JURIDICE SELECTED
Print Friendly, PDF & Email

Brahmanul păcălit (Panciatantra) [1]

22.12.2018 | Cornelia DĂROI
Abonare newsletter
Cornelia Dăroi

Cornelia Dăroi

« povestea anterioară

Într-un oraș locuia odată un brahman cu numele Mitrasarman [1], care practica cultul focului. Odată, prin luna lui ianuarie, pe când sufla vântul rece dinspre miazănoapte, cerul era acoperit de nori și Parjanya [2] lăsa să cadă ploaia monoton, brahmanul se duse într-un sat, ca să ceară un animal pentru jertfit. Acolo merse la un om cu dare de mână și zise:

– Vreau să jertfesc în cea dintâi noapte cu lună nouă. De aceea dă-mi un animal, să-l jertfesc.

Acela îi dădu un țap foarte gras. Brahmanul, văzând că țapul umblă de colo până colo, cum era voinic, îl luă pe umeri și porni grăbit spre oraș. Pe când mergea pe drum, îi ieșiră înainte trei hoți cu gâtlejul lihnit de foame. Când zăriră țapul cel gras pe umerii brahmanului, își ziseră între ei:

– Dacă mâncăm animalul acesta, puțin ne pasă de ploaia rece de azi. Să-l păcălim pe brahman și să i-l luăm!

Atunci unul din ei, schimbându-și straiele, îi ieși înainte pe alt drum și-i zise:

– Hei, da’ prost mai esti părinte! De ce faci pe dos ca ceilalți oameni și te expui batjocurii purtând pe umeri câinele acela spurcat? Doar se spune: ”Atingerea câinelui, a cocoșului, a unui paria este socotită la fel; mai ales însă cea a măgarului și a cămilei. De aceea nu trebuie atinse.” (115)

Atunci brahmanul zise furios:

– Da’ ce, ești chior, mă, că iei un țap drept câine?

– Nu te supăra, părinte, răspunse celălalt, du-te unde-ți place!

Pe când trecea printr-o pădure, îi ieși înainte al doilea hoț, care-i zise:

– Vai, părinte, ce păcat! Oricât ai ține la vițelul acela mort, nu trebuia să-l iei pe umeri. Doar se spune: ”Nebunul care se atinge de un animal sau de un om mort nu se poate curăța decât prin cele cinci lucruri ale vacii [3] sau postind după mersul lunii [4].” (116)

Atunci brahmanul zise cu mânie:

– Da ce, esti chior, de spui că țapul ăsta ar fi un vițel mort?

– Nu te supăra, sfinția ta, răspunse hoțul, n-am știut și de aceea am vorbit. Fă doar cum crezi!

Mai merge el puțin prin pădure și numai ce-i iese în cale al treilea hoț și-i zice:

– Părinte, nu faci bine că porți în spate un măgar. Dă-l jos. Doar se spune: ”Cel ce atinge un măgar, cu știință sau fără știință, trebuie să se scalde cu haine cu tot, ca să șteargă păcatul.” (117) Lasă-l, dar până nu te vede cineva.

Atunci brahmanul, crezând că are de-a face cu diavolul [5], de frică, aruncă țapul la pământ și o luă la fugă spre casă. Apoi cei trei hoți se adunară și luând țapul se puseră să ospăteze în voie. De aceea eu spun: ”Cei cu minte multă și cu judecată sănătoasă sunt în stare să înșele pe cei tari, cum au făcut hoții cu brahmanul, luându-i țapul”. (118)

Căci nu degeaba se spune:

”Cine n-a fost înșelat pe lumea aceasta de purtarea frumoasă a servitorilor luați de curând, de veștile aduse de oaspeți, de lacrimile femeilor și de potopul de vorbe a celor de rea credință?” (119)

Acum vreau să-ți spun ceva: Gândește-te bine și pe urmă fă cum îți spun!

– Vorbește, zise regele. Voi face întocmai după sfatul tău.

Viață-tare zise:

– Află atunci, fiule, ce mijloc am ales, trecând peste blândețe și celelalte. Este al cincilea. Dojenește-mă cu vorbe aspre de tot, spunând că-ți sunt dușman. Și pentru că iscoadele dușmanului să fie pe deplin încredințate, mânjește-mă cu sânge și aruncă-mă sub smochin. După aceea pleacă spre Rșyamukha. Stai acolo cu supușii tăi, până ce voi câștiga încrederea vrășmașilor printr-un mijloc dibaci și astfel mi-i voi face binevoitori. O dată scopul meu atins și cunoscând cum e cetatea pe dinăuntru, te voi lua și-i voi omorî, căci ei ziua sunt orbi. Văd bine că altă scăpare nu-i. Uită-te și tu și vezi: Cetatea noastră n-are drum de retragere, așa că nu e bună decât pentru a fi măcelăriți în ea. Doar se spune: ”Cei pricepuți în ale cârmuirii numesc cetate aceea care-i prevăzută și cu drum pentru retragere. Cea care nu are drum de retragere e numai o închisoare cu aparență de cetate.” (120) Nu trebuie să-ți fie milă de mine. Doar se spune: ”Chiar și servitorii dragi ca viata, ocrotiți și răsfățați, care și-au arătat destoinicia în luptă, trebuiesc priviți ca o cunună veștedă de flori.” (121).

Tot astfel:

”Servitorii să fie ocrotiți ca viața, să fie lăsați să prospereze ca propriile interese, necontenit, în vederea unei singure zile, când va fi întâlnirea cu dușmanul.” (122)

– De aceea nu trebuie să mă oprești într-o asemenea împrejurare.

Zicând acestea, se prefăcu că se ceartă cu el. Curtenii regelui, auzindu-l pe Viață-tare vorbind cu voce ridicată, se pregătiră să-l omoare, dar Culoare-de-nor zise:

– Opriți-vă! Am să-l pedepsesc eu singur pe trădătorul acesta ticălos!

Zicând așa, se sui deasupra lui și lovindu-l ușor cu ciocul îl umplu de sânge. După aceea plecă spre locul hotărât mai înainte, împreună cu curtenii săi. Atunci soțul bufniței, care era iscoada dușmanului, povesti reginei bufnițelor toată pățania sfetnicului și plecarea lui Culoare-de-nor:

– Dușmanul tău, zise iscoada, a plecat undeva, împreună cu ceata lui, fiindu-le frică.

Auzind aceasta, bufnița porni la apusul soarelui împreună cu sfetnicii și cu suita ei, ca să-i omoare pe corbi.

– Hei, zise ea, grăbiți-vă; mulțumită faptelor noastre bune săvârșite altădată [6] vom pune gheara pe dușman, care-i speriat și cu gândul numai la fugă. Doar se spune: ”Când fuge dușmanul, acesta-i un prilej bun pentru a-l ataca; și când își caută scăpare aiurea, el cade în puterea regelui, datorită vegherii servitorilor săi.” (123)

Fără prilej un dușman nu poate fi biruit nici chiar de zei. Fiindcă a găsit un prilej. Indra a nimicit pe urmașii Ditiei. [7]

Zicând așa, după ce dădură târcoale smochinului din toate părțile, se lăsară jos. Deoarece nu se vedea niciun corb, regina bufnițelor se sui în vârful unei crengi și în mijlocul uralelor zise veselă:

– Hei, cercetați și vedeți pe ce drum au dispărut corbii. Dacă ne luăm după ei înainte de a se adăposti în vreo cetate, îi putem omorî. Doar se spune: ”Chiar dacă se adăpostește după un gard, dușmanul nu poate fi ucis de cel dornic de a birui; cu atât mai puțin când se află într-o cetate cu toate cele de trebuință.” (125)

În clipa aceea Viață-tare începu să scoată gemete slabe de tot. Atunci toate bufnițele se repeziră să-l omoare. Dar corbul grăi:

– Ascultați, eu sunt Viață-tare, sfetnicul lui Culoare-de nor. El m-a adus în halul acesta. Spuneți aceasta stăpânei voastre, am multe de vorbit cu ea.

Când i se aduse la cunoștință aceasta, regina bufnițelor fu cuprinsă de mirare și ducându-se la el îi zise:

– Cum de ai ajuns în starea asta? Vorbește!

Viață-tare zise:

– Ascultă-mă, regină. În ziua trecută, ticălosul Culoare-de-nor, văzând că au fost uciși o mulțime de corbi de către Măria-ta, fu cuprins de mâhnire și de mânie și era gata să pornească la luptă împotriva voastră. Atunci eu i-am zis: ”Stăpâne, nu e bine să pornești împotriva lor.” Doar se spune: ” Cel care vrea să-i meargă bine, dacă-i neputincios, nici măcar să nu se gândească la dușmănie cu unul mai puternic. Cel ce se poartă ca trestia, nu e omorât pe lumea aceasta. Însă pieirea e sigură pentru cei care se poartă ca fluturele. [8] (126) De aceea trebuie să încheiem pace cu regina bufnițelor, aducându-i daruri.


[1] Cuvântul acesta înseamnă: ”Cel ocrotit de Mitra” (o divinitate vedică).
[2] Zeul ploii, același ca și Indra.
[3] Vaca este un animal sfânt pentru brahmani; cele cinci lucruri ale vacii sunt: laptele, iaurtul, untul, urina și bălegarul.
[4] Postul acesta e în legătură cu creșterea și descreșterea lunii. În fiecare zi numărul îmbucăturilor scade cu câte una de la cinsprezece, când e lună plină, la niciuna când e lună nouă; după aceea crește la fel.
[5] Brahmanul crede că țapul e un ”duh necurat”, fiindcă toți pe câți îi întâlnea îl luau drept un animal impur.
[6] Binele sau răul pe care l-a făptuit cineva în existența sa anterioară determină soarta sa, bună sau rea, în viața următoare. A se vedea și Cartea a doua, strofele 125-127.
[7] Diti este mama demonilor Daityas, pe care i-a uscis Indra.
[8] Ambele comparații se găsesc adesea în literatura politică. Cel care se îndoaie ca trestia în fața furtunii, acela nu-i distrus, pe când cel care atacă pe unul mai puternic, piere ca fluturele care zboară spre flacără.


Adaptare Legal StyleCornelia Dăroi

Panciatantra (Cele cinci cărți ale înțeleciunii) este un text remarcabil și bogat în reguli discutabile.

« povestea anterioară

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week