JURIDICE SELECTED
 
Print Friendly, PDF & Email

Avocatura ca afacere și ca industrie. Tournament of Lawyers. The Transformation of The Big Law Firm de Marc Galanter și Thomas Palay
18.12.2018 | Alexandru CUCU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Alexandru Cucu

Alexandru Cucu

Despre avocații americani[1] și felul în care s-au adaptat aceștia la mediul social prin instituționalizarea unei forme de organizare sui generis – firma[2] de avocatură mare (the big law firm) -, veți afla pe îndelete din cartea lui Marc Galanter și a lui Thomas Palay, Tournament of Lawyers. The Transformation of The Big Law Firm[3]. Lucrarea urmăreșe cu erudiție istoricul felului în care se practică dreptul, în special avocatura, în America de la 1870 până în momentul publicării cărții, 1991. Înainte de 1870, birourile de avocați nu aveau un personal numeros. După această perioada, societățiile de avocați au crescut într-un ritm uimitor, culminând cu perioada de aur a acestora din anii 1960.

Autorii oferă o explicație pentru creșterea aceasta exponențială. Avocații asociați[4] sunt supuși unui turnir/campionat (tournament of lawyers) pentru a accede la statutul de partener, iar o asemenea „probă de foc”, care variază între 3 și 7 ani, este un factor ce stimulează creșterea exponențială a societăților de avocatură. „Metoda Cravath” de recrutare a proaspeților absolvenți din facultățile de drept de top și de „ademenire” a acestora cu statutul de partener a fost o mișcare ce a influențat decisiv alura instituțională a profesiei. Majoritatea societăților mari adoptau acest fel de a recruta. Astfel, acest sistem era profitabil pentru cei din vârf și paternalist față de cei care nu izbuteau să acceadă la rangurile superioare. De asemenea, sistemul reproducea o elită anglo-saxonă protestantă, excluzând în general femeile și minoritățile și adesea discriminându-i pe catolici și evrei (p. 39).

Practica avocațială a „avocaților de criză” (de litigii) versus „avocații consultanți” nu era despărțită înainte de apariția firmelor mari de avocatură, de fapt litigiile erau principala activitate, însă odată ce au proliferat aceste firme, rolul central a fost luat de consultanță și de prevenirea litigiilor. Lucrând cu „capitaliști mari” (adică având drept clienți organizații economice de mari dimensiuni), aceste firme ofereau servicii complexe pe bază regulată, din care litigiul propiu-zis era doar partea de sus a aisbergului. În mai mult de jumătate din litigiile în care erau prezenți avocații din firmele mari, în instanțele din anii 60, aceștia reprezentau pârâții (ceea ce înseamnă că avocații din firmele mari încercau să rezolve problema juridică fără să ajungă în instanță). Aceasta a determinat și o schimbare a stilului de avocatură în instanță: dacă ”avocatul vechi” folosea un discurs înflorit retoric și fluvial, „avocatul nou” folosea un discurs mai tehnic și proaspăt, în același timp fiind scurt și la obiect.

Dacă e să definim dreptul ca „un aparat tehnic și rațional ce este transformat în continuu în perspectiva unor calcule eficiente, golit fiind de orice conținut sacru”[5], atunci peisajul firmei de avocatură pare să se încadreze ca o mânușă în parametrii definiției. Mare parte a profesioniștilor dreptului împărtășea această viziune despre drept. După anii 1960, această viziune instrumentală și „secularizată” a dreptului a fost contestată în lumea academică de mai multe curente ca: teoriile feministe despre drept, studiile critice despre drept (critical legal studies), mișcarea consevatoare de tip The Federalist Society, drept și economie, ori drept și sociolgie. Astfel de viziuni pluraliste au fost în vogă în lumea academică a aniilor 1970-1980. Aceste corpuri doctrinare par la ani lumină distanță de practica cotidiană a practicanților care este preocupată în principal de tactici, onorarii și compromisuri.

În anii 1970, acest mediu a fost supus unui tensiuni crescute, însă sistemul de tip campionat a rămas dominant. Fiind o perioadă de recesiune economică la nivel mondial, competivitatea și imprevizibilitatea au crescut. Iar societățiile mari de avocatură au răspuns prin recompensarea partenerilor ce aduc clienți noi (rainmakers). Sub vechiul regim, toți partenerii primeau același venit, sub cel nou veniturile erau diferențiate; însă colegialitatea și paternalismul au făcut loc unei etici antreprenoriale. Antreprenorialismul a făcut mai dificilă integrarea avocaților nou recrutați, dar în același timp a dus la creșterea cererii de tineri asociați. În plus, noua piață si cerințele organizaționale au dus la cooptarea de noi angajați neavocați cu abilități financiare, tehnologice ori manageriale.

Revenind la creșterea exponențială, aceasta înseamnă că numărul avocaților va trebui să crească inevitabil cu o cotă procentuală constantă. Iar o firmă care nu crește va fi forțată să se restructureze ori să se transforme, altfel va eșua. Un avocat, ca orice alt producător, combină capital și muncă acumulate în timp. Însă capitalul avocatului, spre deosebire de cel al producătorului de automobile, constă în capital uman. Capitalul unui avocat constă din patru tipuri de bunuri (assets): înzestrarea sa cu inteligență, educația sa generală, educația sa juridică și aptitudinile care țin de experiență, reputație și relația sa cu clienții. Surplusul de capital care apare la unii avocați face ca aceștia să aibă nevoie de ajutoare, acest lucru facilitând spațiul propice pentru comportamente colaborative[6] între avocați – concretizat la nivel organizațional într-o firmă. O firmă unde ierahia este clar stabilită și conducerea este una autoritară. Sau, cum plastic le-a numit cineva, aceste firme sunt „mecanisme de făcut bani în care tânărul avocat este introdus ca un pinion nou uns într-un mecanism bine pus la punct” (v. n 57 de la p. 16). În 1950, erau 38 de firme de avocatură în Statele Unite cu peste 50 de avocați fiecare și peste jumătate din acestea erau în New York. În 1985, erau 508 firme cu mai mult de 50 de avocați. Cea mai mare firmă în 1968 avea 169 de avocați, iar în 1988 cea mai mare avea 962. Odată cu creșterea aceasta s-a intensificat și nivelul de competivitate. Aceste firme sunt orientate spre profit și organizate ca o afacere. Astfel, mecanismele ce aveau ca rol protejarea competiției intraprofesionale, precum onorariile minimale[7] ori interdicția de a face publicitate[8] au fost abandonate. Există și alte variante mai puțin ierarhice, ca ceea ce autorii numesc „firme life-style”. Acestea au o politică ce nu accentuează recompensele monetaeă într-o manieră exagerată, combinându-le cu programe flexibile, muncă part-time, timp liber pentru muncă pro bono, ori implicare politică și perioade sabatice. Una dintre aceste firme este Andrerson, Russel, din New York cu 76 de avocați, ce nu încurajează competiția internă, ci încurajează angajamentul participativ și colaborarea, reducând până și ierahia între parteneri și asociați.

Combinând metode calitative cu cele cantitative, acest studiu radiografiză nivelul organizațional al unei profesii juridice intrigante și dificile – avocatura. Aflat la granița literaturii despre drept și economie (law and economics) și drept și sociologie (law and sociology), descrie detaliat felul în care juriștii americani s-au adaptat mediului și cum au schimbat felul de a profesa, destul de diferit față de predecesorii lor. Aceste transformări se reflectă și în cultura populară, unde firma mare de avocatură este evocată și portretizată în seriale de televiziune ca Suits (2011- ) ori Better Call Saul (2015- ), ori mai vechi ca L.A. Law (1986-1994).


[1] Lucrarea clasică ce studiază despre profesile juridice din punctul de vedere sociologic fie el weberian, marxist, ori în maniera lui Durhkeim este Richard E. Abel, American Lawyers, Oxford University Press, New York, Oxford, 1989.
[2] Voi folosi pe parcursul textului ca sinonime cuvintele firmă și societate de avocați.
[3] Disponibil aici și aici.
[4] Folosesc aici avocați „asociați” în sensul termenului american „associates”, care se utilizează și în lexicul marilor firme de avocatură din România, și nu conform sensului din Legea organizării profesiei de avocat. Avocații asociați, așa cum îi definește legislația din România, sunt „partenerii”, în schimb „associates” acoperă ceea ce legea noastră numește avocați colaboratori sau avocați salarizați în interiorul profesiei.
[5] Max Weber, Economy and Society. An Outline of Interpretative Sociology (ed. Guenther Roth, Claus Wittich), University of California Press, Berkeley, Los Angeles, London, 1978, p.895
[6] Felul în care colaborarea și competivitatea intră în coliziune este clar prezent la nivelul oricăror organizații, cele două elemente se află într-o relație dialectică, adioma relației dialectice dintre individ și societate.
[7] Goldfarb v. Virginia State Bar , 421 U.S. 773 (1975).
[8] Bates v. State Bar of Arizona, 433 U.S. 350 (1977).


Alexandru Cucu

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate