Asigurări pentru avocaţi, Barouri, Citate juridice, Grile juridice, INTERPROFESIONAL, Jurisprudenţă inedită CITR, Legal Days, Legal FUN, Legal Style, NOTARIAT, Revista revistelor juridice, Sistemul judiciar, Studenţi la drept, TOP LEGAL
 
Sistemul judiciar (MJ, CSM, INM, SNG, PÎCCJ, DNA, parchete)
Secţiune dezvoltată în parteneriat cu
CSM, Ministerul Public şi DNA
Înregistrările video sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj, Timiş, Prahova şi Sibiu. Se acordă 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti, membrii UNELM şi notarii Camerei Notarilor Publici Bucureşti.
JURIDICE
Proiect UNBR JUST ACCESS
Print Friendly, PDF & Email

Punct de vedere al Procurorului general Augustin Lazăr ref. cererea de revocare din funcție

27.12.2018 | JURIDICE.ro

Joi, 27 decembrie 2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a adus la cunoștință opiniei publice punctul de vedere al prof. univ. dr. Augustin Lazăr, referitor la intenția ministrului justiției de a trimite președintelui României cererea de revocare din funcție a procurorului general, potrivit unui comunicat.

Prof. univ. dr. Augustin Lazăr consideră că anunțul public al ministrului Justiției referitor la continuarea procedurii de revocare ignoră cadrul legal și recomandările instituțiilor europene referitoare la acest subiect. Astfel, exprimarea nejuridică privind pretinsa “tragere de timp”  are ca scop dezinformarea opiniei publice în legătură cu procedura legală de verificare de către instanța de contencios a “evaluării” procurorului general, efectuată cu depășirea atribuțiilor legale ale ministrului justiției, precum și a legalității documentului intitulat “Raport de evaluare”. În acest sens, art. 39 alin. (1) și alin. (3) teza a IV-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor stabilește că „evaluarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (…) se face de o comisie compusă din procurori, membri aleși ai Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu grad cel puțin de tribunal, desemnați de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii”.

Totodată, procurorul general al PÎCCJ atrage atenția că demersul ministrului justiției ignoră recomandarile GRECO, ale Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), precum si ale Raportului MCV, care cer stoparea acțiunilor care afecteaza statul de drept și implementarea recomandărilor indicate.

De asemenea, procurorul general subliniază că solicitarea de revocare din funcție a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independenței justiției, care a arătat că raportul de evaluare al ministrului justiției ”nu respectă dispozițiile legale în vigoare, standardele internaționale și naționale în materia activității Ministerului Public și contravine direcției jurisprudențiale conturate atât de organismele internaționale, cât și de Curtea Constituțională a României”.

Având în vedere cele expuse, prof. univ. dr. Augustin Lazăr consideră că demersul ministrului justiției, cu conținut strict politic, este de natură să afecteze încrederea publică în capacitatea instituției de a-și îndeplini rolul constituțional.

În acest context, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dorește să asigure opinia publică despre faptul că Ministerul Public își va îndeplini în continuare cu fermitate atribuțiile prevăzute de articolul 131 din Constituția României, respectiv de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.


Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.