Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 
Print Friendly, PDF & Email

Modificarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea ASF
19.12.2018 | JURIDICE.ro


În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1076 din data de 19 decembrie 2018, a fost publicat Regulamentul nr. 16/2018 pentru modificarea și completarea Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 10/2016 privind organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară.

Principalele modificări ale Regulamentul nr. 16/2018 sunt următoarele:

au fost modificate atribuțiile Serviciului de audit intern (art. 30), cu următorul cuprins:
1. elaborează Carta auditului intern din cadrul A.S.F., planul multianual și planul anual de audit intern, pe care le supune spre aprobare Consiliului A.S.F.;
2. elaborează și/sau actualizează normele metodologice de audit intern specifice activității A.S.F., pe care le înaintează spre avizare către Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, denumită în continuare U.C.A.A.P.I.;
3. organizează și efectuează misiuni de audit intern, aprobate prin planul de audit intern, prin care evaluează independent și obiectiv sistemul de control intern implementat la nivelul tuturor activităților desfășurate de A.S.F.;
4. în afara misiunilor de audit intern prevăzute la pct. 3 organizează și efectuează misiuni de audit, cel puțin o dată la 3 ani, și asupra următoarelor activități:
a) activități financiare sau cu implicații financiare desfășurate de A.S.F. din momentul constituirii angajamentelor până la utilizarea fondurilor de către beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor provenite din finanțare externă;
b) plățile asumate prin angajamente bugetare și legale, inclusiv din fondurile comunitare;
c) administrarea patrimoniului, precum și vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale;
d) concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului ori al unităților administrativ-teritoriale;
e) constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare și stabilire a titlurilor de creanță, precum și a facilităților acordate la încasarea acestora;
f) alocarea creditelor bugetare;
g) sistemul contabil și fiabilitatea acestuia;
h) sistemul de luare a deciziilor;
i) sistemele de conducere și control, precum și riscurile asociate unor astfel de sisteme;
j) sistemele informatice;
5. desfășoară, la dispoziția președintelui A.S.F., misiuni de audit ad-hoc, considerate misiuni de audit intern cu caracter excepțional, necuprinse în planul anual;
6. raportează Consiliului A.S.F. și informează Serviciul control intern, integritate și protecția informațiilor, în cazul identificării unor neregularități sau posibile prejudicii;
7. elaborează rapoarte de audit, în urma misiunilor de audit efectuate, prin care informează președintele și/sau Consiliul A.S.F. cu privire la aspectele constatate și recomandările de remediere și îmbunătățire formulate;
8. evaluează și monitorizează permanent modul de implementare a recomandărilor pe care le formulează și informează periodic președintele și/sau Consiliul A.S.F. asupra stadiului implementării acestor recomandări;
9. informează U.C.A.A.P.I despre recomandările neînsușite de către conducătorul entității publice auditate, precum și despre consecințele acestora;
10. elaborează raportul anual al activității de audit public intern și îl transmite către U.C.A.A.P.I. și Curtea de Conturi a României;
11. îndeplinește orice alte atribuții cu caracter specific domeniului de activitate, prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de conducerea ierarhică.

Șeful Cancelariei președintelui A.S.F. poate îndeplini calitatea de ordonator delegat de credite, în limitele aprobate de către președintele A.S.F.

– Atribuțiile specifice Serviciului reglementare intermediari și instituții de piață are două atribuții noi (art. 121):
1. propune Consiliului A.S.F. avizarea instrucțiunilor și procedurilor emise de Fondul de compensare a investitorilor;
2. elaborează și propune spre aprobare Consiliului A.S.F. reglementări privind organizarea și funcționarea Fondului de compensare a investitorilor în conformitate cu prevederile legale incidente.

Titlul secțiunii a 5-a va avea următorul titlu: Direcția supraveghere și control intermediari, conduită și scheme de garantare (fiind aduse modificările corespunzătoare la toată secțiunea).

– Titlul secțiunii 5.2 va avea următorul titlu: Serviciul supraveghere și control conduită și scheme de garantare (fiind aduse modificările corespunzătoare la toată secțiunea).

Anexa la Regulament stabilește Organigrama ASF

Pentru mai multe detalii vă recomandăm să consultați Regulamentul integral.

Intrarea în vigoare: 1 ianuarie 2019.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate