Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Proiect UNBR JUST ACCESS
Print Friendly, PDF & Email

În premieră la TNB, piesa premiată de UNITER a procurorului-dramaturg Daniel Oltean: „50 de secunde”… cât o viaţă intrată la apă!

16.12.2018 | JURIDICE.ro

Daniel Oltean, procuror DIICOT și teatrolog, a oferit o piesă UNITER-ului, pentru concursul Cea mai buna piesă românească a anului 2017, și, cu această ocazie, Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București, piesa românească ce a câştigat concursul, spectacol capabil să suscite un interes deosebit.

Titlul piesei este 50 de secunde, iar premiera a avut loc pe 13 și 14 decembrie 2018, la Sala Atelier, în regia lui Eugen Gyemant.

Cu o frazare simplă, nervoasă și percutantă, cu o privire ce scrutează dincolo de palpabil și de cotidian, 50 de secunde surprinde lupta de idei, zbuciumul de a-ți înțelege propriile accidente existențiale atunci când apar. Doi bărbați se analizează, în timpul desfăşurării unei anchete. Unul și-a ucis mama, vrea să recunoască asta și să se termine cât mai curând, celălalt vrea să afle adevărul, sau adevăratul făptaș, sau condițiile ce au condus la abominabila faptă. Cei doi bărbați se studiază și se investighează reciproc, deși numai unul are dreptul legal s-o facă. Rezultatul este imprevizibil!…

Autorul-procuror este când cel care investighează, cu privire atentă, zbuciumul ființei din fața sa, când psihologul frământat de propriile întrebări, apoi dramaturgul ce le pune în frază. Răspunsul, neașteptat!

Spectacolul „50 de secunde” este o investigație lucidă și tandră asupra minții umane, un spectacol despre ce se întâmplă în noi, atunci când nu suntem atenți, și despre grija pe care trebuie să o purtăm gândurilor noastre.

În biroul unui procuror criminalist, ancheta este în plină desfășurare. Asta deși, din punct de vedere juridic, totul este limpede, iar cazul ar putea fi trimis deja în judecată. Cel puțin, asta spun documentele, probatoriul, procedura penală…

Cu toate astea, un procuror se încăpățânează să deslușească mecanismele întortocheate ale minții unui tânăr care și-a recunoscut deja vina. Întrebarea este: de ce? Cazul e soluționat, dosarul de probe e complet, faptele sunt clare, iar declarațiile lămuresc totul.

Însă, dincolo de administrarea probelor, rămâne întâlnirea dintre doi oameni și poveștile lor, pentru că nu întotdeauna victimele sunt doar cele menționate în procesul-verbal…

Cu pasiune pentru detalii și inspirat de fapte reale, Daniel Oltean, un autor cu totul special (procuror, teatrolog și absolvent de scriere dramatică), privește oamenii cu atenție, cu duioșie și înțelegere, făcând o expertiză dramaturgică amănunțită a tuturor incertitudinilor noastre. Împreună cu actorii din distribuție, regizorul Eugen Gyemant (aflat la prima sa montare la TNB) asamblează scenele de neliniște, umor, poezie, cinism și frici nerecunoscute într-un puzzle pe care trebuie îl completăm singuri. Pentru că piesele-cheie se ascund în spatele cuvintelor, într-o lume în care iubirea pare să nu mai fie de ajuns.

Spațiul de joc creat de scenografa Maria Nicola recompune tabloul unui birou de investigaţii cu peste 100 de spectatori-martori, dar ar putea fi și tribunal, salon de spital ori sală de autopsie.

Ritmul alert al spectacolului se construiește din tensiuni, emoții puternice și secvențe scurte, contrastante, care descriu aproape filmic relațiile umane, între fiu și mamă, inculpat și procuror, între oameni și singurătățile lor, între fiecare dintre noi și gândurile care ne copleșesc.

Un spectacol relevant despre labirintul surprinzător al minții, despre empatie, singurătate și despre punctele de sprijin pe care le căutăm în alții, atunci când în noi totul se destramă.

Daniel Oltean, născut în 1974 la Târgu Mureș, este absolvent de drept și filosofie, de teatrologie și scriere dramatică. Un autor special. Cu un traseu profesional inedit. Din 1996 este procuror DIICOT în Târgu Mureș. A fost dramaturg de spectacol pentru „Piatra” de Marius von Mayenburg, regia Theodor-Cristian Popescu și pentru „Offline”, regia Laurențiu Blaga (Teatrul Național Târgu Mureș, 2018), precum și consultant de spectacol („Punct triplu”, regia Bogdan Georgescu, Teatrul Național Târgu Mureș, 2014) și coautor al textului dramatic pentru spectacolul „Mutanții” (coordonat de Ștefan Peca, regia Ovidiu Caița, Teatrul Studio, Târgu Mureș, 2016).

Dau viață complicatului joc ce se desfășoară preponderent în labirintul surprinzător al minții, actorii: Alexandru Voicu (fiul), Lucian Iftime (procurorul criminalist) și Diana Dumbravă (mama). Scenografia: Mara Nicola. Muzica originală: Alexei Țurcan. Regizorul Eugen Gyemant, aflat la prima sa montare la TNB, vă invită să vă descoperiți într-unul din aceste personaje; sau, pe rând, în toate trei…

Următoarele reprezentații ale spectacolului „50 de secunde” sunt programate la Sala Atelier a TNB pentru zilele de:
– miercuri, 19 decembrie 2018, ora 20:00;
– vineri, 4 ianuarie 2019, ora 20:00.


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.