Studii, opinii, interviuri ⁞⁞ RNSJ ⁞⁞ ESSENTIALSPovestim cărţi
 
 
Opinii
Înregistrările video sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj, Timiş, Prahova şi Sibiu. Se acordă 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti, membrii UNELM şi notarii Camerei Notarilor Publici Bucureşti.
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Jurisprudență inedită CITR (24): care sunt condiţiile în care creditorii pot dobândi bunurile debitoarei?

20.12.2018 | Adrian Ștefan CLOPOTARI
Adrian Ștefan Clopotari

Adrian Ștefan Clopotari

A. Premisă

Rareori legile sunt proactive. Adeseori acestea gâfâie pe urma realităților sociale, pavând cărările nou descoperite de justițiabili. Cumpărarea bunurilor debitoarei de către creditori prin punerea creanței în contul prețului, în loc de plata în bani reprezintă un astfel de caz.

Prima dată a fost negarea, asta pentru că insolvența nu pomenește nicăieri de așa ceva. La ordinea de plată a creanțelor se face referire la fondurile încasate ca urmare a procedurii de valorificare și la cea de recuperare a creanțelor și la încasări. Ce fonduri se încasează dacă creditorul nu plătește prețul, ci doar i se radiază creanța din tabel? Apoi, dacă legea spune că bunurile se vând printr-un soi de licitație publică sau negociere directă, nu cumva ar trebui să se prevadă expres această modalitate de achiziție?

În a doua etapă a intervenit acceptarea. În fond, dacă insolvența se completează cu prevederile C. civ. și C. proc. civ., de ce nu? Dacă legea nu interzice, ea permite. Astfel, s-a reglementat expres darea în plată a bunurilor către creditori, ca măsură a reorganizării[1], precum și norma UNPIR privind imputarea taxei de 2% în situația în care creditorul cumpără un bun, punând creanța sa în contul prețului[2].

În a treia etapă au intervenit îndoielile. Dacă practica era statornicită în baza Legii nr. 85/2006, practicienii incluzând în regulamentele de valorificare, aprobate de creditori, dreptul acestora de a adjudeca bunurile prin punerea creanţei în contul preţului, art. 175 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 a sădit sămânţa discordiei: „(…) în toate cazurile, preţul bunurilor distribuite creditorilor în contul creanţelor nu va fi mai mic decât valoarea stabilită prin raportul de evaluare.” Asta înseamnă că dacă se prezintă creditorii la licitaţie iar preţul de strigare este inferior valorii de evaluare, aceştia nu le mai pot achiziţiona la acelaşi preţ ca ceilalţi ofertanţi? De ce s-a reglementat această limitare? Distribuirea bunurilor în contul creanţelor este o modalitate distinctă sau complementară de valorificare a bunurilor, pe lângă licitaţia publică sau negocierea directă? Mai este posibilă darea în plată a bunurilor înainte de momentul închiderii procedurii?

Am spicuit fărâmele de jurisprudenţă în vedera clarificării acestor chestiuni, ajungând în final la o explicaţie fluentă pentru aceste dileme.

B. Bunurile pot fi luate în plată de creditori în același condiții cu cele ale celorlalți ofertanți

1. Potrivit dispoziţiilor art. 342 din Legea nr. 85/2014, dispoziţiile acestei legi se completează cu normele Codului de procedură civilă, dar numai în acele situaţii în care legea specială nu cuprinde dispoziţii derogatorii, iar aplicarea prevederilor dreptului comun nu este incompatibilă cu specificul procedurii insolvenţei, câtă vreme ambele acte normative reglementează în fapt un ansamblu de norme de procedură.

2. În lipsa unor dispoziţii legale din legea insolvenţei – dispoziţii legale care să interzică intimatei, în calitate de creditor garantat adjudecarea bunului în contul creanţei sale, judecătorul sindic reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 850 alin. (2) C. proc. civ.[3], dispoziţii care permit unui creditor adjudecatar să depună creanţa sa în contul preţului.

3. Sub nicio formă însă nu se poate aprecia că adjudecarea bunului în contul creanţei poate fi considerată o dare în plată a imobilului către creditorul ipotecar, cu consecinţa încălcării de către lichidatorul judiciar a modalităţii de valorificare a activului aprobată de creditori, maniera proprie de interpretare de către contestator a instituţiei dării în plată reglementată de art. 1492 Cod civil nefiind împărtăşită de judecătorul sindic.

4. În opinia tribunalului, între lichidarea activului patrimonial ce se realizează în cadrul procedurii falimentului şi darea în plată nu se poate pune semnul echivalenţei, astfel încât să se ajungă la aplicarea concomitentă a normelor legale din două acte normative distincte ce reglementează proceduri distincte.

5. Întrucât vânzarea activelor unei societăţi falite se subordonează rigorilor Legii nr. 85/2014 şi voinţei creditorilor, care în cauză au hotărât prin procesul verbal AC organizarea a 2 licitaţii săptămânale la preţul de pornire, tribunalul apreciază că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 843 alin. (5) Cod procedură civilă[4] invocate de contestatorul creditor.

6. Dispoziţiile art. 175 alin. (3) din Legea insolvenţei nu sunt aplicabile în acest stadiu al procedurii insolvenţei, în condiţiile în care aceste dispoziţii legale vizează distribuirea bunurilor nevalorificate în cazul închiderii procedurii de faliment.

Decizie 65/2018, Tribunalul Teleorman

C. Creditorul ipotecar de rang inferior nu se poate opune cererii de dare în plată formulate de creditorul de prim rang

1. Faptul că dispoziţiile art. 95 alin. 6 lit. E din Legea nr. 85/2006 se referă la darea în plată în cuprinsul planului de reorganizare nu duc la concluzia că aceasta nu este permisă în cadrul procedurii de faliment, cu particularităţile ce decurg din această procedură.

2. Recurenta deţine o ipotecă de rangul II asupra unei mici părţi din imobilul respectiv (un grup sanitar în suprafaţă de 288 m.p. şi terenul de sub acesta, din totalul de 4493 m.p. C1), astfel că, raportat la creanţa X garantată cu ipotecă de rang I şi la valoarea expertizată a imobilului, aceasta nu ar fi obţinut în cazul vânzării prin licitaţie publică nicio sumă de bani la distribuire.

3. Prin această dare în plată s-a stins creanţa creditorului X în totalitate, deşi valoarea evaluată a bunului în cauză acoperea doar aproximativ 47% din creanţă. Acelaşi creditor a plătit cu această ocazie şi cheltuielile de procedură aferente, de aproximativ 270.000 lei, ducând astfel la maximizarea patrimoniului debitoarei.

Decizia 136/2017, Curtea de Apel Suceava

D. Darea în plată avantajează toți creditorii, nefiind justificate condiții mai oneroase pentru creditorul care ia în plată bunul

1. stingerea în totalitate a creanţei garantate deţinute de creditorul ipotecar de rang I, chiar dacă valoarea bunurilor ce urmează a fi preluate de către acesta în contul datoriei nu acoperă creanţa decât în proporţie de aproximativ 47%; aceasta profită atât debitoarei – care „scapă” de o datorie de 1.964.360 euro prin darea în plată a unor active a căror valoare este cu mult mai mică (la data formulării cererii de dare în plata valoarea totală a patrimoniului debitoarei este de aproximativ 930.000 euro), dar și celuilalt creditor garantat – care se vor putea îndestula fără concursul altor creditori garantaţi din suma ce se va încasa din valorificarea activului aflat în garanţia acesteia, respectiv cuptor pentru producţia masei de sticla, cu valoarea de piaţă actuală de 328.200 lei reprezentând 75% din valoarea de evaluare.

2. plata cheltuielilor de procedură aferente, în suma de aproximativ 270.000 lei (comision lichidare 3%, taxa UNPIR 2%, arhivare – calculate la valoarea de vânzare din acest moment), sumă care majorează valoarea activelor obiect al dării în plată; în situaţia în care aceste active ar fi fost valorificate la licitație sau prin negociere directă, cheltuielile de procedură s-ar fi scăzut din suma încasată din valorificarea activelor, astfel încât s-ar fi diminuat suma de distribuit creditorilor.

3. X are o creanţă garantată cu ipotecă de rang II, iar în cazul vânzării bunurilor, creditoarea se va îndestula din suma obţinută din vânzarea imobilelor ipotecate doar după achitarea integrală a creanţei cu ipotecă de rang I (creanţă în suma de 1.964.360 euro înscrisă in tabel care, în fapt, nu poate fi acoperită decât parţial prin darea în plată, valoarea totală a activelor scoase la vânzare fiind de aproximativ 930.000 euro, inclusiv stocuri de mărfuri).

4. Procedura dării în plată s-a făcut în mod transparent, prin informarea creditorilor atât cu privire la ordinea de zi, cât şi asupra bunurilor ce fac obiectul procedurii dării în plată. Prin convocator, creditorii au fost informaţi că obiectul dării în plată îl constituie toate bunurile ce au făcut obiectul garanţiei creditorului cu ipotecă de rang I.

Decizie 172/2016, Tribunalul Suceava

 D. Opinia CITR

1. Trebuie făcută o distincţie între punerea creanţei în contul preţului unui bun şi operaţiunea de distribuire a unui bun în contul preţului. Chiar dacă efectele sunt asemănătoare (transferul proprietăţii bunului), condiţiile sunt diferite.

2. Conform regulilor din executarea silită, creditorii nu pot adjudeca un bun mobil la un preț mai mic de 75% decât valoarea de evaluare[5] (prin plata preţului sau prin punerea creanţei în contul preţului). Dacă bunurile mobile nu se vând la licitațiile organizate, atunci creditorii le pot prelua în contul creanței sub limita de 75%, respectiv ultimul preţ cerut la licitațiile organizate[6]. Cât despre imobile, creditorii pot cumpăra un bun imobil cu banii jos sau punând creanța lor în contul prețului de pornire a licitației[7], existând o limitare similară la 75% din prețul de pornire al primei licitații. [8]

3. Limitarea de la art. 175 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 pare să nu aibă noimă, instituindu-se un tratament diferit între creditorul care-și recuperează creanța în cadrul procedurii de executare silită, față de același creditor care-și recuperează creanța în cadrul procedurii de insolvenţă, deși acesta din urmă poate apela la vânzarea conform regulilor din executarea silită chiar în cadrul procedurii de insolvență. Se instituie un preţ diferit cerut creditorului (întotdeauna valoarea de evaluare) şi preţul cerut oricăror altor participanţi la procedura de valorificare (adeseori valoarea de evaluare diminuată). Mai mult decât atât, ar fi un preţ diferit pentru creditorul care doreşte să achiziţioneze bunul plătind cu lichidităţi, faţă de creditorul care doreşte să-şi pună creanţa în contul preţului, deşi finalitatea ar fi identică: în ambele situaţii, creditorul şi-ar vedea stinsă creanţa în aceeaşi proporţie.

4. Ajungând în acest blocaj în raționament, apreciem că limitarea de la 175 alin. (3) se va aplica doar la închiderea procedurii, fiind o modalitate prin care se poate accelera închiderea falimentului, care rămâne deschis întrucât există bunuri care nu au putut fi valorificate sau o modalitate prin care creditorul care nu şi-a recuperat creanţa în cadrul procedurii, măcar primeşte ceva: în loc să se închidă procedura şi să rămână şi cu creanţa neachitată şi fără nimic, primeşte un bun. Astfel, acesta nu beneficiază de distribuiri de lichidităţi, dar are parte de distribuirea unui bun, chiar dacă neatrăgător.

5. O explicație pentru obligația de a prelua bunurile minim la prețul de evaluare la închiderea procedurii ar putea să aibă legătură cu o eventuală acțiune în antrenarea răspunderii pentru datoriile rămase neacoperite. Aici persoanele culpabile răspund pentru prejudiciul constând în pasivul rămas neacoperit, înscris în tabelul definitiv. Cu cât bunul are o valoare mai mare, cu atât creanța stinsă din partea creditorilor trebuie să fie pe măsură. S-ar putea să fie o măsură de echitate introdusă de Legea nr. 85/2014, în tandem cu regula nouă conform căreia persoanele răspunzătoare pentru generarea insolvenţei vor putea să răspundă doar pentru prejudiciul aflat în legătură cu fapta respectivă, iar nu pentru tot pasivul (vechiul art. 138 din Legea nr. 85/2006), echitate cerută de dificultatea individualizării prejudiciului.

6. Astfel, distribuirea  bunurilor în contul creanțelor conform  art. 175 alin. (3) din Legea nr. 85/2014  este o modalitate de înstrăinare a bunurilor distinctă de metodele clasice de valorificare (licitația publică și negocierea directă)[9], ea putându-se realiza doar după ce acestea au fost epuizate. De altfel, și în reorganizare creditorii pot prelua bunuri în contul creanțelor, fără o astfel de interdicție reglementată expres de legiuitor[10].

7. Desigur, creditorii pot achiziționa aceste bunuri oricând, prin metoda clasică de valorificare, în cadrul licitației competitive, la prețul de pornire a licitației, sau în cadrul unei proceduri de negociere, în condiţii egale cu ceilalţi participanți. Sau chiar ca efect al aprobării de Comitetul Creditorilor a unei operaţiuni extraordinare de valorificare în observaţie, în baza art. 87 alin. (2) sau ca măsură a planului de reorganizare. Însă observăm că în aceste ipoteze, creditorii își doresc efectiv proprietatea bunurilor, în timp ce la închiderea procedurii ei nu-și doresc în principal proprietatea bunurilor, ci stingerea creanței. Închiderea procedurii va semnifica oricum stingerea creanței la întreaga valoare, așadar mai bine să rămână cu ceva, chiar dacă va fi un bun nedorit de nimeni.

8. Recapitulând, creditorii pot deveni proprietarii bunurilor debitoarei:

a) prin metoda normală, plătind cu bani preţul sau punând creanţa în contul preţului indicat de practicianul în insolvență, la valorificările organizate conform aprobării emise de creditori, cu formalităţile diferite cerute de stadiul procedurii (observaţie, reorganizare sau faliment), respectând dezideratul de maximizare a gradului de valorificare a activelor. În acest caz, creditorii trebuie să se supună aceloraşi condiţii ca ceilalţi ofertanţi, la preţ egal, chiar dacă acesta este inferior valorii de evaluare, cu menţiunea că vor trebui să avanseze lichidităţile necesare achitării cheltuielilor de procedură, precum şi a eventualelor creanţe cu un rang de prioritate superior.

b) prin metoda extraordinară a distribuirii bunului în contul creanţei, operabilă strict la închiderea procedurii, când metodele obişnuite de valorificare au fost epuizate. Acum creditorul este obligat să dobândească bunul la un preţ mai mare sau egal cu valoarea de evaluare, însă acum acesta este beneficiarul unei distribuiri, iar nu ofertantul normal în cadrul procedurii de valorificare. În acest moment, nu mai vorbim de valorificările realizate în baza regulamentului aprobat de creditori în faliment, respectiv noi licitaţii sau negocieri, ci de cereri ale creditorilor ierarhizate transparent în funcţie de cel mai mare preţ oferit.


[1] Art. 133 alin. (5) lit. E) („ … sau darea în plată a acestora către creditorii debitorului, în contul creanţelor pe care aceştia le au faţă de averea debitorului. Darea în plată a bunurilor debitorului către creditorii săi va putea fi efectuată doar cu condiţia prealabilă a acordului scris al acestora cu privire la această modalitate de stingere a creanţei lor”).
[2] Art. 119 alin. (2) lit. c) din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență: “(…) în situaţia în care un creditor garantat sau negarantat doreşte să preia bunul supus garanţiei în contul creanţei sale, prin compensare totală sau parţială, acesta din urmă va achita toate cheltuielile de procedură, însă cota de 2% se va aplica numai asupra părţii din preţ care se achită în numerar (fondurile obţinute), exclusiv TVA”.
[3] Art. 850 alin. (2) C. proc. civ.: „Când adjudecatar este un creditor, el poate depune creanţa sa în contul preţului, fiind obligat, dacă este cazul, să depună diferenţa de preţ în termenul prevăzut la alin. (1). Dacă există alţi creditori care au un drept de preferinţă în condiţiile art. 865 şi 867, el va depune până la concurenţa preţului de adjudecare şi suma necesară pentru plata creanţelor lor, în măsura în care acestea nu sunt acoperite prin diferenţa de preţ.”
[4] Art. 843 alin. (5) C. proc. civ.: „Creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la o valoare mai mică de 75% din preţul de pornire a primei licitaţii”.
[5] Art. 767 alin. (3) C. proc. civ. Creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot, nici personal, nici prin persoane interpuse, să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 75% din preţul stabilit potrivit art. 758 alin. (1) sau (3).
[6] Art. 779 C. proc. civ.: Preluarea bunului în contul creanţei (1) În cazul în care bunul sechestrat nu s-a putut vinde în condiţiile prezentei secţiuni, orice creditor care, potrivit legii, putea cere executarea silită asupra bunurilor mobile ale debitorului îl poate prelua în contul creanţei sale la preţul stabilit în publicaţiile sau anunţurile de vânzare pentru ultimul termen de licitaţie. Dacă acest preţ este mai mare decât valoarea creanţei, creditorul poate prelua bunul numai dacă depune, în condiţiile art. 771 alin. (1), suma de bani ce reprezintă diferenţa dintre preţ şi valoarea creanţei.
[7] Art. 850 (2) C. proc. civ. Când adjudecatar este un creditor, el poate depune creanţa sa în contul preţului, fiind obligat, dacă este cazul, să depună diferenţa de preţ în termenul prevăzut la alin. (1). Dacă există alţi creditori care au un drept de preferinţă în condiţiile art. 865 şi 867, el va depune până la concurenţa preţului de adjudecare şi suma necesară pentru plata creanţelor lor, în măsura în care acestea nu sunt acoperite prin diferenţa de preţ.
[8] Art. 843 alin. (5) C. proc. civ.: Creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la o valoare mai mică de 75% din preţul de pornire a primei licitaţii.
[9] În doctrină a fost exprimată și opinia contrară, totuși neargumentată, conform căreia reglementarea distribuirii bunurilor în contul creanțelor ar fi trebuit inclusă la secțiunea de lichidare. A se vedea Piperea, „Codul insolvenței comentat”, p. 884 („reglementarea în cadrul capitolului privitor la închiderea procedurii a modalității în care este posibilă, la cererea creditorilor, distribuirea bunurilor în contul creanțelor nu este una prea fericită. Aceste prevederi legale trebuiau să fie cuprinse în capitolul destinat lichidării”) și Nicoleta Țăndăreanu, „Codul insolvenței comentat: Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență”, UJ, 2017, („dispoziția și-ar fi avut locul mai degrabă în Secțiunea a 3-a „distribuirea sumelor realizate în urma lichidării”).
[10] Art. 133 alin. (5) lit. E.


Avocat Adrian Ştefan Clopotari
Practician în insolvenţă
Departamentul de Pregătire Profesională şi Audit al CITR


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.