțiuni și recidiva. Circumstanțele, pe de altă parte, reprezintă stările, situațiile, anumite calități sau alte asemenea ce fac parte din conținutul constitutiv concret al infracțiunii, având o legătură cu făptuitorul sau fapta săvârșită, determinând într-un final fie reducerea pedepsei, fie agravarea acesteia.

Circumstanțele legale sunt cele prevăzute de lege, și odată ce sunt constatate, impun obligația de a fi reținute de către instanța de judecată. Circumstanțele judiciare au caracter facultativ, fiind constatate tot de către instanță, fără ca aceasta să fie obligată să le rețină caracterul atenuant sau agravant.

Din perspectiva efectelor circumstanțelor atenuante, noul Cod penal impune obligativitatea ca limitele speciale minime și maxime ale pedeapsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită să fie reduse cu o treime, indiferent că vorbim despre pedeapsa închisorii sau amenzii. Mai mult, în situația în care pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, efectul circumstanțelor atenuante este reprezentat de aplicarea pedepsei închisorii de la 10 la 20 de ani. Reducerea pedepsei se va realiza doar o singură dată, indiferent de câte circumstanțe atenuante sunt reținute de către instanță, nefiind permis să se coboare sub minimul general al pedepsei prevăzut de legiuitor.

Când discutăm despre efectele circumstanțelor de agravare, situația este diferită sub aspectul obligativității. Astfel, în cazul în care instanța va reține circumstanțe agravante, aplicarea acestora este una facultativă, instanța putând să aplice o pedeapsă până la maximul special al acesteia, iar dacă finalul este unul neîndestulător, se va putea adăugă un spor până la 2 ani, în cazul pedepsei închisorii, fără ca prin acest spor să se depășească cu o treime maximul special al pedepsei închisorii. În situația în care pedeapsa prevăzută de legea penală este amenda, se va putea aplica un spor de cel mult o treime din maximul special al pedepsei. Asemănător efectelor produse de circumstanțele atenuante, indiferent de numărul circumstanțelor reținute, majorarea se va realiza o singură dată.

1. Concurs între cauze de atenuare

Potrivit art. 79 alin. (1) NCP, când sunt incidente două sau mai multe dispoziții la individualizarea pedepsei pentru aceeași infracțiune comisă de un major care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc succesiv prin aplicarea cauzelor de atenuare în ordinea stabilită de legiuitor, respectiv:
1) Tentativă
2) Circumstanțe atenuante
3) Cazuri speciale de reducere a pedepsei.

În literatura de specialitate s-a concluzionat că ordinea stabilită de legiuitor este una logică și salutară, pentru că altfel ar fi fost creat un tratament diferențiat și discriminatoriu. Enumerarea efectului cauzei speciale de atenuare la final este una prielnică, având în vedere că acest efect poate fi diferit, în funcție de prevederea normei speciale, iar enumerarea cauzei speciale de atenuare anterior circumstanței atenuante ar fi putut bloca modul de funcționare a circumstanței.[2]

Prima etapă ce trebuie parcursă este cea de determinare a încadrării juridice a faptei și stabilirea limitelor speciale de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare pentru infracțiunea comisă, iar ulterior se va trece la următoarea etapă, respectiv la reținerea cauzelor de atenuare în ordinea prezentată mai sus, și la reducerea succesivă a acestor limite de pedeapsă.[3]

Astfel, mai întâi se reduc limitele maxime și minime ale pedepsei cu jumătate ca urmare a aplicării regulilor privind sancționarea tentativei, fiind logică aplicarea prioritara a regulilor de la această instituție, având în vedere că trebuie să realizată o individualizare pornind de la fapta săvârșită, aceasta fiind fie o infracțiune consumată, fie o infracțiune rămasă în forma tentativei. În privința acestei instituții, legiuitorul român a adoptat sistemul diversificării pedepsei, tentativa fiind sancționată în limite mai reduse decât cele ale infracțiunii consumante, această diversificare având la bază concepția conform căreia tratamentul sancționar trebuie să fie unul mai redus datorită gravității mai reduse a faptei tentate față de fapta consumată.[4] Mai mult, acesta este primul pas și datorită faptului că tentativa este o cauză de diferențiere a pedepsei, având, prin urmare, prioritate de aplicare.

Al doilea pas este cel de a individualiza in concreto circumstanțele atenuante, urmând firul logic al evenimentelor săvârșite, continuând individualizarea de la general la special. Afirmăm acest lucru tocmai pentru a se înțelege cu claritate de ce al doilea pas este cel de a aplica circumstanțele atenuante, iar nu cauzele speciale de reducere a pedepsei, cele din urmă având un caracter special față de circumstanțe. Astfel, în cea de a doua etapă, limitele speciale ale pedepsei deja reduse se vor mai reduce, din nou, cu o treime.

Într-un final, în cazul în care vor exista și cauze speciale de reducere a pedepsei, pedeapsa se va reduce din nou, fiind ultima etapa parcursă datorită caracterului special.

Între cazurile speciale de reducere a pedepsei se înscrie și procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, căci potrivit dispozițiilor în materie, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducere cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii.

Prin aplicarea regulilor prevăzute de legiuitor, respectiv prin reducerile succesive ale minimului special al pedepsei, pedeapsa finală nu poate fi coborâtă sub minimul general, fiind imperios necesar să fie respectat principiul conform căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită și aplicată în afara limitelor generale ale acesteia.

În practica judiciară, cazurile de concurență între toate dispozițiile de atenuare sau reducere a pedepsei sunt foarte rare, iar mai frecvente sunt cazurile de concurs dintre dispozițiile referitoare la tentativă și cele referitoare la circumstanțele atenuante sau între cele referitoare la tentativă și cele privind reducere a pedepsei.[5]

2, Concurs între cauze de agravare

În privința modului prin care este stabilită în concret pedeapsa în cazul de concurs între cauzele de agravare, stabilirea va fi realizată într-o singură etapă și nu în mod succesiv, deși instanța va trebui să motiveze în mod etapizat dacă și cum procedează pentru majorarea maximului special al pedepsei.[6]

Spre deosebire de claritatea cu privire la ordinea aplicării cauzelor de atenuare în caz de concurs, în situația analizată, respectiv în cazul concursului între cauzele de agravare există opinii doctrinare diferite cu privire la ordinea aplicării acestora.

Într-o primă opinie se consideră că ordinea prevăzută la art. 79 alin. (2) din noul Cod penal este una exemplificativă, neexistând o mențiune cu privire la caracterul obligatoriu al aplicării în această ordine a cauzelor de agravare. Mai mult, se consideră ca trebuie făcută distincție între două ipoteze, respectiv cea în care se reține recidiva postcondamnatorie alături de celelalte cauze de agravare, și cea în care se reține și incidența recidivei postexecutorii alături de celelalte cauze de agravare.[7] Considerăm că, pe lângă cele două ipoteze ce au fost enunțate mai sus, trebuie analizată și situația în care infracțiunea a fost săvârșită în stare de pluralitate intermediară, aspect ce nu este atins în dispozițiile noului Cod penal.

În cea de a doua opinie, majoritară în doctrina penală română, se consideră că instanța trebuie să țină cont de ordinea prevăzută în norma de reglementează concursul între cauzele de agravare, aplicând tratamentul sancționator al cauzelor de agravare în exact ordinea prevăzută în art. 79 alin. (2) din noul Cod penal.[8] Astfel, dacă sunt incidente două sau mai multe cauze ce duc la o agravare a răspunderii penale, pedeapsa va fi stabilită printr-o aplicare succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe agravante, infracțiunea continuată, concurs sau recidivă.[9] În schimb, această opinie nu tratează situațiile diferite provocate de săvârșirea unei infracțiuni în condiții de recidivă postcondamnatorie, recidivă postexecutorie sau pluralitate intermediară.

Observăm că norma ce reglementează concursul între cauzele de agravare nu explicitează modul de aplicare în situația în care infracțiunea a fost săvârșită în condițiile stării de recidivă postcondamnatorii sau postexecutorii, în situația în care infracțiunea a fost săvârșită în condițiile ambelor tipuri de recidivă sau în condițiile pluralității intermediare.

În doctrină se face astfel distincția, fiind analizate două situații posibile și care urmează a fi aplicarea cauzelor de agravare prevăzute de noul Cod penal:[10]

A) Existența unei recidive postcondamnatorii

Primul pas este determinarea încadrării juridice a faptei și a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea ce a fost comisă, respectiv stabilirea dacă infracțiunea a fost săvârșită în forma de bază, forma atenuată sau cea agravată. Următorul pas este aplicarea în ordinea analizată mai jos a cauzelor ce au ca efect agravarea răspunderii penale a inculpatului:

1) Circumstanțe agravante

Circumstanțele, fiind calități prin care făptuitorul poate fi individualizat, se vor aplica prioritar. Pentru a fi reținute aceste circumstanțe agravante nu este necesară să fie consumată infracțiunea, acestea reținându-se fie că infracțiunea s-a consumat, fie că a rămas în faza tentativei.

Aceste fiind un complex  de date, stări sau calități ce însoțesc săvârșirea faptei sau privesc făptuitorul, caracterizează gradul de periculozitate al faptei sau al făptuitorului. Exemplificând, circumstanțele agravante se aplică cu prioritate pentru că sunt însăși legate de persoană și influențează în mod direct situația făptuitorului și gravitatea faptei. Prin urmare, se aplică prioritar pentru că influențează în mod direct și pentru că sunt concomitente cu săvârșirea faptei, celelalte stări fiind analizate și aplicate ulterior.

Astfel, în cazul pedepsei închisorii, se va putea aplica o pedeapsă până la maximul special, iar dacă acesta nu este suficient, se va putea aplica un spor de cel mult 2 ani, fără a depăși o treime din maximul special. În cazul pedepsei amenzii, indiferent dacă făptuitorul este persoană fizică sau juridică, se poate aplica pedeapsa amenzii până la maximul special, iar dacă acesta este neîndestulător, se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special al zilelor-amendă.

În privința efectelor, aceste circumstanțe agravante vor viza strict pedeapsa principală a închisorii sau a amenzii și doar maximul special al acestor pedepse. Spre deosebire de circumstanțele atenuante, cele agravante nu au niciun efect asupra minimului special al pedepsei prevăzute de legea penală pentru infracțiunea săvârșită.

2) Infracțiunea continuată

Această infracțiune, fiind caracterizată prin faptul că o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni ce prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleași infracțiuni reprezintă o cauză de agravare a răspunderii penale.

Considerăm că posibilitatea de a aplica un spor la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea continuată este necesară și se explică din perspectiva faptului că făptuitorul are reprezentarea ansamblului activităților infracționale și își dorește să realizeze în timp acțiunile sau inacțiunile din conținutul aceleași infracțiuni. Mai mult, rezoluția infracțională se menține pe parcursul întregii activități infracționale, situație ce prefigurează pericolul social ridicat al făptuitorului.

Pentru considerentele enunțate mai sus, se observă cu ușurință de ce a fost necesară reglementarea unui spor facultativ la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea continuată. Astfel, dacă infracțiunea continuată este săvârșită de o persoană fizică, se va aplica pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim special se poate majora cu cel mult 3 ani, in cazul în care pedeapsa prevăzută este închisoarea, respectiv cu cel mult o treime din maximul special în cazul pedepsei amenzii.

Astfel, cel de-al doilea pas este reprezentat de aplicarea facultativă a sporului pentru infracțiunea continuată, căci după circumstanțele agravante (ce sunt concomitente cu săvârșirea infracțiunii), caracterul de continuitate al infracțiunii este cel de-al doilea aspect ce este luat în considerare de către cel care o săvârșește.

Mai exact, în situația în care făptuitorul dorește să săvârșească o infracțiune continuată și sunt prezente și circumstanțe agravante, primul instinct al acestuia este cel de a analiza și a aplica în concret acele mijloace ce l-ar putea determina să săvârșească acțiunea sau inacțiunea de mai multe ori. Prin urmare, primul gând al făptuitorului este cel de a cuantifica diferite circumstanțe agravante și cu ajutorul acestora să săvârșească mai apoi infracțiunea pe o perioadă mai lungă de timp.

Pentru cele învederate mai sus, considerăm oportună aplicarea în primul rând a tratamentului sancționator al circumstanțele agravante, iar mai apoi cel de la infracțiunea continuată, urmându-se un fir logic al desfășurării evenimentelor și sancționarea acestora tot pe același principiu.

3) Concursul de infracțiuni

După ce au fost stabilite și aplicate, facultativ, sancțiunile pentru circumstanțele agravante și infracțiunea continuată (dacă acestea există), se va trece la aplicarea tratamentului sancționator de la concursul de infracțiuni.

Observăm cum se urmărește situația enunțată în art. 79 alin. (2) și se merge, în privința individualizării pedepsei în caz de concurs între cauzele de agravare, pe firul logic enunțat și prezentat în aceasta normă. Mai mult, individualizarea pedepsei începe cu analiza și aplicarea cauzelor ce presupun o agravare facultativă, respectiv circumstanțele agravante și infracțiunea continuată, facultatea fiind necesară în aceste situații pentru ca trebuie analizat tot in concreto pentru a se da o eficiență maximă sancțiunii stabilite.

Concursul de infracțiuni săvârșit de către inculpat scoate la iveală un grad de periculozitate accentuat de care acesta dă dovadă, motiv pentru care este necesară și logică aplicarea unui spor obligatoriu.

4) Recidiva postcondamnatorie

Ordinea de aplicare a cauzelor de agravare a răspunderii pune în evidență faptul că individualizarea pedepsei are la bază concepția potrivit căreia aceasta se va realiza mai întâi în funcție de gradul de pericol social al faptei și al făptuitorului (acestea fiind cuantificate inițial prin intermediul circumstanțelor agravante, infracțiunea continuată și concursul de infracțiuni), și numai după aceea se va da eficiență stării de recidivă. Mai mult, starea de recidivă își aplică efectele în cele din urmă, având în vedere că este o împrejurare independentă de infracțiunea săvârșită, dar care, prin intermediul făptuitorului, influențează gradul de pericol social.[11]

Făcând abstracție de situația analizată la acest punct, observăm o similitudine atunci când analizăm situația în care o infracțiune a fost săvârșită în condițiile recidivei postcondamnatorii. Astfel, se determină prima oara pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită în cel de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, iar doar ulterior se aplică tratamentul sancționator al acestei instituții.

Concluzionând, în situația în care suntem în prezența unei infracțiuni săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie, se dă prioritate cauzelor de agravare prevăzute mai sus, și doar la final se va aplica tratamentul sancționator al recidivei postcondamnatorii.

B) Existența unei recidive postexecutorii

Pentru a nu trece direct la analiza ordinii de aplicare a cauzelor de agravare în cazul în care există o infracțiune săvârșită în condițiile stării de recidivă postexecutorie, considerăm necesar să realizăm o paralelă cu situația prezentată mai jos.

Astfel, având în vedere că recidiva postexecutorie, prin ea însăși, constituie o cauză de agravare a răspunderii penale, în ipoteza unui concurs între cauzele de agravare se va da prioritate acestei instituții. Acest lucru are loc pentru că spre deosebire de art. 79 alin. (1) din noul Cod penal, în materia concursului în cauzele de agravare precizarea nu este în ordine, enumerarea având un caracter exemplificativ.

În cazul în care cel de-al doilea termen al recidivii postexecutorii este un concurs de infracțiuni, prin asemănare cu regulile în materia concursului între cauzele de agravare, se vor aplica prima oară regulile de la recidiva postexecutorie prin raportare la prima faptă comisă, și doar mai apoi regulile de la concursul de infracțiuni, prin raportare la infracțiunile în recidivă postexecutorie.

În situația în care o infracțiune a fost săvârșită atât în condițiile stării de recidivă postcondamnatorie, cât și în cele ale recidivei postexecutorii, se vor aplica mai întâi regulile de la recidiva postexecutorie, adică limitele pedepsei prevăzute de lege se vor majora cu jumătate, iar mai apoi, după individualizarea pedepsei, se vor aplica regulile de la recidiva postcondamnatorie, respectiv pedeapsa stabilită se va cumula cu pedeapsa de executat sau restul de pedeapsă rămas de executat.

În cazul în care au fost săvârșite mai multe infracțiuni concurente atât în condițiile de recidivă postexecutorie, cât și în cele ale recidivei postcondamnatorii, se vor aplica prima oară regulile de la recidiva postexecutorie, mai apoi cele de la concurs, iar într-un final cele de la recidiva postcondamnatorie.

Având în vedere cele analizate mai sus, deducem că se dă prioritate tratamentului sancționator prevăzut pentru recidiva postexecutorie. Prin urmare, ordinea analizată la pct. A se va modifica puțin, cea dintâi cauză de agravare a răspunderii penale fiind recidiva postexecutorie, aplicarea fiind următoarea:

1) Recidiva postexecutorie

Limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru noua infracțiune săvârșită în condițiile stării de recidivă postexecutorie se vor majora cu jumătate.

2) Circumstanțe agravante

În cazul pedepsei închisorii, se va putea aplica o pedeapsă până la maximul special, iar dacă acesta nu este suficient, se va putea aplica un spor de cel mult 2 ani, fără a depăși o treime din maximul special. În cazul pedepsei amenzii, indiferent dacă făptuitorul este persoană fizică sau juridică, se poate aplica pedeapsa amenzii până la maximul special, iar dacă acesta este neîndestulător, se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special al zilelor-amendă.

3) Infracțiunea continuată

Dacă infracțiunea continuată este săvârșită de o persoană fizică, se va aplica pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim special se poate majora cu cel mult 3 ani, in cazul în care pedeapsa prevăzută este închisoarea, respectiv cu cel mult o treime din maximul special în cazul pedepsei amenzii.

4) Concurs de infracțiuni

5) Recidivă postcondamnatorie

C) Existența unei pluralități intermediare
1) Circumstanțe agravante
2) Infracțiunea continuată
3) Pluralitate intermediară
4) Concurs de infracțiuni

În situația în care o infracțiune a fost săvârșită atât în condițiile stării de recidivă postcondamnatorie, cât și în condițiile stării de pluralitate intermediară, ordinea aplicării cauzelor de agravare este următoarea:
1) Circumstanțe agravante
2) Infracțiunea continuată
3) Pluralitate intermediară
4) Concurs de infracțiuni
5) Recidivă postcondamnatorie

În situația în care o infracțiune a fost săvârșită atât în condițiile stării de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie, cât și în condițiile stării de pluralitate intermediară, ordinea aplicării cauzelor de agravare este următoarea:
1) Recidivă postexecutorie
2) Circumstanțe agravante
3) Infracțiunea continuată
4) Pluralitate intermediară
5) Concurs
6) Recidivă postcondamnatorie

 3. Concurs între cauze de atenuare și de agravare        

În situația în care există un concurs între cauze de atenuare și cauze de agravare, instanța va da întâietate cauzelor ce atenuează răspunderea penală, reducând în mod obligatoriu limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, iar ulterior, limitele reduse deja vor fi majorate conform regulilor de la art. 79 alin. (2), respectiv cele de la concursul cauzelor de agravare.

Astfel, primul pas este reprezentat de obligativitatea judecătorului de a reduce limitele speciale ale pedepsei în conformitate cu regulile prevăzute în cazul concursului între cauze de atenuare, iar apoi să majoreze limitele speciale rezultate conform dispozițiilor de la concursul cauzelor de agravare. După cum am prezentat mai sus, probleme nu sunt ivite în situația în care judecătorul este chemat să aplice regulile pentru reducerea limitelor de pedeapsă în cazul concursului între cauze de atenuare, însă în legătură cu cauzele de agravare există anumite inconsecvențe și probleme.

Astfel, existând inconsecvențe în legătură cu aplicarea cauzelor de agravare, în practica noastră judiciară a fost consacrată următoarea regulă: dacă există atât cauze de atenuare, cât și cauze de agravare, pedeapsa se va stabili între limitele minime și maxime potrivit dispozițiilor referitoare la reducerea pedepsei, iar dacă maximul special nu este îndestulător se poate adăuga un spor, în limitele prevăzute pentru cauzele de agravare. În această situație, nu este necesară majorarea limitelor speciale rezultate în urma aplicării regulilor de la concursul cauzelor de atenuare, fiind considerat că acest mod de abordare este cel mai viabil și pragmatic.[12]

Se afirmă că în practica judiciară este foarte puțin probabil ca în aceeași cauză instanța să fie obligată să aplice toate dispozițiile de reducere a pedepsei și toate dispozițiile de agravare a răspunderii penale, cel mai adesea fiind întâlnită o cauză de reducere a pedepsei și o cauză de agravare a răspunderii penale, însă, considerăm că ar trebui să fim consecvenți și să putem preveni orice tip de situație ce ar putea apărea în practica judiciară.


[1] V. Pașca, Curs de drept penal. Parte generală, Editura Universul Juridic, București, 2012, pag. 524.
[2] D. Nițu, Unele considerații privind concursul între cauzele de agravare și de atenuare a pedepsei, în In honorem Nicolae Volonciu, Ed. Universul Juridic, București, 2017, pag. 46.
[3] M. Udroiu, Drept penal. Parte generală – Ediția 5, Ed. C.H.Beck, București, 2018, pag. 443.
[4] G. Ivan, Cauzele modificatoare de pedeapsă în concepția noului Cod penal, Revista Dreptul, nr. 9, 2010, pag. 25.
[5] V. Dobrinoiu, Noul cod penal comentat – parte generală, Ediția a II-a, revăzută și adăugită,  Ed. Universul Juridic, București, 2014, pag. 242.
[6] V. Pușcașu, Circumstanțele agravante în reglementarea din noul Cod penal, Caiete de drept penal, nr. 4, 2014, pag. 74.
[7] M. Udroiu, op. cit., pag. 444-445.
[8] T. Dima, Drept penal, Parte generală, Editura Hamangiu, București, 2014, pag. 589.
[9] M. I. Rusu, Drept penal. Parte generală, Editura Hamangiu, București, 2014, pag. 533.
[10] M. Udroiu, op. cit., pag. 445.
[11] G. Ivan, M.C. Ivan, op. cit., pag. 73.
[12] G. Ivan, M.C. Ivan, op. cit., pag. 73.


Alexandra Luchin


Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.