BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
VLAD CENUSE & ASOCIATII
Print Friendly, PDF & Email

Rezumatul ședinței pe rolul Curții de Justiție în trimiterea preliminară C-676/17 Călin referitoare la ÎCCJ-DCD (HP) 45/2016 (inclusiv întrebările adresate de judecători). UPDATE: Concluzii AG (o parte a dreptului Uniunii nu s-ar opune, iar o altă parte a dreptului Uniunii s-ar putea opune)

06.02.2019 | Mihaela MAZILU-BABEL
Abonare newsletter
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

06 februarie 2019: Avocatul general, domnul Bobek, propune următorul răspuns:

Cerința echivalenței trebuie să fie interpretată în sensul că nu se opune, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, unei legislații naționale, astfel cum este interpretată aceasta de jurisprudența națională, conform căreia termenul de introducere a unei cereri de revizuire a unei hotărâri definitive care încalcă dreptul Uniunii este de o lună și curge de la data comunicării hotărârii definitive supuse revizuirii. În schimb, cerința efectivității și articolul 47 primul paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se pot opune unei căi de atac care, deși încalcă în mod considerabil principiile securității juridice și autorității de lucru judecat, nu oferă o modalitate efectivă de atingere a obiectivelor pe care le urmărește. Este de competența instanței de trimitere să definească aceste obiective și să stabilească dacă calea de atac în discuție în litigiul principal îndeplinește aceste obiective.” (s.n. – M.M.-B.)

Redau și câteva paragrafe din Concluzii, pentru a vă deschide apetitul:

95. Prin urmare, se pare că articolul 21 alineatul (2) din Legea nr. 554/2004 ar putea prezenta unele obstacole în respectarea cerințelor efectivității care, în contextul căilor de atac, sunt de asemenea consacrate de articolul 47 primul paragraf din cartă. Această prevedere impune în mod expres să existe „o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești”. Prin urmare, articolul 47 cuprinde nu numai dreptul de acces la instanțele judecătorești(50) (în sensul strict al accesului, și anume posibilitatea de a sesiza instanța), dar și cerința ca accesul respectiv să conducă la o cale de atac efectivă(51) (în sensul că, în realitate, va exista o oarecare revizuire), în acest din urmă sens suprapunându‑se cu principiul general al protecției jurisdicționale efective, prezent de asemenea în articolul 47(52).

96. În sfârșit, natura discutabilă a căii de atac prevăzute de articolul 21 alineatul (2) din Legea nr. 554/2004 este de asemenea destul de clar demonstrată de situația de fapt din prezenta cauză. Nici măcar după depunerea a trei cereri de revizuire în temeiul acestei prevederi, doamna Călin nu a reușit să obțină restituirea sumei plătite cu titlu de timbru de mediu. Merită subliniat că acest lucru nu este urmarea faptului că fondul cauzei nu i‑ar fi fost favorabil. Singura hotărâre pe fond pronunțată vreodată în revizuire în cauza sa i‑a dat dreptate. Ea a nu a putut profita însă de această soluție din cauza (ne)aplicării termenului de introducere a cererii de revizuire. În același timp, această cauză mai demonstrează că acea cale de atac încalcă în mod semnificativ principiile securității juridice și stabilității dreptului și a raporturilor juridice, a căror importanță a fost afirmată cu claritate și de jurisprudența Curții(53).

D. Alternativele

97. Se spune adesea că drumul spre iad este pavat cu bune intenții. Intenția aparentă a legiuitorului național de a asigura o aplicare efectivă a dreptului Uniunii la nivel național nu poate fi decât de lăudat. Cu toate acestea, rămâne într‑adevăr deschisă discuția dacă modalitățile alese pentru atingerea acestui scop sunt unele optime. Efectivitatea dreptului Uniunii nu poate fi asigurată prin dispute judiciare nesfârșite, care rulează în bucle continue de rejudecări.

98. Dacă instanța națională, care cunoaște la nivel aprofundat dreptul și procedura națională, ajunge la concluzia că procedura de revizuire în temeiul articolului 21 alineatul (2) din Legea nr. 554/2004 nu îndeplinește cerința efectivității, astfel cum a fost descrisă în secțiunea anterioară, atunci apare, cu o importanță crescută, problema soluțiilor alternative de obținere a restituirii impozitelor și taxelor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii. În intenția de a sprijini instanța națională, dorim să adăugăm următoarele observații finale.

99. Poate fi util să arătăm pentru început că obligația de a nu percepe taxe precum cea în discuție în litigiul principal a fost stabilită de jurisprudența Curții cu destul de mult timp în urmă, în ceea ce privește nu doar România(54), ci și alte state membre(55). Din acest punct de vedere, s‑ar putea sugera că pare oarecum artificială discuția dacă obligația de restituire a taxei în discuție a apărut în urma hotărârii Curții în cauza Manea sau în urma celei în cauza Budișan și din care dintre aceste două hotărâri s‑ar naște obligația de revizuire.

Și nota de subsol 63:

63 Se poate menționa pur și simplu că mai multe sisteme naționale de răspundere a statului pentru încălcările judiciare impun ca nelegalitatea să fie de o anumită gravitate, dar, în același timp și în mod implicit, nu și epuizarea tuturor căilor de atac judiciare. Ar putea exista situații în care, indiferent de motiv, nu au fost epuizate căile de atac, însă încălcarea legii tot este suficient de gravă pentru a angaja răspunderea statului. De exemplu, ne putem imagina o hotărâre a unei instanțe de prim grad de jurisdicție care a fost obținută prin fraudă sau prin corupție și împotriva căreia partea prejudiciată nu a introdus nicio cale de atac, întrucât la acel moment nu cunoștea această împrejurare. Însă, dacă partea respectivă ia cunoștință despre corupție ulterior, poate chiar după ce termenul obiectiv de rejudecare a expirat, răspunderea statului ar fi exclusă dacă o asemenea hotărâre a încălcat și dreptul Uniunii? De asemenea, ce se întâmplă în cazul unei decizii administrative definitive care nu a fost atacată în fața unei instanțe, dar care a fost întemeiată pe o legislație națională care s‑a dovedit mai târziu incompatibilă cu dreptul Uniunii? O parte care pretinde că a suferit un prejudiciu ca urmare a acestei decizii administrative este împiedicată să introducă o acțiune în răspunderea statului pentru motivul că nu a contestat această decizie în fața instanței, dacă decizia administrativă însăși era definitivă?

:: concluzii AG

***

14 decembrie 2018, 10 pm: Precizări AGCJUE – Radu Canțăr:

Apreciez ca fiind obiectivă și fidelă relatarea dezbaterii prilejuită de cauza C-676/17 Calin. Găsesc însă necesar să formulez două amendamente care vizează mai degrabă completări ale celor redate. La prima întrebare am raspuns la întrebarea președintelui completului de judecată în mod negativ, iar la ultima întrebare am precizat că cele susținute de Comisie în cadrul ședinței sunt contrazise chiar de nota de subsol nr. 2 din observațiile scrise depuse de CE în cauză. Pe aceasta cale felicit JURIDICE.ro pentru interesul manifestat față de cauzele aflate pe rolul CJUE în care România este parte și îmi doresc ca acest demers să continue și să ofere publicului interesat o radiografie cât mai concisă a modului în care Romania este reprezentată în fața CJUE și problemelor de drept supuse analizei instanței UE.

***

14 decembrie, 7:30 am: În data de 28 noiembrie 2018 a avut loc pe rolul Curții de Justiție ședința în cadrul trimiterii preliminare C-676/17 Călin referitoare la conformitatea cu dreptul Uniunii incident a celor stabilite de ÎCCJ în hotărârea prealabilă nr. 45/2016.

Această hotărâre prealabilă a fost criticată de mine în nr. 4/2017 al Pandectelor Române apărut în data de 31 august 2017: ÎCCJ. Decizia nr. 45/2016. Dezlegare prealabilă. Termenul în care se poate formula cererea de revizuire pentru lipsă conformitate cu dreptul Uniunii. Posibila neconformitate cu dreptul Uniunii?

Apoi, în data de 1 decembrie 2017 a ajuns pe rolul Curții de Justiție de la Curtea de Apel Ploiești următoarea întrebare preliminară: Art. 4 alin. 3 TUE care se referă la principiul cooperării loiale, art. 17, 20, 21 şi 47 din Carta Drepturilor Fundamentale, art. 110 TFUE[,] principiul securităţii juridice, principiul echivalenţei[,] efectivităţii decurgând din principiul autonomiei procedurale pot fi interpretate ca opunându-se unei reglementări naţionale, respectiv art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, astfel cum a fost interpretată prin decizia nr. 45/2016 a ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căreia termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 este de o lună şi curge de la data comunicării hotărârii definitive, supuse revizuirii?

Cauza a fost repartizată Camerei a patra, cu Avocat general Michal Bobek care a anunțat că va prezenta concluziile în data de 5 februarie 2019.

La ședință, revizuenta, doamna Călin nu a fost reprezentată și nici prezentă (probabil că nu a știut de posibilitatea de a obține ajutor public judiciar direct de la CJUE – și cum instanța de trimitere nu a știut să o informeze cu privire la astfel de aspecte … sau nu a avut obligația să o facă … și cum o astfel de informație nu poate fi găsită nici pe pagina UNBR – sau cel puțin n-am reușit eu să găsesc această informație pe pagina UNBR … )

Prezenți au fost Comisia Europeană (cu trei reprezentanți) și Agentul Guvernamental al României (doi reprezentanți).
Urmează să rezum așa cum am apucat să-mi notez – regretând că nu există nici măcar acces la înregistrarea audio a ședinței pe pagina Curții – pledoaria Agentului Guvernamental, pledoaria Comisiei Europene, precum și întrebările adresate și răspunsurile astfel primite.

I. Pledoaria Agentului Guvernamental al României

Agentul Guvernamental arată, în primul rând, faptul că, în conformitate cu articolul 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și considerentele deciziei ÎCCJ, de principiu orice încălcare a dreptului Uniunii este de natură să constituie un motiv de revizuire iar hotărârile interpretative CJUE fac corp comun cu norma interpretată și de aceea o hotărâre CJUE implică un motiv de revizuire dar sfera este mult mai restrânsă. Aceasta este deoarece trebuie avut în vedere caracterul extraordinar al revizuirii precum și autoritatea de lucru judecat.

Pentru a fi admisibilă revizuirea nu prezintă importanță invocarea anterioară, dar partea trebuie să fi invocat dreptul subiectiv protejat de dreptul Uniunii, nefiind totuși permisă pe calea revizuirii o recalificare a faptelor deja stabilite, o invocare de fapte noi, și nici schimbarea cauzei.

Revizuirea se poate întemeia pe norme de drept UE indiferent de invocarea lor anterioară, dar e necesar ca la acel moment dreptul Uniunii să fi fost în vigoare.

Apoi, în ceea ce privește termenul de introducere, Agentul Guvernamental arată că ÎCCJ a avut în vedere, drept resursă interpretativă, intenția legiuitorului și decizia CCR incidentă având în vedere omisiunea legiuitorului de a pune în acord legea cu decizia CCR.

Pentru Agentul Guvernamental este evident că intenția a fost ca acest termen să curgă de la momentul în care decizia se comunică, Curtea Constituțională stabilind că momentul de la care curge termenul era în regulă, numai că exista o redactare defectuoasă iar Noul Cod de procedură civilă a soluționat această exprimare deficitară.

În al treilea rând, se arată că procedura revizuirii în administrativ nu a avut niciodată în vedere posibilitatea repunerii în discuție a unor hotărâri definitive ca urmare a unei contradicții cu norme de drept UE așa cum au fost ele interpretate ulterior de către CJUE – și se trimite la punctul 96 din HP 45/2016, și de aceea ÎCCJ a arătat că e nevoie de un termen și că evident că nimic nu se opune ca motivul de revizuire să reprezinte chiar o nouă hotărâre CJUE, dar această probabilitate este foarte mică.

În al patrulea rând, nu există o echivalență cu alte norme din sistemul de drept românesc, aceste dispoziții fiind chiar mai favorabile decât cauzele de revizuire pentru încălcarea dreptului național și se neagă cele susținute de Comisia Europeană în punctele 27-33 cu privire la o eventuală echivalență cu sistemul de rambursare al impozitului ce e colectat fără a fi datorat.

În al cincelea rând, nu există o echivalență nici cu motivul de revizuire din Codul de procedură civilă existent la art. 509 alin. (1) pct. 11 deoarece, contrar celor susținute de Comisie la punctul 31, hotărârile preliminare ale Curții de Justiție au efect retroactiv pe când hotărârile Curții Constituționale nu au un astfel de efect. De altfel, dacă termenul ar curge la fel, numărul hotărârilor definitive care ar putea fi revizuite ar fi unul nedeterminat și totodată fără limită în timp.

În al șaselea rând, dacă ar fi să avem o echivalență cu deciziile CCR am fi nevoiți să avem momente diferite, un moment pentru pentru argumentul referitor la încălcarea normelor de drept UE, și un altul pentru situația în care ar apărea hotărârea CJUE. Se încalcă astfel intenția legiuitorului.

În al șaptelea rând, referitor la procedura de rambursare, nu avem echivalență deoarece în cazul respectivei proceduri se condiționează rambursarea de existența unei hotărâri judecătorești prin care să se constate nelegalitatea.

In fine, pentru taxa de mediu, avem OUG nr. 52/2017 prin care s-a instaurat o procedură administrativă simplificată inclusiv pentru taxa plătită de doamna Călin. Astfel, și doamna Călin putea să introducă o astfel de cerere și de aceea obiectul litigiului capătă, pe cale de consecință, o valență mai degrabă teoretică.

În concluzie, Guvernul are onoarea să arate Curții că această procedură precum a fost detaliată în HP 45/2016 respectă principiile echivalenței și efectivității.

II. Întrebare spontană președintele completului de judecată, diferit de judecătorul-raport pe această cauză, domnul Vilaras:

Spuneți că revizuirea este posibilă 1 lună după. Deci avem o hotărâre definitivă în 2017 și CCR se pronunță în 2018 iar de atunci, din 2018, curge termenul de 1 lună. Întrebarea e simplă. O persoană poate să introducă o cerere într-o lună de la data deciziei CCR, dar dacă avem o decizie CJUE, acest principiu este sau nu aplicabil?
Da sau Nu? Vă rog să-mi răspundeți cu Da sau Nu, nu am nevoie de o nouă pledoarie. Da sau nu?

Răspuns Agentul Guvernamental: Dacă persoana interesată să ceară revizuirea e parte în litigiul de pe rolul Curții de Justiție care a condus la apariția hotărârii CJUE … (apoi nu am mai apucat să scriu – n.n)
Replică Președintele Completului: Deci vreți să spuneți că doar persoana care era parte în trimiterea preliminară? Dar nu e posibil așa … nu e logic … trebuie să simplificăm lucrurile …. (apoi nu am mai apucat să scriu – n.n.)

III. Pledoaria Comisiei Europene în limba de procedură română

În primul rând, Comisia arată că întrebarea privește accesul justițiabililor la o cale de atac care în principiu ar trebui să aibă caracter excepțional fiind vorba de o procedură extraordinară. De asemenea, în hotărârea C-69/14 s-a stabilit că revizuirea nu e impusă de dreptul Uniunii.

Apoi, în 2010 Curtea Constituțional a declarat neconstituțional acel termen prevăzut de Legea nr. 554/2004. Din 2010, de atunci și până acum, legiuitorul a lăsat un recurs (sic!) în revizuire fără a fixa un termen. Pe de altă parte, articolul 129 din Constituție stabilește că mijloacele de atac sunt cele prevăzute de lege – și Comisia subliniază principiul constituțional astfel protejat ce cere ca normele să stabilească condiții accesibile și previzibile. Dar în lipsa unei acțiuni a legiuitorului, termenul a fost fixat pe cale pretoriană iar legalitatea acestui termen este acum în discuție din perspectiva dreptului Uniunii.

În al treilea rând, și față de motivele de revizuire prevăzute în Codul de procedură civilă, cel existent în Legea nr. 554/2004 are o acceptațiune foarte largă iar întrebarea este de ce unui recurs în revizuire atât de larg i se impune de ÎCCJ un termen atât de restrâns. Acest termen trebuie discutat prin prisma principiului echivalenței.

Din perspectiva principiului echivalenței, este incorectă afirmația Guvernului României la punctul 29 din Observațiile scrise potrivit căruia nu ar exista un caz sau motiv de revizuire echivalent. Revizuirea pentru apariția unei decizii CCR este posibilă în România indiferent dacă neconstituționalitatea a fost sau nu discutată în cauza pendinte [așa a susținut Comisia Europeană expressis verbis – n.n.]

În al patrulea rând, și referitor la punctul de plecare al termenului, Guvernul României susține că termenul e conform cu dreptul Uniunii deoarece răspunde nevoii de securitate juridică, susținând că orice alt mod de calcul ar echivala cu un termen sine die. Dar recursul în revizuire prevăzut pentru apariția unei decizii CCR dă naștere la numeroase cereri în revizuire chiar în aceeași cauză.

În concluzie, Comisia consideră că ar fi inadmisibil ca termenul să înceapă să curgă la două momente diferite, adică de la un moment în cazul apariției unei decizii CCR, și de la un alt moment în cazul apariției unei decizii CJUE, din perspectiva echivalenței.

IV. Runda oficială de întrebări și răspunsuri

4.1. Întrebare pentru Agentul Guvernamental de la doamna judecător – raportor Jürimäe

Domnule Canțăr, să ne întoarcem la cazul concret, avem hotărârea primei-instanțe din data de 14.05. 2014. Nu a ales să introducă o cale de atac sau nu e prevăzut de dreptul românesc?

Răspuns: Nu a contestat decizia deși exista o cale de atac.

Apoi, în data de 17/08/2016 cererea în revizuire a fost respinsă ca fiind tardiv introdusă din cauza deciziei ÎCCJ apărută în Monitorul Oficial în data de 23 mai 2017. Dar care era termenul aplicabil înainte de dezlegarea prealabilă?

Răspuns: Având în vedere decizia CCR care a amputat partea cu termenul …

Aștept un răspuns simplu.

Răspuns: Am avut o divergență jurisprudențială cu privire la termen, am avut un vid legislativ, iar ÎCCJ …

Deci până la decizia ÎCCJ, care era termenul?

Răspuns: 15 zile de la comunicare.

Deci avem termene procedurale aplicate retroactiv. Cum e posibil?!?!

Răspuns: Nu am avut o aplicare retroactivă, decizia ÎCCJ a venit să clarifice …

Avem cererea în revizuire introdusă în august 2016 și decizia ÎCCJ a început să producă efecte în data de 23.05.2017. Cum e posibil atunci ca această decizie să fie aplicabilă în acest caz?

Răspuns: Nu aveam un termen, instanțele aplicau termenul în funcție de alte orizonturi … Curtea de Apel București aplica un termen de 1 lună chiar înaintea deciziei ÎCCJ.

4.2. Întrebările Avocatului general Bobek:

4.2.1. Pentru Comisia Europeană:

Referitor la echivalență, ați putea dezvolta, când vă vine rândul, prin raportare la hotărârea Marii Camere de acum o lună, C-234/17 și mai precis să arătați maniera în care cele statuate de Marea Cameră acolo nu vă invalidează susținerea pe care ați făcut-o?

4.2.2. Pentru Guvern:

Să clarificăm. Ați susținut că ar fi putut să ceară restituirea taxei pe cale separată. Dar nu susțineți faptul că litigiul ar fi rămas fără obiect? Adică faptul că doamna Călin și-a recuperat taxa?

Răspuns: Susținem că nu a apelat la calea prevăzută de noua legislație.

Nu trebuie să ghicim motivele de ce doamna Călin nu a mai apelat și la această cale …
Referitor la faptul că în România era un haos înainte de apariția deciziei ÎCCJ așa că ce e rău în a o aplica … constat că avem efect obligatoriu diferit .. adică de la momentul pronunțării deciziei ÎCCJ în cauza care a condus la apariția sesizării ÎCCJ, și de la momentul publicării în Monitorul Oficial … pentru toate celelalte cauze. Există cumva o explicație pentru această diferență de cam 6 luni? Nu că ar fi pertinent pentru această cauză, dar sunt curios.

Răspuns: Probabil a fost dificilă redactarea.

Am două căi de atac extraordinare pentru a recapitula:
– revizuirea de drept comun – termenul începe să curgă de la momentul în care apare un element nou
– revizuirea prevăzută de art. 21 (2) L 554/2004 – nu are sens, deoarece dacă vrei revizuire pentru element nou, dar aplici un termen diferit … Sau e vorba de fapt de o cale de atac extraordinară care de fapt devine ordinară din moment ce aplici un termen care curge de la momentul comunicării hotărârii pe care dorești să o ataci?

Răspuns: Mecanismul L 554/2004 nu are corespondent în dreptul comun. Nu putem avea un paralelism exact deoarece decizia CCR produce efecte numai pentru persoana care a invocat excepția și atunci când nu s-a suspendat. Deci avem ex nunc erga omnes și ex tunc doar inter partes. Pe când în cazul hotărârilor CJUE avem ex tunc erga omnes.

Deci în cazul revizuirii pe L 554/2004 justițiabilul se duce la aceeași curte, la o lună maxim de la comunicarea hotărârii, și-i cere încă o dată să judece, dar de data aceasta să-și facă tema cum trebuie. Care sunt totuși șansele ca de data aceasta, în revizuire, aceeași instanță de același grad să spună că s-a judecat eronat anterior prin raportare la dreptul Uniunii? Sunt uimit!

Să trecem mai departe. Referitor la punctele 10 și 11 ca motive de revizuire de drept comun, și care sunt disponibile numai pentru persoanele care au introdus fie o excepție pe rolul CCR, fie o cerere pe rolul CEDO, puteți să-mi confirmați că această revizuire în cazul apariției unei decizii CCR este posibil să fie introdusă doar de persoana care a fost parte și în decizia CCR? Comisia susține cu totul altceva!

Răspuns: Da! Confirm!

(a mai urmat o întrebare referitoare la răspunderea Francovich dar nu am apucat să o notez suficient de clar – n.n.)

A urmat apoi răspunsul Comisiei la întrebarea adresată  de Avocatul General Bobek expres Comisiei, și redată de mine mai sus.

Răspuns Comisie: Comisia a evidențiat în pledoaria sa asemănările dintre deciziile CJUE și deciziile CCR, și nu dintre deciziile CEDO și deciziile CJUE. Deci Comisia nu a făcut o paralelă între dreptul Uniunii și dreptul așa cum e decis de CEDO. În plus, și spre deosebire de cauza C-234/17, Comisia nu a cerut să se extindă la ceva ce nu exista anterior la nivel național prevăzut.

Intervenție Bobek: Dar decizia CCR apare după ce o cauză este finalizată ca motiv de revizuire. Pe când o hotărâre CJUE interpretativă este dată când cauza este încă pendinte, deloc finalizată. De asemenea, decizia CCR are efect doar inter partes, așa apare din Codul de procedură civilă.

Răspuns Comisia: Precum am arătat în punctul 5 din Observațiile scrise și mai ales la nota de subsol nr. 2, deciziile CCR produc efecte inclusiv în alte cauze în care a fost invocată neconstituționalitatea și chiar dacă această invocare nu a fost admisă. Nu excludem, de asemenea, că se pot revizui și cauze definitive în care nu a fost invocată neconstituționalitatea dar asta rămâne pentru instanța națională să verifice dacă în anul 2016 aceasta era situația.

Intervenție judecătorul S. Rodin: Deci în realitate o decizie CCR reprezintă un element nou ce poate fi invocat pentru o revizuire chiar dacă persoana nu a invocat acest aspect?

Răspuns Comisia Europeană: O mică precizare: Curtea Constituțională vorbește de efect erga omnes.

Judecător: Dar avem facta praeterita ….

V. Replicile finale

Agentul Guvernamental: Nu se încalcă echivalența deoarece la revizuirea pentru dreptul Uniunii avem aceleași posibilități ca și în cazul CEDO și CCR. Iar referitor la nota de subsol nr. 2 prezentă în Observațiile scrise ale Comisiei Europene, nu avem efect retroactiv al deciziilor CCR.

Comisia Europeană: Referitor la OUG nr. 52/2017, o mică precizare. În temeiul lui art. 3 din OUG nr. 52/2017 nu e clar dacă doamna Călin ar fi putut să introducă o astfel de cerere administrativă având în vedere că doamna Călin avea o procedură în curs în instanță.

dr. Mihaela Mazilu-Babel

Abonare newsletter

JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week