Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro
Print Friendly, PDF & Email

Participarea Procurorul general Augustin Lazăr la Conferința europeană Impactul Regulamentului UE privind instituirea Parchetului European

17.12.2018 | JURIDICE.ro
Abonare newsletter

Vineri, 14 decembrie 2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că prof. univ. dr. Augustin Lazăr, procuror general, a participat la deschiderea Conferinței europene Impactul Regulamentului UE privind instituirea Parchetului European (EPPO) la nivelul autorităților naționale ale Statelor Membre UE participante, potrivit unui comunicat.

Evenimentul  s-a desășurat în perioada 13 – 14 decembrie 2018 și este organizat în cadrul proiectului „Promovarea protecției intereselor financiare ale UE prin susținerea acțiunilor Statelor Membre și ale instituțiilor europene în tranziția către Parchetul European”, implementat de Direcția Națională Anticorupție, cu sprijinul Asociației Române de Cercetare a Dreptului Penal European.

În alocuțiunea susținută, prof. univ. dr. Augustin Lazăr a arătat că Ministerul Public s-a implicat în actualul demers de operaționalizare a EPPO și s-a declarat convins că la prima evaluare a acestui nou organ al UE, în 2022, rezultatele obținute vor fi importante.  Ulterior acestei etape, procurorul general al PÎCCJ a precizat că este necesar să se treacă la extinderea competenței Parchetului European și la celelalte tipuri de infracțiuni la care face referire art. 86 alin. (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene: infracțiunile grave de natură transfrontalieră și cele care afectează mai multe state membre.

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate