Tribunalul București. Trafic de minori săvârșit de un adolescent în vârstă de 15 ani
27 decembrie 2018 | Cornelia DĂROITribunalul București a hotărât că se impune aplicarea măsurii educative a internării într-un centru educativ pe o durată de 2 ani unui inculpat minor, în vârstă de 15 ani, precum și aplicarea măsurii educative a asistării zilnice pe o durată de 6 luni, aplicată coautoarei acestuia, de asemenea minoră, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată. Inculpatul minor, prin discuții telefonice și folosind un cont fals de Facebook, a ademenit o adolescentă, în vârstă de 15 ani, la o întâlnire, obligând-o ulterior să întrețină 12 raporturi sexuale orale și normale, cu diferiți băieți. Dintre motivele reținute de instanță menționăm contribuția infracțională decisivă, precum și conduita violentă a inculpatului. [Sentința penală nr. 728/2018, pronunțată de Tribunalul București, având ca obiect art. 211 alin. (1) și (2) din Codul penal]
Homepage J JURIDICE Cariere Evenimente Dezbateri Profesionişti Lawyers Week Video |